Nu prea aveam chef sa mai scriu despre o cursa anticipat ratata, dar pentru ca singurul meu cititor, Ionut - caruia ii multumesc inca o data pe aceasta cale - asteapta sa scriu ceva, voila.
Multa vreme am urat Lisabona. Din cauza fotbalului si al meciului Benfica - Steaua 2-0 (1987 semifinala CCE). In timp mi-a trecut, mai ales dupa ce am invins Portugalia cu 1-0, pe acelasi stadion, total nemeritat. In fine, iata-ma in sfarsit in capitala lusitana, intrebandu-ma de ce toate trotuarele din zona veche sunt cu piatra cubica alb cu negru. Spre rusinea mea, nu stiam ca acestea sunt culorile Lisabonei. Am aflat asta intr-o faza "hop-on" dintr-un autobuz turistic de tip hop-on, hop-off. Bine, negrul era mai mult un gri inchis, ceea ce a fost foarte bine pentru ca a condus la un respect profund si involuntar, aratat de mine, prin alegerea unui echipament de alergare pentru concurs, in aceleasi culori, alb-gri.
Semiul este catalogat "IAAF Gold Label Road Race", ceea ce pare cam mult pentru o competitie unde nu ai garderoba decat daca achizitionezi pachetul V.I.P.. Altfel, startul turistic, este peste garla, pe podul "25 aprilie", de la picioarele lui Isus. ceaa ce era probabil suficient si compensa perfect orice alte nevoi pamantesti, efemere. In continuare traseul e frumos, potrivit pentru un PB, mai ales ca primii 4.5 km sunt practic numai la vale. Asta daca esti antrenat. Daca nu esti, poti face regimul de cursa doar la vale si inca un pic. Cam 7 km am facut eu in felul asta, apoi mi-a fost clar ca nu pot tine ritmul si am ales sa parcurg restul de traseu intr-un fel in care sa nu ma chinui prea tare. Vina este numai a lui Narcis, care mi-a spus cu mult timp in urma "hai la Lisabona", pe vremea cand eram antrenat si neaccidentat. Platisem, trebuia sa merg sa alerg de toti banii. Chiar mi-am facut, in premiera, un selfie in timpul unei curse de sosea.
Ei bine, cu toate acestea, nu am vrut sa imi stric ritmul penibil in care ma deplasam si sa opresc sa ajut un domn care a cazut la doi metri de mine. Dar s-au oprit niste portughezi de-ai lui. Din pacate a fost ceva grav, ceva rupt probabil, pentru ca am vazut la scurt timp o salvare. Si ce fericit parea cateva minute mai inainte, cand chiar il remarcasem cum fredona ce auzea in casti. Jesus?
Dupa coborarea de pe pod cursa se desfasoara pe ceea ce pare singurul bulevard plat din Lisabona. In rest, tot orasul este numai un deal si o vale, aparent raiul antrenamentelor de bicicleta. Dar in mod ciudat nu am vazut nici macar o cursiera timp de 4 zile. Elitele au startul pe chei si parcurg traseul pe care s-a stabilit recordul mondial la semimaraton (58:23, Zersenay Tadese , 21.03.2010) doar pe plat, pe langa raul Tagus.
Cei peste 10000 de oameni plecati intr-un singur val au dus la cea mai aglomerata cursa la care am participat. Berlin inclus. Cel putin in zona mea de timpi s-a alergat umar la umar in permanenta. Aceasta abundenta a dus si la niste gatuiri la intrare si iesire, aparent demoralizante, dar care in realitate nu durau mai mult de cateva minute.
Vremea. Bizara. Putin spus bizara. Noi am ajuns in oras vineri si am plecat marti. Mai tot timpul a fost un cer variabil, multi nori, multe ploi, furtuni chiar. In dimineata cursei, cerul era de un gri compact, 11 grade, statea sa ploua, ce sa mai, vremea ideala pentru alergat. Ei bine, practic toata cursa a fost un soare sabotor, inca mai ma arde fata. Imediat dupa cursa a ploua cu galeata.
Cursa de minimaraton a avut startul si finalul in aceleasi puncte ca si semimaratonul, doar ca dupa pod o cotea direct spre finish. Aceasta cursa ne-a facilitat faptul de a avea un mergator bandit in familie, Gina deplasandu-se pe toata portiunea de langa apa cu puhoiul de la minimaraton, in drumul ei spre locul nostru de intalnire. Doar ochiul vigilent al unui organizator ne-a impiedicat sa ne intoarcem cu doua medalii.
In rest, oras frumos, mancare buna, marihuana si hasis la toate colturile. Numai sa vrei. Noi n-am vrut, am preferat in schimb drogul numarul unu in lume ca periculozitate, alcoolul. Servit la halba sau la pahar. Asezonat in special cu fructe de mare. Primul concediu de alergare din care ma intorc mai gras decat am plecat.
Printre multe minunatii am vizitat si un acvariu imens, oceanariu ii spune. Unde m-a enervat rau o nurca sau ce dracu o fi fost, ca inota cu 6-7 km/h complet neantrenata si fara a depune niciun efort. Nici macar nu parea ca isi misca ceva. Uneori am impresia ca fiecare ar trebui sa faca ce ii este dat sa faca, nurcile sa inoate, caii sa alerge si noi sa bem bere si sa ne aberam pe facebook sau bloguri.
Dar gata, de saptamana viitoare incep antrenamentele. Inca nu am ales cursa A, dar am program. Triatlon evident. Neaparat tot triatlon, acum si in varianta stiintifica.
Timp: 1:56:30 net, 1:58:02 brut.
Clasament (brut): open 4456/10270, masculin 3991/7857, M40 773/1456, Romania 3/6.
Multa vreme am urat Lisabona. Din cauza fotbalului si al meciului Benfica - Steaua 2-0 (1987 semifinala CCE). In timp mi-a trecut, mai ales dupa ce am invins Portugalia cu 1-0, pe acelasi stadion, total nemeritat. In fine, iata-ma in sfarsit in capitala lusitana, intrebandu-ma de ce toate trotuarele din zona veche sunt cu piatra cubica alb cu negru. Spre rusinea mea, nu stiam ca acestea sunt culorile Lisabonei. Am aflat asta intr-o faza "hop-on" dintr-un autobuz turistic de tip hop-on, hop-off. Bine, negrul era mai mult un gri inchis, ceea ce a fost foarte bine pentru ca a condus la un respect profund si involuntar, aratat de mine, prin alegerea unui echipament de alergare pentru concurs, in aceleasi culori, alb-gri.
Semiul este catalogat "IAAF Gold Label Road Race", ceea ce pare cam mult pentru o competitie unde nu ai garderoba decat daca achizitionezi pachetul V.I.P.. Altfel, startul turistic, este peste garla, pe podul "25 aprilie", de la picioarele lui Isus. ceaa ce era probabil suficient si compensa perfect orice alte nevoi pamantesti, efemere. In continuare traseul e frumos, potrivit pentru un PB, mai ales ca primii 4.5 km sunt practic numai la vale. Asta daca esti antrenat. Daca nu esti, poti face regimul de cursa doar la vale si inca un pic. Cam 7 km am facut eu in felul asta, apoi mi-a fost clar ca nu pot tine ritmul si am ales sa parcurg restul de traseu intr-un fel in care sa nu ma chinui prea tare. Vina este numai a lui Narcis, care mi-a spus cu mult timp in urma "hai la Lisabona", pe vremea cand eram antrenat si neaccidentat. Platisem, trebuia sa merg sa alerg de toti banii. Chiar mi-am facut, in premiera, un selfie in timpul unei curse de sosea.
Ei bine, cu toate acestea, nu am vrut sa imi stric ritmul penibil in care ma deplasam si sa opresc sa ajut un domn care a cazut la doi metri de mine. Dar s-au oprit niste portughezi de-ai lui. Din pacate a fost ceva grav, ceva rupt probabil, pentru ca am vazut la scurt timp o salvare. Si ce fericit parea cateva minute mai inainte, cand chiar il remarcasem cum fredona ce auzea in casti. Jesus?
Dupa coborarea de pe pod cursa se desfasoara pe ceea ce pare singurul bulevard plat din Lisabona. In rest, tot orasul este numai un deal si o vale, aparent raiul antrenamentelor de bicicleta. Dar in mod ciudat nu am vazut nici macar o cursiera timp de 4 zile. Elitele au startul pe chei si parcurg traseul pe care s-a stabilit recordul mondial la semimaraton (58:23, Zersenay Tadese , 21.03.2010) doar pe plat, pe langa raul Tagus.
Cei peste 10000 de oameni plecati intr-un singur val au dus la cea mai aglomerata cursa la care am participat. Berlin inclus. Cel putin in zona mea de timpi s-a alergat umar la umar in permanenta. Aceasta abundenta a dus si la niste gatuiri la intrare si iesire, aparent demoralizante, dar care in realitate nu durau mai mult de cateva minute.
Vremea. Bizara. Putin spus bizara. Noi am ajuns in oras vineri si am plecat marti. Mai tot timpul a fost un cer variabil, multi nori, multe ploi, furtuni chiar. In dimineata cursei, cerul era de un gri compact, 11 grade, statea sa ploua, ce sa mai, vremea ideala pentru alergat. Ei bine, practic toata cursa a fost un soare sabotor, inca mai ma arde fata. Imediat dupa cursa a ploua cu galeata.
Cursa de minimaraton a avut startul si finalul in aceleasi puncte ca si semimaratonul, doar ca dupa pod o cotea direct spre finish. Aceasta cursa ne-a facilitat faptul de a avea un mergator bandit in familie, Gina deplasandu-se pe toata portiunea de langa apa cu puhoiul de la minimaraton, in drumul ei spre locul nostru de intalnire. Doar ochiul vigilent al unui organizator ne-a impiedicat sa ne intoarcem cu doua medalii.
In rest, oras frumos, mancare buna, marihuana si hasis la toate colturile. Numai sa vrei. Noi n-am vrut, am preferat in schimb drogul numarul unu in lume ca periculozitate, alcoolul. Servit la halba sau la pahar. Asezonat in special cu fructe de mare. Primul concediu de alergare din care ma intorc mai gras decat am plecat.
Printre multe minunatii am vizitat si un acvariu imens, oceanariu ii spune. Unde m-a enervat rau o nurca sau ce dracu o fi fost, ca inota cu 6-7 km/h complet neantrenata si fara a depune niciun efort. Nici macar nu parea ca isi misca ceva. Uneori am impresia ca fiecare ar trebui sa faca ce ii este dat sa faca, nurcile sa inoate, caii sa alerge si noi sa bem bere si sa ne aberam pe facebook sau bloguri.
Dar gata, de saptamana viitoare incep antrenamentele. Inca nu am ales cursa A, dar am program. Triatlon evident. Neaparat tot triatlon, acum si in varianta stiintifica.
Timp: 1:56:30 net, 1:58:02 brut.
Clasament (brut): open 4456/10270, masculin 3991/7857, M40 773/1456, Romania 3/6.
... Doamne Ajuta !
RăspundețiȘtergereBravo, Bogdane ! Un bun refresh ! O experienta inedita ! P.S: Nurca aplica cu success "glide-ul".Exerseaza-l mult,mult si vei vedea cum memoreaza corpul si in timp ce aluneca ca si nurca ;)
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere