miercuri, 27 aprilie 2016

Aberatii si motivatii.



Citesc in ultima vreme tot felul de articole despre de ce alergam, cum trebuie sa alergam. Mai ales cuvantul “trebuie” apare obsedant – de inteles pentru cei ce sunt detinatori de adevar. Mai toate articolele partajeaza aceleasi idei: alergare pentru suflet, pentru cei nepastuiti, trairi interioare deosebite, metafizica, comuniune cu natura s.a.s.m.d.
Trebuie sa admit ca mi s-a umplut curu’ de lacrimi. Dar, dupa ce m-am sters si m-am linistit, iata si motivatiiile mele. Sau lucrurile demotivante. Hai mai bine sa incep cu acestea din urma. Cu un disclamer inainte: nu faceti ca mine, e total nepotrivit si anormal.


Asadar:

  • Nu alerg pentru cineva anume.
  • Nu alerg pentru impaduriri.
  • Nu alerg pentru cei saraci.
  • Nu alerg pentru cei bolnavi.
  • Nu alerg pentru excursii la Polul Nord,
  • Nu alerg pentru excursii la Polul Sud.
  • Nu alerg pentru pacea in lume. Nici macar pentru pacea proprie.
  • Nu alerg pentru sufletul nimanui.
  • Nu alerg pentru a fi in comuniune cu natura.
  • Nu alerg pentru ca sa cersesc.
  • Nu alerg in carje.
  • Nu alerg prea mult.

De ce mai alerg totusi?

Pentru ca, in ordinea importantei:

  • Imi plac provocarile. De-aia m-am bagat si la maraton si la triatloane lungi.
  • Mi-e frica sa nu mor prea repede si ca atare vreau sa am tensiunea si colesterolul scazute.
  • Vreau sa imi apropii copiii de sport cat mai mult posibil.
  • Imi place sa discut despre sport cu prietenii. Cateodata chiar sa si fac sport cu prietenii.
  • Imi place sa ma laud. Si sa dau sfaturi.
  • Ma simt bine cand imi cumpar echipament de sport.
  • Imi plac kiturile de participare si in special tricourile.

Si asta-i tot.

Dar sa stiti ca am incercat, am incercat sa simt si eu ce simte un alergator adevarat. Nu s-a prins. Uite, o data am iesit special sa alerg in parc, fara ceas, numai eu si natura, sub o luna superba. Adia un vanticel racoros, era minunat. Umezeala 70%.  Incepusem chiar sa imi simt locul, micut, asa cum este el, in acest univers nemarginit. Ei bine, dupa nici cinscisprezece minute m-am accidentat si am stat doua saptamani pe bara. Fuck it.


No, si inca n-am zis nimic de pedalat si inot. Dar deocamdata imi ajung dusmanii facuti printre alergatori.

Un comentariu: