Un maraton secret.

Imi spune un prieten acum cateva luni: hai sa mergem la Valencia. Sa fie un maraton secret. Zis si facut. Nu am zis despre el la mai mult de o persoana deodata si nici nu ma laud cu el pe Facebook. Pe Strava am urcat activitatea mai tarziu. Poze, nicaieri. Scriu doar aici un umil articolas, dar la cati cititori am, secretul ramane in deplina siguranta.
Am vrut sa alerg si fara ceas. Pana la urma nu m-am uitat decat de vreo 3-4 ori pe minut, pana la km 30. Pe urma nu a mai contat asa cum veti constata daca veti avea rabdare. Ceea ce ar fi foarte dragut din partea voastra si va multumesc anticipat.

Nu ati fost inca in Valencia? Va recomad cu caldura, mi se pare un oras chiar dragut si cu cea mai lata plaja pe care am pasit vreodata. Iar maratonul a fost ceva deosebit. Cu puncte suplimentare pentru un public gen Turul Frantei, fata de care imi era pur si simplu rusine sa merg. Dar am avut obrazul gros.

Scurta trecere in revista a maratonului:
Unul dintre cele mai plate trasee facute de mine.
Organizare apropae perfecta, singurul lucru unde ar mai fi de lucrat - aglomeratia de la ridicare kituri
Kit bogat,
Apa la sticlute pe traseu - se castiga secunde bune cu treaba asta, pentru cei maniaci
Echipe mobile cu sprayuri analgesice - o alta premiera pentru mine de care am profitat pe indelete.
Final spectaculos pe o pasarela temporara peste apa, ceva mai flexibila decat ar trebui.

Scurta trecere in revista a cursei mele.
Timpul a fost minunat, 16 grade, innorat, conditii ideale de PB. Timpul meu a fost jalnic, 4h02, daca nu il imbunatatesc in 2017 probabil ar trebui sa ma las.
La cat m-am antrenat, zidul era inevitabil, tot ce aveam de facut era sa imi aleg modul in care voi da de el. Am ales unul foarte brutal adoptand un pace care m-a dus la a doua performanta pe 30km (dupa Berlin), accelerand pe la mijlocul acestei distante dupa ce am primit un boost de energie de la o muzica antrenanta si m-am tinut dupa un batranel cativa kilometri buni. Totul in cadrul unui experiment masochist. Experimentul a reusit si de la km 31 am inceput sa intercalez mers.
Un alt prieten, care nu a facut niciun secret din acest maraton, imi povestise in ajun despre cum lesinase la un triatlon recent si cum una dintre fazele premergatoare fusese un soi de "plutire". Ei bine, jur ca exact asa incepusem si eu sa simt cu vreo 5km inainte de final ceea ce m-a determinat sa ma misc si mai incet desi nu mi-as fi inchipuit ca este posibil. Totul in incurajarile nominale a multora de pe margine - un public minunat, ma repet, dar merita. Bine, ei strigau "Vai Bogdan! Vai Bogdan!" ceea ce era de fapt, adevarul gol golut.

O semi-cronica despre o semi-alergare.

Ziua se anunta minunata. Chiar si vremea tinea cu noi. Era atat de simplu, trebuia sa alerg impreuna cu Narcis si Romi, la ritm de recuperare, la doua ore. Langa pacerii de maraton-4h ca sa mai schimbam si cate o vorba cu Cristi. Chiar daca faceam doar un semi, care, ce-i drept, contine toate urcarile de la MIB 2016.
De ce? Nu stiu de ceilalti, dar la mine era o combinatie de refacere dupa niste antrenamente mai sustinute (hihi, da, ma mai antrenez si eu asa, stiu ca pare incredibil) combinat cu lene si posibilitatea de a sta la o sueta, pe bani frumosi. Cum insa eu nu ma uit la bani cand e vorba de o taxa maxima, zis si facut. Oarecum.
De ce, oarecum? Pentru ca nu imi inchipuiam ca Romi ticluise un plan atat de perfid, Fiti atenti. Dupa ce ne-am hahait o gramada si dat mari cum alergam noi incet si socilizat cu pacerii de 4h, dupa cca 18 km deci, aproape de sfarsitul ultimei urcari pe langa Casa Poporului, Romi ii spune lui Narcis: "Hai sa ne intrecem!" si o ia la goana. Narcis, elegant, ma intrerupe din sueta cu Cristi -  care s-a dovedit un foarte bun pacer de 4h si foarte sociabil de asemenea-,  pentru a-mi prezinta situatia. Ne intrecem? Ooooofff, ook. Nu l-am mai prins pe Romi ceea ce ne-a demoralizat pe amandoi, mai ales ca am concurat la niste paceuri care nu trebuiau sa ne puna probleme. Am intrecut totusi peste 160 baieti pe ultimii 3km, ceea ce a fost distractiv.
De ce a fost distractiv, tinand cont ca mi-a venit sa vars dupa sprintul de la vale? Nu stiu.
Una peste alta a fost o alergare, m-au intrecut si colegi de servici, inclusiv sefu' - cu PB, felicitari. Toata lumea multumita. Mai ales ca ma gandisem si eu la planul asta, dar mi-a luat-o Romi inainte.

Aaa, am uitat de Petrica, scuze.
De ce am uitat? Pentru ca a intrat in alta categorie, e in alta clasa deja, nu il mai am ca si concurent. Evolutia lui la maraton si timpul scos (3:28) au fost impresionante. Ar trebui sa caut acum daca mai e vreo distanta pe care sa am un timp mai bun ca el, dar cum este deja in alta clasa, n-o sa o fac.

Dar uite-l pe Ionut cum vine tare din urma cu un PB azi la maraton. Ce zici Ionut, sa devenim noi concurenti?

Obosit, dar in schimb lent, la cea mai grea cursa de pana acum.

La 50+kmh, pe coborare, inainte de o succesiune de curbe, pssssss, pana. Asta a fost punctul culminant, pentru mine, al acestui triatlon. Mai departe nu merita sa cititi, sigur aveti ceva mai bun de facut. Pentru cei mai plictisiti, care chiar nu au, as mai avea de declarat urmatoarele.
Mergeti la acest triatlon! Cum bine spunea un mare fost sportiv roman, prezent in continuare pe podiumurile de amatori, intr-un interviu, cine nu vine la anul este un las. Asadar, firesc ar fi ca eu sa nu mai vin, dar as vrea sa vad cum este cursa asta fara motive de scuze, cum ar fi penele mele. Pene da, ca au fost doua. De ce? Probabil pentru ca sunt prost si am avut cauciucuri prea vechi. Dar pana la prostia mea mai e ceva.

Traseul de la Transfier 70.3 este evident minunat, e un  concurs foarte frumos si foarte greu, diferenta de nivel e tot chichirezul. Bineinteles ca va puteti bucura de acest traseu oricand, la turele de antrenament, dar nu si cu luxul Transfagarasanului inchis. Desi la sfarsit, cand ramasesem cam singur pe sosea, parca m-ar fi bucurat orice animatie, chiar produsa si de masini.

Si ce strategie perfecta de locul 89 si 7h15min  imi alesesem! Era foarte simplu:
- Obosire la Trichallenge Mamaia cu o saptamana inainte, bifat (cronica acestui triatlon nu o sa o gasiti nicaieri pentru ca nu am scris-o. Iat-o acum: s-a inotat si mers in apa sarata fara valuri, s-a biciclit si alergat in bucle, cu mers ilegal la plasa, totul foarte frumos si profi, caldura mare, m-a intrecut Petrica in T2, PB la amandoi, la revedere)
- Nutritie dupa ureche, bifat.
- Iesit relativ odihnit de la inot, bifat.
- Portiunea pana la Cumpana o idee mai usor decat la olimpicul de anul trecut, bifat.
- Urcat pana la tunel o idee mai usor decat la ultimul antrenament pe TF, bifat pana la prima pana, la km 40.5.
- Schimbat strategia si urcat in ritm mai alert ultimii 5km, bifat.
- Coborat cu un pic de frica de o noua pana, bifat. La km 50, pana.
- Schimbat strategia si facut restul cursei de bicla deprimat si singur cuc, pentru loc 100+ si sub 8h, bifat. De fapt mint, am mai intalnit un domn care facuse trei pene, si spre lauda lui, era foarte fericit.
 - Alergat relativ constant cu mers la urcarile din ultima parte si tras mai tare pe coborari, bifat.
 - Cola si apa, cola si apa, la toate punctele de alimentare asa cum am citit de curand ca facea McCormack, campionul Ironman, bifat. A mers de minune, pana m-am umflat ca un butoi. Noroc cu talentul meu la ragait, mostenit se pare si de fata cea mica.
 - Zambit in toate pozele, bifat.
 - Plimbat cu vaporasul, bifat.
 - Baut din sampania invingatorului la olimpic (multam Mihai), bifat.
 - Durut spatele o zi jumate, bifat.

Am primit sugestia sa nu mai fiu carcotas. Deci inainte sa spun ce nu mi-a placut as dori sa felicit organizatorii pentru un concurs reusit. Un lucru care se poate imbunatati rapid, ar fi la cronometrare, oferirea timpilor pe probe si nu a spliturilor bizare cum ar fi ultimii 20 km de bicicleta plus primii 12 km de la alergare. Hai ca se poate! Si un filmulet oficial care sa prinda si suferinta amatorilor pur-sange, a ultimilor clasati, nu evidentiata numai elita, se poate si asta.

Aberatii si motivatii.

Citesc in ultima vreme tot felul de articole despre de ce alergam, cum trebuie sa alergam. Mai ales cuvantul “trebuie” apare obsedant – de inteles pentru cei ce sunt detinatori de adevar. Mai toate articolele partajeaza aceleasi idei: alergare pentru suflet, pentru cei nepastuiti, trairi interioare deosebite, metafizica, comuniune cu natura s.a.s.m.d.

Trebuie sa admit ca mi s-a umplut curu’ de lacrimi. Dar, dupa ce m-am sters si m-am linistit, iata si motivatiiile mele. Sau lucrurile demotivante. Hai mai bine sa incep cu acestea din urma. Cu un disclamer inainte: nu faceti ca mine, e total nepotrivit si anormal.

Asadar:

• Nu alerg pentru cineva anume.
• Nu alerg pentru impaduriri.
• Nu alerg pentru cei saraci.
• Nu alerg pentru cei bolnavi.
• Nu alerg pentru excursii la Polul Nord,
• Nu alerg pentru excursii la Polul Sud.
• Nu alerg pentru pacea in lume. Nici macar pentru pacea proprie.
• Nu alerg pentru sufletul nimanui.
• Nu alerg pentru a fi in comuniune cu natura.
• Nu alerg pentru ca sa cersesc.
• Nu alerg in carje.
• Nu alerg prea mult.

De ce mai alerg totusi?

Pentru ca, in ordinea importantei:

• Imi plac provocarile. De-aia m-am bagat si la maraton si la triatloane lungi.
• Mi-e frica sa nu mor prea repede si ca atare vreau sa am tensiunea si colesterolul scazute.
• Vreau sa imi apropii copiii de sport cat mai mult posibil.
• Imi place sa discut despre sport cu prietenii. Cateodata chiar sa si fac sport cu prietenii.
• Imi place sa ma laud. Si sa dau sfaturi.
• Ma simt bine cand imi cumpar echipament de sport.
• Imi plac kiturile de participare si in special tricourile.

Si asta-i tot.

Dar sa stiti ca am incercat, am incercat sa simt si eu ce simte un alergator adevarat. Nu s-a prins. Uite, o data am iesit special sa alerg in parc, fara ceas, numai eu si natura, sub o luna superba. Adia un vanticel racoros, era minunat. Umezeala 70%.  Incepusem chiar sa imi simt locul, micut, asa cum este el, in acest univers nemarginit. Ei bine, dupa nici cinscisprezece minute m-am accidentat si am stat doua saptamani pe bara. Fuck it.


No, si inca n-am zis nimic de pedalat si inot. Dar deocamdata imi ajung dusmanii facuti printre alergatori.

Meia Maratona de Lisboa 2016.

Nu prea aveam chef sa mai scriu despre o cursa anticipat ratata, dar pentru ca singurul meu cititor, Ionut - caruia ii multumesc inca o data pe aceasta cale - asteapta sa scriu ceva, voila.

Multa vreme am urat Lisabona. Din cauza fotbalului si al meciului Benfica - Steaua 2-0 (1987 semifinala CCE). In timp mi-a trecut, mai ales dupa ce am invins Portugalia cu 1-0, pe acelasi stadion, total nemeritat. In fine, iata-ma in sfarsit in capitala lusitana, intrebandu-ma de ce toate trotuarele din zona veche sunt cu piatra cubica alb cu negru. Spre rusinea mea, nu stiam ca acestea sunt culorile Lisabonei. Am aflat asta intr-o faza "hop-on" dintr-un autobuz turistic de tip hop-on, hop-off. Bine, negrul era mai mult un gri inchis, ceea ce a fost foarte bine pentru ca a condus la un respect profund si involuntar, aratat de mine, prin alegerea unui echipament de alergare pentru concurs, in aceleasi culori, alb-gri.

Semiul este catalogat "IAAF Gold Label Road Race", ceea ce pare cam mult pentru o competitie unde nu ai garderoba decat daca achizitionezi pachetul V.I.P.. Altfel, startul turistic, este peste garla, pe podul "25 aprilie", de la picioarele lui Isus. ceaa ce era probabil suficient si compensa perfect orice alte nevoi pamantesti, efemere. In continuare traseul e frumos, potrivit pentru un PB, mai ales ca primii 4.5 km sunt practic numai la vale. Asta daca esti antrenat. Daca nu esti, poti face regimul de cursa doar la vale si inca un pic. Cam 7 km am facut eu in felul asta, apoi mi-a fost clar ca nu pot tine ritmul si am ales sa parcurg restul de traseu intr-un fel in care sa nu ma chinui prea tare. Vina este numai a lui Narcis, care mi-a spus cu mult timp in urma "hai la Lisabona", pe vremea cand eram antrenat si neaccidentat. Platisem, trebuia sa merg sa alerg de toti banii. Chiar mi-am facut, in premiera, un selfie in timpul unei curse de sosea.

Ei bine, cu toate acestea, nu am vrut sa imi stric ritmul penibil in care ma deplasam si sa opresc sa ajut un domn care a cazut la doi metri de mine. Dar s-au oprit niste portughezi de-ai lui. Din pacate a fost ceva grav, ceva rupt probabil, pentru ca am vazut la scurt timp o salvare. Si ce fericit parea cateva minute mai inainte, cand chiar il remarcasem cum fredona ce auzea in casti. Jesus?

Dupa coborarea de pe pod cursa se desfasoara pe ceea ce pare singurul bulevard plat din Lisabona. In rest, tot orasul este numai un deal si o vale, aparent raiul antrenamentelor de bicicleta. Dar in mod ciudat nu am vazut nici macar o cursiera timp de 4 zile. Elitele au startul pe chei si parcurg traseul pe care s-a stabilit recordul mondial la semimaraton (58:23,  Zersenay Tadese , 21.03.2010) doar pe plat, pe langa raul Tagus.

Cei peste 10000 de oameni plecati intr-un singur val au dus la cea mai aglomerata cursa la care am participat. Berlin inclus. Cel putin in zona mea de timpi s-a alergat umar la umar in permanenta. Aceasta abundenta a dus si la niste gatuiri la intrare si iesire, aparent demoralizante, dar care in realitate nu durau mai mult de cateva minute.

Vremea. Bizara. Putin spus bizara. Noi am ajuns in oras vineri si am plecat marti. Mai tot timpul a fost un cer variabil, multi nori, multe ploi, furtuni chiar. In dimineata cursei, cerul era de un gri compact, 11 grade, statea sa ploua, ce sa mai, vremea ideala pentru alergat. Ei bine, practic toata cursa a fost un soare sabotor, inca mai ma arde fata. Imediat dupa cursa a ploua cu galeata.

Cursa de minimaraton a avut startul si finalul in aceleasi puncte ca si semimaratonul, doar ca dupa  pod o cotea direct spre finish. Aceasta cursa ne-a facilitat faptul de a avea un mergator bandit in familie, Gina deplasandu-se pe toata portiunea de  langa apa cu puhoiul de la minimaraton, in drumul ei spre locul nostru de intalnire. Doar ochiul vigilent al unui organizator ne-a impiedicat sa ne intoarcem cu doua medalii.

In rest, oras frumos, mancare buna, marihuana si hasis la toate colturile. Numai sa vrei. Noi n-am vrut, am preferat in schimb drogul numarul unu in lume ca periculozitate, alcoolul. Servit la halba sau la pahar. Asezonat in special cu fructe de mare. Primul concediu de alergare din care ma intorc mai gras decat am plecat.

Printre multe minunatii am vizitat si un acvariu imens, oceanariu ii spune. Unde m-a enervat rau o nurca sau ce dracu o fi fost, ca inota cu 6-7 km/h complet neantrenata si fara a depune niciun efort. Nici macar nu parea ca isi misca ceva. Uneori am impresia ca fiecare ar trebui sa faca ce ii este dat sa faca, nurcile sa inoate, caii sa alerge si noi sa bem bere si sa ne aberam pe facebook sau bloguri.

Dar gata, de saptamana viitoare incep antrenamentele. Inca nu am ales cursa A, dar am program. Triatlon evident. Neaparat tot triatlon, acum si in varianta stiintifica. 

Timp: 1:56:30 net, 1:58:02 brut.
Clasament (brut): open 4456/10270,  masculin 3991/7857,  M40 773/1456,  Romania 3/6.

Sportul uzeaza inima?

Am citit in ultima vreme multe articole pe tema asta. In mare, logica era foarte simpla si suna astfel: daca te agiti si iti cresti pulsul, facand sport sustinut, nu faci decat sa iti uzezi prematur inima pentru ca o faci sa bata de mai multe ori. Logic? Nu.
E adevarat, ai un puls mai mare in timpul efortului, dar, in urma antrenamentului, pulsul tau de repauz va scadea si ca atare vei avea un puls mediu mai mic in perioada in care nu faci antrenamente.
Haideti sa facem un calcul simplu si sa vedem ce obtinem, plecand de la niste cifre de bun simt.

1.Un individ care nu face antrenamente are:

- Pulsul mediu : 80 bpm
- Numar total de batai intr-un an: 42.048.000

2. Un individ care se antreneaza are:

- 6 ore pe saptamana de antrenament (si este mult), repartizate astfel:

•   1 ora la un puls mediu de 160bpm => 499200 batai pe an
•   2 ore la un puls mediu de 140bpm => 873600 batai pe an
•   3 ore la un puls mediu de 120bpm => 1123200 batai pe an

- O reducere a pulsului mediu in restul zilelor cu 10% (o valoare decenta, spun eu) => 72bpm puls mediu.
- Numarul total de batai intr-un an, in timpul in care nu se antreneaza: 36.391.680
- Numarul total de batai intr-un an: 38.887.680

3. Rezulta, ca in urma antrenamentelor se obtine o reducere a numarului total de batai intr-un an de

42.048.000 - 38.887.680 = 3160320

Asadar, prin antrenamente inima va bate nu mai mult, ci mai putin, cu cateva milioane de ori mai putin intr-un an.

QED?  Pbb nu, dar orisicat :)