Spun
reusit, pentru ca am stat in ultimul checkpoint vreo trei ore cu baietii, foc
de tabara si "all you can eat". Am intins la maximum una dintre placerile pentru
care vin la ultrauri .
Altfel, am
fost un prost.
Asa cum la
Ciucas am fost prost ca nu m-am incaltat cu ce trebuie si am mers 14 ore cu
dureri de talpi, asa aici am fost prost ca nu m-am oprit la Bolboci. Cand era
clar ca durerea nu va disparea si vor fi daune. Am mers cca 11 ore cu durere de
Vastus Medialis, pana nu am mai putut pasi deloc, oprindu-ma dupa 67km si 17 ore. Distanta parcursa mi-ar fi permis sa termin cursa de 80k, in varianta ei scurtata, daca faceam schimbarea de traseu in Bengaleasa. Orgoliul e insa mare si se
plateste. Dar macar mi-am confirmat ca
am o toleranta destul de buna la durere. Cred ca acum sunt antrenat sa imi schimb
sexul si sa nasc fara probleme de cateva
ori. Cu avantajul imediat de a mai prinde cate un podium, la categorie. Sau nu. Mai degraba nu.
Pentru ca
nu eram foarte pregatit pentru aceasta cursa – sa nu mai aud de ultrauri
primavara - am fost mai intai in extaz cand organizatorii au scurtat traseul
din cauza zapezii. Apoi in agonie cand l-au lungit, pentru ca, tot din
cauza vremii, au mutat mai jos ultimul checkpoint. Ceea ce a adaugat vreo
300mD+ si 4 km. Acum imi dau seama ca daca nu era ultima modificare probabil as fi continuat pana la sfarsit (nu mai exista vreun checkpoint de unde
puteam sa ma retrag motorizat, dupa Moieciu) si acum eram intr-o camera de
spital.
Vremea se
anunta furtunoasa aproape toata cursa. In realitate a fost vremea ideala,
innorat 80%, a plouat doar doua ore, cu grindina ce-i drept. Noaptea a fost
senin. Zapada nu era mai deloc.
Partea
proasta este evident accidentarea (se pare ca e vorba de o leziune musculara -
trece). Partea buna este ca, datorita ritmului redus dupa buba, in rest
nu am avut nimic, nici macar febra musculara.
O alta parte
buna este cam am avut astfel mult timp de fotografiat. Aici am facut PB, peste
50 de poze in plina cursa, cum ii place unui prieten sa constate. Le puteti
vedea aici.
Inca o
parte buna este ca m-am hotarat: nu mai continui nici un ultra atata timp cu
durere. Daca se mai intampla, ma retrag din timp. Prima ocazie, la CCC. Am auzit ca
acolo ai multe locuri bune de abandon.
Au fost
cateva momente amuzante, recunosc.
Primul ar fi vineri dimineata, cand verficand cazarea unde urma sa ajung am constatat ca
fusese anulata pentru probleme cu cardul. Rezervare facuta cu cateva luni
inainte. Noroc cu Marius care m-a gazduit si datorita caruia nu am dormit in masina.
Altul, la
sfarsitul urcarii din Pestera, pe portiunea pe care m-am accidentat. Cand m-am
oprit un pic in varf, ca sa evaluez mai bine situatia, POC, s-a rupt un bat. Diamond Z-pole
caca maca din aluminiu. Evenimentul m-a cam debusolat si voiam sa le arunc, conturand deja o scuza foarte buna pentru renuntare, dar o concurenta mai lucida mi-a sugerat sa il repar. Ceea ce am si facut folosind scotchul pe care il caram pentru astfel de situatii.
Un alt
moment interesant s-a petrecut pe ultima urcare (pentru mine), noaptea, in varf
la Gutanu. Mi s-a parut ceva miscare pe varf si strig:
- Huuu!
Unde esti? De ce nu esti aici? ma intreaba o voce autoritara.
Raman o clipa blocat. Ma gandesc apoi ca o fi un fel de incurajare, sa ajung mai repede in varf. Imi place sa cred ca in situatii delicate nu imi pierd cumpatul si am replica potrivita, asa ca spun:
- Huuu!
- De ce nu esti aici? mi se repeta pe un ton deja evident nervos.
In ultimul moment mi se cupleaza corect cativa neuroni si imi dau seama:
- Nu sunt voluntar, sunt concurent!
- Aaaa, ma scuzati. Unde o fi baiatul de aici?
Nu era niciun baiat de la organzare acolo. Nici nu era nevoie; marcajele erau foarte clare. Facem jonctinuea cu domnul cel dezorientat si cu greu il convingem de traseul corect pe bucla adaugata in ultima clipa.
Multumesc domnului din ultimul check point, nu era din organizare, asigura suportul altor
concurenti. M-a doftoricit nitel si m-a
lasat sa stau in masina, la caldura, cand pofteam asta. Apropo de doftoricit,
nu am gasit nici un fel de suport de la organizatori in acest sens, dupa
Bolboci, cand ma interesa subiectul. First aid check point de pe harta nu exista, cei de
acolo mi-au spus ca la urmatorul punct gasesc sigur. Nu a existat nimic pana in
punctul unde m-am retras. Acolo am vazut ca s-a intervenit asupra altor doi concurenti care pareau intr-o situatie disperata. Nu ca ar fi schimbat ceva pentru mine, dar
pentru altii poate.
Nu in
ultimul rand, ba chiar cu asta trebuia sa incep, felicitari lui Marius, cu care
am parcurs tot traseul
