Oricat m-am straduit sa fiu haterul obisnuit si in aceasta descriere, nu am reusit. A fost cel mai frumos triatlon la care am participat. Doar in Grecia am inotat intr-o apa mai misto ca cea din Vidraru iar alternanta de urcari si coborari la bicicleta, pe un traseu umbrit, a fost minunata. Si nu am fost decat la proba olimpica; cand ma fac mare, neaparat trebuie participat cu baietii merituosi.
 |
De ce doar proba olimpica? Pentru ca luasem o pauza de trei saptamani (recuperare dupa half-ul de la Oradea si concediu) in care nu mai facusem bicla deloc ci doar ceva alergare si inot. As fi facut eu mai mult inot, asa imi planificasem, dar nu luasem in calcul milioanele de meduze care isi pusesera in cap sa ma atace imediat cum ma indepartam de mal. Am aflat, in premiera, cum e sa fii piscat de ele - pe cam tot corpul - si cam cat tine usturimea: 0.5 zile. In concluzie, fiind si gand in gand cu Razvan despre terminarea in chinuri a unei curse, ceea ce nu da bine la un triatlonist adevarat, am renuntat la proba lunga. Organizatorii anuntasera un traseu “relativ plat”, deci era de mine. Nu cred ca a fost niciun metru de plat pe traseu, la bicla s-au strans vreo 400+ diferenta de nivel si la alergare cam 100+.
Organizare buna, apreciez performanta de a inchide Transfagarasanul, in plin sezon de manelisti cu suv-uri, nu-i lucru mic. Si chiar nu m-am intalnit cu nicio masina pe traseu, in afara de bmw-ul in care era Cristi, fotograful. Saracul, la cat e pe drum pentru toti ciudatii care se zbenguie, merita si el sa se plimbe cu masini straine. Decapotabile. Altfel, puncte de hidratare puse cum trebuie, tranzitie pazita, papica buna la final. Daca se organiza si un transport de la finish la tranzitie, pentru a recupera bicicletele, era perfect.
Pe langa o apa foarte curata, avantajul unui lac ca Vidraru este ca ai loc cat poftesti, asa ca am evitat aproape orice contact cu alti concurenti si am inotat in ritmul meu, poate un pic mai incet ca de obicei dupa ultima baliza, dar am vrut sa ies odihnit din apa. Dupa iesirea destul de dificila, dar ajutat de organizatori, si urcarea munticelului din tranzitie am reusit sa scap bicicleta pe jos in timp ce eram pozat de Catalin si apoi era sa ma urc pe ea chiar de la rastel. Multumesc tot lui Catalin pentru atentionare. Sper sa fi imortalizat acele clipe deosebite.
Ma repet, dar nu degeaba, proba de bicicleta a fost chiar foarte frumoasa, cu niste coborari destul de tehnice pentru mine, pe care puteai sa prinzi viteze bunicele. Am castigat vreo 7 pozitii la bicla, in special pe aceste coborari. Alergarea a mers binisor, cam in acelasi ritm ca la ultimele triatloane olimpice, cu un plus de dificultate din cauza pantelor. Scarile de final nu le-am resimtit in niciun fel, ba chiar au venit ca o odihna parca, desi am alergat pe ele. Si la fugareala am castigat cateva pozitii, le poti numara pe degetele unei maini hexadactile.
Traseul a fost umbrit in cea mai mare parte, ceea ce arunca si o umbra asupra efectului alergarilor mele la peste 35 de grade din ultima vreme. M-am simtit bine datorita lor sau datorita umbrei? Lasati-ma sa cred ca datorita lor, va rog. Starea mea de la final, o idee prea putin obosit pentru un concurs, m-a frustrat un pic, dar dupa ce am vazut ca Cristi, prietenul de suferinta de la Oradea, a ajuns inaintea mea la o diferenta de 3 minute, m-am mai calmat, erau greu de recuperat. Mai ales dupa o noapte cam nedormita, cu trezit la 4. Pentru proba lunga e foarte recomandat de venit in ziua precedenta.
Neavand cine sa imi manevreze masina si nevrand sa stau pana la 18 cand se anunta redeschiderea traficului am ales sa parchez la baraj. Asta mi-a permis sa ma laud acum cu inca doua drumuri de circa 9km cu bicicleta, facute intre final si tranzitie - la inceput si la sfarsit - si cam o treime de drum facuta pe jos pana am starnit mila cuiva si ne-a luat cu masina.
Timp: 02:49:14
Clasament: open
23/83, masculin 22/72, M40-49 8/28
Dupa inot
loc 36, dupa bicla 29.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu