Unsane Trail du Mont Blanc

Tour du Mont Blanc (TMB) reprezinta o excursie frumoasa, in jurul Mont Blancului, de circa 10 zile, pe distanta de 170 km cu 10000m diferenta de nivel pozitiva, cu dormit la cabane sau refugii ce ar primii stele fara numar la noi. Totul facut intr-un ritm relaxat, admirand peisajul si bucurandu-te de viata in general.
O data pe an insa, se intampla ceva extrem de ciudat de un timp incoace.  Cateva mii de dubiosi se chinuie sa faca acelasi lucru intr-o zi-doua, daca se poate fara sa doarma si in alergare. Pentru asta sunt nevoiti sa faca niste chestii similare timp de doi ani inainte, pentru a se califica la o la o tragere la sorti cu 3-4 pe un loc. Sa cheltuiasca o mica avere pe transport, cazare si mancare (opt euro o bere la halba? Ca va pas, non?). O chestie pe care nu o s-o inteleg niciodata. Motiv pentru care probabil nu inteleg pe deplin nici de ce fac si eu la fel. Banuiesc pentru ca nu imi place deloc sa alerg. Si pentru ca de cand m-am apucat de alergat imi doresc mereu doar sa merg. Ca atare caut curse din ce in ce mai lungi, din ce in ce mai grele, cu diferente de nivel din ce in ce mai mari in speranta ca se alearga din ce in ce mai putin. Si se mananca din ce in ce mai mult. Practic, ma indrept tangential spre activitatea care imi place cel mai mult, mersul la munte, adica spre o excursie ca cea descrisa la inceput, inchizand un cerc dement, printr-un demers fara nici un sens. Unsane. De fapt de aici cred ca si vine U-ul din UTMB, nu de la ultra cum le place tuturor sa creada ci ce la unsane. "Unsane Trail du Mont Blanc".

Distanta de 100 km parea in teorie candidata ideala pentru acest plan si chiar s-a potrivit pana acum, in Romania. Aici parca nu a mai fost la fel. Am mancat prea putin si am alergat prea mult, ma vad nevoit sa ma inscriu la 170 km. Cu speranta sa nu fiu tras la sorti, ceea ce imi va oferi mai multe sanse in 2021 cand as vrea, de fapt, sa merg. Exact, sa merg.  Pentru ca la anul vreau - ati ghicit - sa merg, prin munti mult mai inalti, cam de unde se termina Alpii in sus.

In afara de cursa propriu-zisa, a fost un concediu corect. Mereu am avut dilema asta, a concediului anexat cursei. Sa il fac inainte sau sa il fac dupa. Daca il fac inainte stau mereu cu emotia cursei, nu prea ma bucur de el. Daca il fac dupa, iar risc sa nu ma bucur de el, cine stie in ce stare ajung.
Am ales sa il facem inainte. Cu un pic de Elvetie ca preludiu.

Elvetia. Precizie si rigoare elvetiana.

Prima dovada: Hotel in Geneva
-Bonjurica
-Bonjurica
-Avem rezervare
-Da, aveti... dar sunteti 4.
-Da, platim in plus daca e nevoie
-Stiti, in Elvetia nu se accepta decat maximum 3 in camera. Ratiuni de securitate.
-Aaa...
-Trebuie sa ma duc sa vorbesc cu managerul meu
Revine in 3 minte.
-E in regula, sunteti 3, noi stim ca sunteti doar 3.

A doua dovada: Rata din Geneva la Chamonix. Autocar ferchezuit, pleaca ceas.
Mai sunt 10 km pana la Chamonix. Soferul incepe sa mestece inutil schimbatorul, autocarul elvetian incetineste si se opreste, in panta, pe un viaduct.
-Ce are nene?
-Nu mai intra in viteza.
In compensatie a urmat o succesiune eleganta:
In 5 minute au venit cei de la drumuri.
In 10 minute au venit jandarmii.
In 30 minute a venit alt autocar si hai sa transbordam bagajele.
- Hopa, zic, nu gasesc un bagaj!
- Nu a mai ramas nici un bagaj in autocarul stricat deci se afla in autocarul cel nou, raspunde autoritar si logic un jandarm. Si imi da un ordin direct:
- Urcati in masina.
- Stati asa, zic, si plonjez in burta autocarului elvetian. Dupa un timp care mi s-a parut rezonabil gasesc bagajul si ies fericit. Jandarmul, mult mai sever, dar si usor ironic:
- Sunteti linistit? Putem pleca cu totii acum?
- Da zic zambind, merci beaucoup!

Ar cam trebui sa scriu cate ceva si despre cursa, d'accord? Nu chiar. Totul a devenit mult prea solicitant. Poze inainte de cursa, poze din timpul cursei, pozele organizatorilor, filmari, filmarile organizatorilor, Facebook, Strava, like, kudos, felicitari, purtat tricou UTMB la alergare, purtat transpirat vesta finisher peste tot, blog. Gata, aceste proceduri de lauda au devenit super obositoare, mai obositoare ca si cursa insasi. Asa ca, daca nu va deranjeaza, o sa ma laud doar cu cate ceva in cele ce urmeaza. Minimul necesar. Apoi o sa iau o pauza de la tot.
In plus, lipsa de inspiratie de dupa un ultra pare sa devina o regula. Asa am patit si dupa Ciucas, cand, dupa multe chinuri am scris niste postari atat de pline de laude incat mi s-a facut o greata de mi-a luat aproape un an ca sa le public.
Ma rog, pentru cei ingrijorati: am terminat cu bine, fara probleme serioase si cam in timpul propus (24h si un peu).

Toate cursele din ansamblul UTMB sunt:

• PTL (Petite Trotte à Léon) : 300 km, + 25000 m. O cursa aparte, de hiking in echipa, in conditii foarte dificile (Via ferrata, traversat ghetari, pasaje de catarare usoara,altitudini de peste 3000 m) pe parcursul a mai multor zile. 
• UTMB (Ultra trail du Mont Blanc): 171 km, + 10000 m 
• TDS  (Sur les Traces des Ducs de Savoie): 145 km, + 9100 m
• CCC (Courmayeur, Champex, Chamonix): 100 km, + 6100 m 
• OCC (Orsieres, Champex, Chamonix): 56 km, + 3500 m 
• MCC (De Martigny-Combea a Chamonix): 40 km, + 2300 m
• YCC (Youth Chamonix Courmayeur): Mai multe curse pentru copii in Chamonix si OKCourmayeur, intre 1.4km si 15km.

CCC-ul credeam ca reprezinta fix ultima suta de km din cursa de 171. Nu este chiar asa, prima urcare (si cea mai mare) nu se face si la cursa mare, in care se ajunge Bertone pe o varianta mai scurta. De acolo, totul pare sa fie la fel.

Pe site se gasesc toate informatiile, numai sa le cauti. Ee am scapat ceva ce putea fi important: calculator de timpi intermediari in functie de timpul final ales. Cu o propunere intitala in functie de coeficientul ITRA.
Ce nu apare nicaieri mentionat este imensa aglomeratie dinaintea primei urcari, unde se termina forestierul si incepe poteca. Desi a fost un start in valuri, (am pornit in ultimul val, printre ultimele doua-trei sute de conurenti din cei peste 2100), la inceperea potecii  era o mare de oameni. Initial am crezut ca s-a intamplat ceva,  s-a anulat cursa. Vise. Am stat nemiscati cel putin 10 minute. Apoi am parcurs, in sir indian, cu un ritm de melc, cu opriri nenumarate, urmatoarele 2.5 ore si 1200 m D+.

Ma bucur ca n-am postat chestia asta mai devreme. Daca as fi facut asa as fi gresit paragraful asta in care voiam sa spun ca cel mai mult se aseamana Fagarasul cu aceasta cursa. Din fericire am fost intre timp in Iezer-Papusa, pe traseul de semi. Asemanarea este izbitoare, cel putin prima urcare, ca inclinatie si durata este foarte aproape de urcarile de la CCC.

Ca veni vorba despre urcari, cate ceva despre ele.
Asta imi aduce aminte de o chestie fara nici o legatura cu muntele sau alergarea. Entuziasmat de multitudinea de elicoptere care treceau pe deaspra capetelor noastre ii spun mezinei:
- Uite Tea ce de elicoptereeee!!
- Da, sase.
Sase sunt si urcarile importante de la CCC
Cea mai lunga este prima. Seamana la inceput cu prima urcare de la Moieciu si in a doua parte cu urcarea finala de pe Valea Cerbului.
Lunga este si a doua, spre granita cu Elvetia. Daca este senin aici prinzi caldura cea mai mare, n-ai nici un pic de umbra.
Nici urcarea dinainte de Champex nu e de neglijat, pe harta nu pare cine stie ce, dar in realitate a durat o vesnicie.
Toti fostii participanti cu care am vorbit erau convinsi ca ultimele trei urcari sunt cheia cursei. Primele doua dintre acestea sunt cele mai asemanatoare cu ce gasesti in Iezer-Papusa, sectiuni lungi in line dreapta si foarte inclinate.
Ultima urcare o retinusem ca fiind foarte abrupta, dar scurta. Asa ca, dupa ce am urcat sustinut toata partea de abrupt ma asteptam sa incep coborarea. Ciuciu. A urmat o succesiune interminabila de varfuri false. Eram langa un francez si cu ocazia fiecarui nou varf reperat in zare declaram: "In pizda masii de urcare!" iar francezul: "Ah, putain!". Dupa mai multe astfel de iteratii terminarea crestei a coincis cu cel mai slab punct al meu din cursa.

Cate ceva despre coborari.
Toate coborarile sunt alergabile.
Hmm, coborari alergabile, cata infumurare. Pana de curand nici nu stiam ca exista expresia asta si acum ma dau mare cu coborarile alergabile de la CCC.
Cea mai tehnica portiune (scurta) e pe coborarea care urmeaza dupa ultima urcare, spre La Flegere. Seamana cu partea cea mai tehnica de pe Valea Cerbului.
Ca si la Moieciu am utilizat muzica pe ultima coborare, nu stiu exact de ce,  pentru ca asa cum am mai declarat si cu alte ocazii, sunt total impotriva depasirilor pe finalul curselor lungi. Dar a fost bineeee.

Cate ceva despre (fals) plat.
Exista o zona destul de intinsa, aproape de mijlocul cursei de fals plat (usoara coborare). Pe profilul cursei apare ca si coborare destul de serioasa, dar in realitate nu e deloc asa. Ma bazam pe ea si speram sa o pot alerga. Cum insa ma luase genunchiul de pe la km 32, aveam mari emotii. Din fericire terenul a fost de asa natura incat am putut alerga fara dureri pe toata portiunea (2 km inainte de La Fouly si vreo 10 dupa). Mai sunt vreo 2-3 km si dupa Champex. Majoritatea mergea pe aceste portiuni, asadar o alergare pe aici te salta mult in clasament - cel putin daca pleci din valul 3.

Cate ceva despre checkpointuri.
La ce gramada de bani am cheltuit, am fost disperat sa beneficiez de toate facilitatile cursei. Asa am ajuns sa stau peste 2 ore cumulat in checkpointuri, sa ma pun chiar si in pat la Champex - fara sa dorm. N-am stat prea mult, deranjat fiind si de un concurent care vomita periodic, intr-un colt, langa prietena lui. Asta am facut si eu ceva mai incolo, spre Valorcine, in preajma unor voluntari. Cred ca au avut parte de niste secvente destul de interesante vazind un concurent cum vine in fuga, se opreste brusc, isi baga degetele in gat si dupa ce termina o ia la fuga din nou. Problema s-a dovedit a fi de fapt lipsa continutului din stomac, dupa ce am mancat a fost totul iarasi bine. Se pare ca imi prieste alergarea cu stomacul plin. Sa va mai prind ca radeti de alergarile noastre tematice, cu mici si profiteroale.
Bien sur ca la UTMB s-a ajuns la o eficienta maxima sub toate aspectele organizatorice. Asta include si punctele de realimentare. Asa ca, dupa ani de optimizare, s-a obtinut chintesenta alimentatiei intr-o cursa de trail. Aceasta este: cascaval si salam. Ce slaninuta? Ce castraveciori? Ce masline? Ce telemea? Ce cartofiori? Ce pizza? Chiar daca initial simteam dorul festinului de la Ciucas, pana la urma s-a dovedit a fi suficient. Aveau, totusi, Cola si supa in toate punctele, Dupa cateva iteratii mi-am optimizat si eu alimentatia: paine, cascaval, biscuiti tuc, supa, cola si apa. Dulce imi luam doar din gelurile si batoanele mele.

Cate ceva despre calcule.
Tota cursa am facut calcule cu privire la cut off time,  mi-am dublat  numarul de neuroni cu aceasta ocazie. Si pentru ca devenisem foarte inteligent mi-am jurat pe traseu ca nu o sa mai fac niciodata vreun ultra. Cu o auto-atentionare suplimentara cum ca sigur la un moment dat nu voi mai gandi asa, va incepe sa imi placa iar daca termin cursa, voi pica iar in capcana ultraurilor. Ai grija, e nasol, fii atent, sa nu te mai prind ca faci de astea, nu fii idiot!!! Dar uite ca deja nu mai stiu unde imi spuneam asta... Bon, voiam deci sa fiu tot timpul intr-o zona de confort de minum 2 ore fata de cut-off. Toate bune pana la vreo 2 km de Trient cand, brusc, in mintea mea, cut-off time a devenit ora 9:30 in loc de ora 12. Cu aceat nou timp-limita in cap, reieseau doar vreo 5:30 ore pentru ultimele doua urcari si coborari. Panica maxima! Am inceput sa alerg desi coborarea era destul de abrupta si ma deranja genunchiul. Eram disperat, alergam si depaseam, alergam si faceam calcule. Din fericire, la fel de brusc, dupa vreun kilometru, sinapsele s-au realiniat in pozitia corecta si dandu-mi seama de greseala facuta m-am relaxat si m-am oprit total din alergare pana la checkpoint.

Cate ceva despre atmosfera.
Cand era ora de plmbareala prin Chamonix era si atmosfera la final, cand nu, mai putin. De aceea cursele UTMB sunt cam potrivite sa ajunga fruntasii la o ora cu audienta. Cand am ajuns, pe la 9:45 dimineata, atmosfera a fost facuta in principal de familie. Filmat, trecut linia de sosire de mana cu copii. Cum spuneam, spectatori cam putini in perioada aia. Eu voiam super public, cum vazusem pe youtube ca intampina pe castigatori. Ma si vedeam batand palma cu toti si apoi raspunzand cu olalalalalala orice m-ar fi intrebat la microfon dupa trecerea liniei de sosire. Din totdeauna mi-am dorit sa spun olalalalala in public. Poate alta data...

Cate ceva despre dureri.
Toata lumea spune ca nu exista ultra fara dureri. De acord. Ce m-a deranjat insa a fost stresul avut toata cursa de a nu ma accidenta iar ca la Transilvania 100 si de a nu abandona. Asa ca atunci cand a inceput sa ma intepe genunchiul pe la km 32... Din fericire urmatorii 30-40 km durerea a ramas relativ stabila. Pe ultimii 30 s-a intensificat nitel, dar una peste alta a fost cel mai putin dureros ultra lung de pana acum. Mi-a trecut in trei zile dupa cursa deci nu e nimic serios, c'est bon.

Cate ceva despre peisaje.
Vezi Mont Blancul ala de iti iese pe nas. Dar frumos. Vremea a ajutat, a meritat un pic de caldura, dar senin. PB clar la numar de poze in cursa.

In final as remarca si lipsa totala a ursilor. Este foarte placut sa alergi pe munte fara frica de a fi mancat.

Poze aici si aici
Filmulete aici si aici.