Pentru necunoscatori, acest triatlon este unul cu probele inversate, se incepe cu alergarea si se continua cu bicicleta si inotul. Alergarea (5.5km) e mocirloasa, bicicleta (12km) e partial bombardata, inotul (500m) e in bazin olimpic (50m). Se castiga cu cateva minute sub ora. De obicei vremea e una de primavara, asa a fost si anul acesta.
La ultimele doua editii am facut inotul de la stafeta. Acum, antrenandu-ma pentru triatloane mai lungi, am prins fumuri si le-am dat cu flit. Nu mai am eu fata de stafeta, le-am zis. Petrica s-a incumetat si a venit si el la individual. Unde a executat un inot haios, as putea spune. Pentru detalii, il las pe el sa va povesteasca aici: http://petricacrismariu.blogspot.ro/2015/03/un-altfel-de-triatlon-wintertri-28.html
Startul s-a dat in serii. Nu stiu cum de am picat in seria 1, unde erau cei mai buni dintre cei buni. Poate o fi indus in eroare un loc 7, de la o stafeta. Oricum, era interesant sa fi fost in serie cu Dacii liberi, cu Dragos as fi trecut linia de sosire tinandu-ne de manuta, am ajuns in sub o secunda unul de altul. Cat de importante sunt niste sesiuni de alergare cu alcool, se creeaza, asa, niste empatii subtile.
La traseu, as insista doar pe alergarea foarte namoloasa, care a facilitat executia unor figuri de balet complicate dar interesante.
Cred ca in acest context, ma pot lauda suplimentar (doar de-aia scriu pe blog), cu estimarea reusita a timpului final. Estimam un 1:13-1:18, a iesit 1:16, singura hiba fiind la inot unde nu credeam ca o sa fiu CHIAR atat de lent.
Seara, fiind ziua mea de culcat copilul mic, ii faceam o prezentare a pozelor mele, de la acest triatlon. Am constatat ca pozele cu mine de la competitii, au un efect soporific ok, deci profit. Zice Tea la un moment dat: "uite, te-a intrecut batranul asta". Si, da, avea dreptate, un batran - nu asa batran totusi - cu parul alb, tocmai ce ma intrecuse. Degeaba i-am explicat ca respectivul e abonat la podiumurile categoriei sale de varsta, impresia era facuta. Da domne', ma intrec batranii, care-i baiul? Si in curand si copii, deja am probleme cu Maria - fata cea mare - la inot.
Si faza importanta: de data asta m-a intrecut sefu' cu cateva secunde. Lucrurile au revenit in firea lor.
Timp: 1:16:19
Loc: 122/266 general, 31/66 M40-49
Poze: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10206302098461813.1073741877.1546946455&type=1&l=3e728d46b2