Aberatii si motivatii.

Citesc in ultima vreme tot felul de articole despre de ce alergam, cum trebuie sa alergam. Mai ales cuvantul “trebuie” apare obsedant – de inteles pentru cei ce sunt detinatori de adevar. Mai toate articolele partajeaza aceleasi idei: alergare pentru suflet, pentru cei nepastuiti, trairi interioare deosebite, metafizica, comuniune cu natura s.a.s.m.d.

Trebuie sa admit ca mi s-a umplut curu’ de lacrimi. Dar, dupa ce m-am sters si m-am linistit, iata si motivatiiile mele. Sau lucrurile demotivante. Hai mai bine sa incep cu acestea din urma. Cu un disclamer inainte: nu faceti ca mine, e total nepotrivit si anormal.

Asadar:

• Nu alerg pentru cineva anume.
• Nu alerg pentru impaduriri.
• Nu alerg pentru cei saraci.
• Nu alerg pentru cei bolnavi.
• Nu alerg pentru excursii la Polul Nord,
• Nu alerg pentru excursii la Polul Sud.
• Nu alerg pentru pacea in lume. Nici macar pentru pacea proprie.
• Nu alerg pentru sufletul nimanui.
• Nu alerg pentru a fi in comuniune cu natura.
• Nu alerg pentru ca sa cersesc.
• Nu alerg in carje.
• Nu alerg prea mult.

De ce mai alerg totusi?

Pentru ca, in ordinea importantei:

• Imi plac provocarile. De-aia m-am bagat si la maraton si la triatloane lungi.
• Mi-e frica sa nu mor prea repede si ca atare vreau sa am tensiunea si colesterolul scazute.
• Vreau sa imi apropii copiii de sport cat mai mult posibil.
• Imi place sa discut despre sport cu prietenii. Cateodata chiar sa si fac sport cu prietenii.
• Imi place sa ma laud. Si sa dau sfaturi.
• Ma simt bine cand imi cumpar echipament de sport.
• Imi plac kiturile de participare si in special tricourile.

Si asta-i tot.

Dar sa stiti ca am incercat, am incercat sa simt si eu ce simte un alergator adevarat. Nu s-a prins. Uite, o data am iesit special sa alerg in parc, fara ceas, numai eu si natura, sub o luna superba. Adia un vanticel racoros, era minunat. Umezeala 70%.  Incepusem chiar sa imi simt locul, micut, asa cum este el, in acest univers nemarginit. Ei bine, dupa nici cinscisprezece minute m-am accidentat si am stat doua saptamani pe bara. Fuck it.


No, si inca n-am zis nimic de pedalat si inot. Dar deocamdata imi ajung dusmanii facuti printre alergatori.

Meia Maratona de Lisboa 2016.

Nu prea aveam chef sa mai scriu despre o cursa anticipat ratata, dar pentru ca singurul meu cititor, Ionut - caruia ii multumesc inca o data pe aceasta cale - asteapta sa scriu ceva, voila.

Multa vreme am urat Lisabona. Din cauza fotbalului si al meciului Benfica - Steaua 2-0 (1987 semifinala CCE). In timp mi-a trecut, mai ales dupa ce am invins Portugalia cu 1-0, pe acelasi stadion, total nemeritat. In fine, iata-ma in sfarsit in capitala lusitana, intrebandu-ma de ce toate trotuarele din zona veche sunt cu piatra cubica alb cu negru. Spre rusinea mea, nu stiam ca acestea sunt culorile Lisabonei. Am aflat asta intr-o faza "hop-on" dintr-un autobuz turistic de tip hop-on, hop-off. Bine, negrul era mai mult un gri inchis, ceea ce a fost foarte bine pentru ca a condus la un respect profund si involuntar, aratat de mine, prin alegerea unui echipament de alergare pentru concurs, in aceleasi culori, alb-gri.

Semiul este catalogat "IAAF Gold Label Road Race", ceea ce pare cam mult pentru o competitie unde nu ai garderoba decat daca achizitionezi pachetul V.I.P.. Altfel, startul turistic, este peste garla, pe podul "25 aprilie", de la picioarele lui Isus. ceaa ce era probabil suficient si compensa perfect orice alte nevoi pamantesti, efemere. In continuare traseul e frumos, potrivit pentru un PB, mai ales ca primii 4.5 km sunt practic numai la vale. Asta daca esti antrenat. Daca nu esti, poti face regimul de cursa doar la vale si inca un pic. Cam 7 km am facut eu in felul asta, apoi mi-a fost clar ca nu pot tine ritmul si am ales sa parcurg restul de traseu intr-un fel in care sa nu ma chinui prea tare. Vina este numai a lui Narcis, care mi-a spus cu mult timp in urma "hai la Lisabona", pe vremea cand eram antrenat si neaccidentat. Platisem, trebuia sa merg sa alerg de toti banii. Chiar mi-am facut, in premiera, un selfie in timpul unei curse de sosea.

Ei bine, cu toate acestea, nu am vrut sa imi stric ritmul penibil in care ma deplasam si sa opresc sa ajut un domn care a cazut la doi metri de mine. Dar s-au oprit niste portughezi de-ai lui. Din pacate a fost ceva grav, ceva rupt probabil, pentru ca am vazut la scurt timp o salvare. Si ce fericit parea cateva minute mai inainte, cand chiar il remarcasem cum fredona ce auzea in casti. Jesus?

Dupa coborarea de pe pod cursa se desfasoara pe ceea ce pare singurul bulevard plat din Lisabona. In rest, tot orasul este numai un deal si o vale, aparent raiul antrenamentelor de bicicleta. Dar in mod ciudat nu am vazut nici macar o cursiera timp de 4 zile. Elitele au startul pe chei si parcurg traseul pe care s-a stabilit recordul mondial la semimaraton (58:23,  Zersenay Tadese , 21.03.2010) doar pe plat, pe langa raul Tagus.

Cei peste 10000 de oameni plecati intr-un singur val au dus la cea mai aglomerata cursa la care am participat. Berlin inclus. Cel putin in zona mea de timpi s-a alergat umar la umar in permanenta. Aceasta abundenta a dus si la niste gatuiri la intrare si iesire, aparent demoralizante, dar care in realitate nu durau mai mult de cateva minute.

Vremea. Bizara. Putin spus bizara. Noi am ajuns in oras vineri si am plecat marti. Mai tot timpul a fost un cer variabil, multi nori, multe ploi, furtuni chiar. In dimineata cursei, cerul era de un gri compact, 11 grade, statea sa ploua, ce sa mai, vremea ideala pentru alergat. Ei bine, practic toata cursa a fost un soare sabotor, inca mai ma arde fata. Imediat dupa cursa a ploua cu galeata.

Cursa de minimaraton a avut startul si finalul in aceleasi puncte ca si semimaratonul, doar ca dupa  pod o cotea direct spre finish. Aceasta cursa ne-a facilitat faptul de a avea un mergator bandit in familie, Gina deplasandu-se pe toata portiunea de  langa apa cu puhoiul de la minimaraton, in drumul ei spre locul nostru de intalnire. Doar ochiul vigilent al unui organizator ne-a impiedicat sa ne intoarcem cu doua medalii.

In rest, oras frumos, mancare buna, marihuana si hasis la toate colturile. Numai sa vrei. Noi n-am vrut, am preferat in schimb drogul numarul unu in lume ca periculozitate, alcoolul. Servit la halba sau la pahar. Asezonat in special cu fructe de mare. Primul concediu de alergare din care ma intorc mai gras decat am plecat.

Printre multe minunatii am vizitat si un acvariu imens, oceanariu ii spune. Unde m-a enervat rau o nurca sau ce dracu o fi fost, ca inota cu 6-7 km/h complet neantrenata si fara a depune niciun efort. Nici macar nu parea ca isi misca ceva. Uneori am impresia ca fiecare ar trebui sa faca ce ii este dat sa faca, nurcile sa inoate, caii sa alerge si noi sa bem bere si sa ne aberam pe facebook sau bloguri.

Dar gata, de saptamana viitoare incep antrenamentele. Inca nu am ales cursa A, dar am program. Triatlon evident. Neaparat tot triatlon, acum si in varianta stiintifica. 

Timp: 1:56:30 net, 1:58:02 brut.
Clasament (brut): open 4456/10270,  masculin 3991/7857,  M40 773/1456,  Romania 3/6.

Sportul uzeaza inima?

Am citit in ultima vreme multe articole pe tema asta. In mare, logica era foarte simpla si suna astfel: daca te agiti si iti cresti pulsul, facand sport sustinut, nu faci decat sa iti uzezi prematur inima pentru ca o faci sa bata de mai multe ori. Logic? Nu.
E adevarat, ai un puls mai mare in timpul efortului, dar, in urma antrenamentului, pulsul tau de repauz va scadea si ca atare vei avea un puls mediu mai mic in perioada in care nu faci antrenamente.
Haideti sa facem un calcul simplu si sa vedem ce obtinem, plecand de la niste cifre de bun simt.

1.Un individ care nu face antrenamente are:

- Pulsul mediu : 80 bpm
- Numar total de batai intr-un an: 42.048.000

2. Un individ care se antreneaza are:

- 6 ore pe saptamana de antrenament (si este mult), repartizate astfel:

•   1 ora la un puls mediu de 160bpm => 499200 batai pe an
•   2 ore la un puls mediu de 140bpm => 873600 batai pe an
•   3 ore la un puls mediu de 120bpm => 1123200 batai pe an

- O reducere a pulsului mediu in restul zilelor cu 10% (o valoare decenta, spun eu) => 72bpm puls mediu.
- Numarul total de batai intr-un an, in timpul in care nu se antreneaza: 36.391.680
- Numarul total de batai intr-un an: 38.887.680

3. Rezulta, ca in urma antrenamentelor se obtine o reducere a numarului total de batai intr-un an de

42.048.000 - 38.887.680 = 3160320

Asadar, prin antrenamente inima va bate nu mai mult, ci mai putin, cu cateva milioane de ori mai putin intr-un an.

QED?  Pbb nu, dar orisicat :)

Ladies first.

"Bravo doamnelor!",  se auzi incurajarea unei suportere, adresata unui grup de, ati ghicit, doamne, in care evoluam si eu cu multa gratie, la limita vomei. Asta nu m-a impiedicat sa fiu asa cum ma stiti, adica politicos, si sa prezint singura multumire din grup. Generand un pic de uimire cotita spre hahaiala.
In mod foarte bizar, in aceasta cursa m-am intrecut doar cu doamne. Cu domnii treaba a fost foarte transanta, ori am depasit hotarat ori am fost depasit cu aceasi determinare, fara niciun dubiu. Cu niste doamne insa, am tot schimbat pozitii pana la sprintul final. Inclusiv pe ultimile sute de metri unde am alergat cat am putut ca sa fiu intrecut doar de zece. Ladies first. Si de 50 de domni. Din vreo 430 de insi. De-abia mi-am batut timpul de la un antrenament de pe acelasi traseu de acum trei saptamani. Mult mai slab paceul decat cel de la Runfest din 2013, prin aceeasi padure. Dar destul de bine pentru perioada de revizie tehnica in care ma aflu. Kineto, fizio, tacamul complet, pe care mi-l servesc o data pe an. Stiu ca nu intereseaza pe nimeni de ce alerg eu incet sau repede, dar trebuie sa umplu cu ceva si postarea asta, astea sunt scuzele mele, altele n-am.

In mod normal, cursa asta nu trebuia sa existe. Initial, m-am tinut tare. Nu a contat ca m-au chemat prietenii. Nu a contat ca primeam un filtru de apa si o vesta misto in kit. Dar la sarmale am cedat, lacomia m-a invins inca o data.
Tariful nu prea ridicat pentru ce am primit in kit, cam ridicat pentru minimum posibil de categorii age group - e chiar ridicola imparteala asta. In rest, o organizare profi.
Vremea, superba pentru mijlocul lui decembrie, noroi aproape inexistent. Cam 5 grade la ora cursei. Am alergat in colanti si doar o bluza cu maneca alunga. De la MPC, sa se stie ca am fost si acolo. Asta ma duce la o nedumerire mai veche, si anume cum pot unii alerga asa de infofoliti? De ce? Numai pentru ca scrie decembrie in calendar si iarna trebuie sa ne imbracam gros? Personal, orice strat suplimentar m-ar fi incalzit complet nejustificat, si asa am fost la limita. Oi fi eu defect, desi asta cred ca am stabilit deja mai demult. Ramane totusi un mister, cred ca la urmatorul concurs o sa fac un sondaj. Asadar daca veti observa un dubios care va intreaba de ce v-ati  imbracat asa gros si cum va simtiti dupa cursa, probabil eu voi fi acela, fiti blanzi.
Sa nu incheiem fara sa amintim totusi de principalul motiv pentru care am ajuns sa scriu aceasta postare. Bune sarmalele, fara discutie. Dar portie micuta, de nunta. Sunt absolut sigur ca sunt pe podium, la categoria asta foarte cuprinzatoare de 35+, poate si la open. Cam 25-30 secunde, cu tot cu mamaliga. Apoi a  mai mers si o salata  si o bere fara alcool. Sper ca era fara alcool, nu am fost atent, am plecat cu masina. Hmm, pentru un concurent de podium beer mile ar fi trebuit sa imi dau seama.

Keine mauer in Berlin

Fiind in pana de idei, chiar am fost tentat sa incep cu cele sugerate de un prieten dar riscam ca acel paragraf sa fie cel mai amuzant din aceasta povestire. Asa ca am renuntat la idee si m-am caznit sa imi stabilesc mai intai niste subiecte principale, demne de a fi atinse intr-o postare umila ca asta. Si daca tot le-am scris, le si las, ca un preview. Sa nu mai pierdeti vremea daca vi se par neinteresante titlurile. Asadar voi scrie despre zece subiecte. Am ales zece, inspirat de George Carlin care sustinea, el chiar cu mult umor, ca cele zece porunci sunt zece si nu noua sau unsprezece, datorita, in esenta, a unei simple decizii de marketing. Zece este un numar care suna serios, suna oficial. Asadar avem:

1. Editia 42.
2. Camera de handicapati.
3. Securitate.
4. Organizarea nemteasca.
5. Importanta sectorului corect de start.
6. Supraaprecierea circuitului de maraton turistic.
7. Date plictisitoare dar tehnice.
8. Public de nota zece.
9. Romani in cursa.
10. Oras frumos.

Editia 42.

Ce ar putea fi mai frumos decat 42km alergati la editia 42 a maratonului de la Berlin? Probabil 42km alergati ceva mai repede. Si la 42 de ani. Ca Stelian adica. Eventual si cu un 2:42:42 la final. Oricum, mi-ar fi placut sa fi avut si treaba asta in tolba motivelor pentru banii dati pe cursa dar adevarul este ca am observat coincidenta de-abia la fata locului.

Camera de handicapati. 

E a doua oara cand calc in Berlin, de data asta ceva mai apasat. Si tot a doua oara cand stau intr-o camera pentru handicapati. Prima data, cu ocazia kick-offului 2015 al firmei unde lucrez, in primavara. Atunci aranjamentele s-au facut pentru un hotel dichisit de un designer celebru, homosexual. Toate camerele erau in general roz. Diverse nuante de mov in hol. Am fost cazati cate doi insi in camera, de acelasi sex. Intorcandu-ma noaptea tarziu de la baut, mi-am gasit colegul dormind si paturile departate atat cat permitea camera de mult. Si acum ma mai intreb cateodata, oare ce impresie i-am facut? Revenind la camerele pentru handicapati, va rog sa nu  ma intelegeti gresit, sunt excelente, mai spatioase, baie babana, wc-ul mai sus, foarte confortabil.

Vreti si camera de la kick off? Poftim.

Securitate.

Primul maraton la care chiar a fost ceva securitate. Pornind de la bratara primita la ridicarea kiturilor, bratara pe care trebuia sa o porti tot weekendul, pana la modul de acces in zona de start. Aici nu intrai necontrolat nici in ziua din ajunul evenimentului. Kitul il luai de la Sport expo care are loc intr-un fost aeroport, in hangare, gen salonul auto de la noi.

Organizarea nemteasca.
 
La 40000 de inscrisi trebuie sa te astepti la aglomeratie. Organizarea, optimizata probabil an de an, a compensat-o, doar pe drumul spre sectoarele de start am executat mersul pinguinului vreo zece minute. Mereu cand vad o organizare de genul asta, ma gandesc la modul hilar in care se lasau bagajele la Istanbul. Clasamentul si acoperirea media au fost foarte prompte. Live tracking disponibil. Mi se intampla destul de rar, dar chiar nu stiu ce as putea reprosa acestei organizari. Ori a fost perfecta ori mi-am iesit din mana. Sa speram ca a fost perfecta.

Importanta sectorului corect de start.

As recomanda pentru Berlin sa va declarati timpul estimat pentru aceasta cursa si nu PB-ul asa cum se cere in formularul de inscriere. Declarand 3:52, am fost repartizat, in mod corect, in sectorul 3:50-4:15. Dar cum eu alergam la ritm de 3:40, am avut mari probleme in primii 10-15 km, si mai mici in rest, trebuind sa fac slalom si uneori sa o iau chiar pe trotuar. Am ramas insa cu satisfactia depasirilor efectuate pe aproape tot parcursul. In conditiile astea a fost mai greu sa pastrez trasa ideala, frumos marcata cu albastru, dar am remarcat ca pe kilometrii unde am reusit, nu am avut practic diferente intre distanta afisata pe ceas si cea reala. Niste statistici foarte interesante gasiti aici. Se pare ca am intrecut cca 5000, deci corespunde cu ce va spuneam mai sus.

Supraaprecierea circuitului de maraton turistic

O spun raspicat, notiunea de circuit turistic este un mare bullshit. In afara cazului in care alergi la un pace de relaxare sau daca ai patit ceva si trebuie sa mergi sau sa incetinesti, nu vezi decat soseaua, banda albastra si ceasul. Cel putin asa s-a intamplat la mine, putea sa fie traseul si in parcare la Cora. Doar in primii cativa km am reusit sa vizitez Berlinul, pana s-a ingrosat gluma. Practic, poti vizita doar daca ti-ai ratat cursa, hai sa zicem ca e si asta ceva. Si pentru ca trebuie sa spun si ceva despre zid, ei bine, orice ai face, la Berlin dai de patru ori de zid. De urma lui de fapt, marcata pe asfalt. Daca ai noroc sau stiinta, sau cate ceva din ambele, asta e singurul zid de care dai. Aici gasiti niste statistici interesante, inclusiv faptul ca cei mai multi dau de zid la Berlin dupa ce traverseaza fostul zid, la kilometrul 38.6.

 Date plictisitoare dar tehnice.

Maratonul este treaba serioasa. O cursa rapida (sub 3:30) necesita o pregatire de patru luni cu peste 1000 km alergati. Intervale, tempouri, alergari lungi, alergari de refacere. Cross training. O sa fie minunat cand voi putea face si eu toate aceste lucruri. Deocamdata, anul asta m-am multumit cu o pregatire principala de triatlon si cu o deplasare catre mai multa alergare in ultimele doua luni.
In rest ce sa va zic, v-am spus ca va fi plictisitor. Tinta a fost 3:37 pe ceas cu speranta unui 3:40 real (la un maraton strang cel putin 400m in plus pe ceas). Asadar am tinut constant acest pace (5:09) aproape toata cursa, cu primii 2-3 km o idee mai lenti si cu incercari de marit ritmul de la  km 30. Nu m-am simtit insa in regula si am revenit. Poate si din cauza asta am avut o scadere intre km 37-42,  portiune pe care am pierdut un minut fata de ce planificasem. De unde si diferenta finala fata de plan. Injuratura a venit la 150m de final cand a bipait 3:40.
Geluri, in total cinci, micute. Trei Aptonia si doua energy shot Isostar, luate cam la 8 km. Hidratarea, un pahar in gura si unul in cap la fiecare 5 km.
Maieu Kalenji, vechi de trei ani. Short Karrimor vechi de doi ani. Pantofi Sacuony Guide 7, sase luni, 280 grame bucata.

 

Public de nota zece.

Nu ma steptam ca niste oameni a caror idee de poveste de adormit copii e reprezentata de o vrajitoare care voia sa manance doi copilasi, sfarsind prin a fi ucisa de acestia, sa se comporte asa cum s-au comportat in timpul cursei. Public mai calduros nu am vazut nicaieri. Nu imi amintesc portiuni in care sa nu fi fost spectatori. Frenetici in multe zone. Si foarte multa muzica, energizanta. Inclusiv Rammstein, asa cum asteptam si speram.

Romani in cursa.

Aproape 80 de romani au luat startul. Prietenii de suferinta, in ordine alfabetica, sa nu se supere nimeni, Narcis, Stelian si Serban, au scos niste timpi fantastici, ca de obicei as spune. Insa in cursa am remarcat doar o pereche de romani, dupa grai. Dupa cursa am fost remarcat de unul, dupa numele de pe numar. Am identificat pe altul, dupa cum isi injura telefonul. Asa cum mi s-a destainuit ulterior, injurase degeaba, pentru ca activitatea apucase sa se salveze inainte sa ramana fara baterie. Apropo, mai pe seara dau sa ma uit in istoric la ceas. Alergarea de la maraton, ciuciu, nu exista! Uimire, panica, deprimare! Alergasem oare degeaba!? Trebuie sa mai dau un purcoi de bani si la anul?  Din fericire, Serban, era utilat cu tot ce trebuie. Conectam ceasul, se descarca o gramada, sii, la sfarsit, extaz, apare activitatea. Uff, cred ca atunci am atins pulsul maxim din weekend.

Oras frumos.

De data aceasta mi s-a parut mult mai interesant, arhitectura variata, multa verdeata. Poate aveam inca runners high, nu stiu, dar mi-a placut, merita vizitat.
Atentie insa la biclisti. Ma plimbam si eu linistit prin acest oras frumos, cand, deodata, vajjj, trece o naluca pe langa mine. Ma uit, era un nene, pe o bicicleta cu cosulet, mergea probabil spre servici. Dupa cateva minute, vruuum, iar o fantoma, in viteza ma depaseste. Ma uit, era o tanti imbracata de strada, pe o cursiera. Am impresia ca viteza minima de deplasare pe bicicleta in Berlin este de 30kmh.

Un Transfier de revenire

Oricat m-am straduit sa fiu haterul obisnuit si in aceasta descriere, nu am reusit. A fost cel mai frumos triatlon la care am participat. Doar in Grecia am inotat intr-o apa mai misto ca cea din Vidraru iar alternanta de urcari si coborari la bicicleta, pe un traseu umbrit, a fost minunata. Si nu am fost decat la proba olimpica; cand ma fac mare, neaparat trebuie participat cu baietii merituosi.

 

 

De ce doar proba olimpica? Pentru ca luasem o pauza de trei saptamani (recuperare dupa half-ul de la Oradea si concediu) in care nu mai facusem bicla deloc ci doar ceva alergare si inot. As fi facut eu mai mult inot, asa imi planificasem, dar nu luasem in calcul milioanele de meduze care isi pusesera in cap sa ma atace imediat cum ma indepartam de mal. Am aflat, in premiera, cum e sa fii piscat de ele - pe cam tot corpul - si cam cat tine usturimea: 0.5 zile. In concluzie, fiind si gand in gand cu Razvan despre terminarea in chinuri a unei curse, ceea ce nu da bine la un triatlonist adevarat, am renuntat la proba lunga. Organizatorii anuntasera un traseu “relativ plat”, deci era de mine. Nu cred ca a fost niciun metru de plat pe traseu, la bicla s-au strans vreo 400+ diferenta de nivel si la alergare cam 100+.

Organizare buna, apreciez performanta de a inchide Transfagarasanul, in plin sezon de manelisti cu suv-uri, nu-i lucru mic. Si chiar nu m-am intalnit cu nicio masina pe traseu, in afara de bmw-ul in care era Cristi, fotograful. Saracul, la cat e pe drum pentru toti ciudatii care se zbenguie, merita si el sa se plimbe cu masini straine. Decapotabile. Altfel, puncte de hidratare puse cum trebuie, tranzitie pazita, papica buna la final. Daca se organiza si un transport de la finish la tranzitie, pentru a recupera bicicletele, era perfect.

Pe langa o apa foarte curata, avantajul unui lac ca Vidraru este ca ai loc cat poftesti, asa ca am evitat aproape orice contact cu alti concurenti si am inotat in ritmul meu, poate un pic mai incet ca de obicei dupa ultima baliza, dar am vrut sa ies odihnit din apa. Dupa iesirea destul de dificila, dar ajutat de organizatori, si urcarea munticelului din tranzitie am reusit sa scap bicicleta pe jos in timp ce eram pozat de Catalin si apoi era sa ma urc pe ea chiar de la rastel. Multumesc tot lui Catalin pentru atentionare. Sper sa fi imortalizat acele clipe deosebite.

Ma repet, dar nu degeaba, proba de bicicleta a fost chiar foarte frumoasa, cu niste coborari destul de tehnice pentru mine, pe care puteai sa prinzi viteze bunicele. Am castigat vreo 7 pozitii la bicla, in special pe aceste coborari. Alergarea a mers binisor, cam in acelasi ritm ca la ultimele triatloane olimpice, cu un plus de dificultate din cauza pantelor. Scarile de final nu le-am resimtit in niciun fel, ba chiar au venit ca o odihna parca, desi am alergat pe ele. Si la fugareala am castigat cateva pozitii, le poti numara pe degetele unei maini hexadactile.

Traseul a fost umbrit in cea mai mare parte, ceea ce arunca si o umbra asupra efectului alergarilor mele la peste 35 de grade din ultima vreme. M-am simtit bine datorita lor sau datorita umbrei? Lasati-ma sa cred ca datorita lor, va rog. Starea mea de la final, o idee prea putin obosit pentru un concurs, m-a frustrat un pic, dar dupa ce am vazut ca Cristi, prietenul de suferinta de la Oradea, a ajuns inaintea mea la o diferenta de 3 minute, m-am mai calmat, erau greu de recuperat. Mai ales dupa o noapte cam nedormita, cu trezit la 4. Pentru proba lunga e foarte recomandat de venit in ziua precedenta.

Neavand cine sa imi manevreze masina si nevrand sa stau pana la 18 cand se anunta redeschiderea traficului am ales sa parchez la baraj. Asta mi-a permis sa ma laud acum cu inca doua drumuri de circa 9km cu bicicleta, facute intre final si tranzitie - la inceput si la sfarsit - si cam o treime de drum facuta pe jos pana am starnit mila cuiva si ne-a luat cu masina.

 

 

Timp: 02:49:14

Clasament: open 23/83, masculin 22/72, M40-49 8/28

Dupa inot loc 36, dupa bicla 29.