Ladies first.

"Bravo doamnelor!",  se auzi incurajarea unei suportere, adresata unui grup de, ati ghicit, doamne, in care evoluam si eu cu multa gratie, la limita vomei. Asta nu m-a impiedicat sa fiu asa cum ma stiti, adica politicos, si sa prezint singura multumire din grup. Generand un pic de uimire cotita spre hahaiala.
In mod foarte bizar, in aceasta cursa m-am intrecut doar cu doamne. Cu domnii treaba a fost foarte transanta, ori am depasit hotarat ori am fost depasit cu aceasi determinare, fara niciun dubiu. Cu niste doamne insa, am tot schimbat pozitii pana la sprintul final. Inclusiv pe ultimile sute de metri unde am alergat cat am putut ca sa fiu intrecut doar de zece. Ladies first. Si de 50 de domni. Din vreo 430 de insi. De-abia mi-am batut timpul de la un antrenament de pe acelasi traseu de acum trei saptamani. Mult mai slab paceul decat cel de la Runfest din 2013, prin aceeasi padure. Dar destul de bine pentru perioada de revizie tehnica in care ma aflu. Kineto, fizio, tacamul complet, pe care mi-l servesc o data pe an. Stiu ca nu intereseaza pe nimeni de ce alerg eu incet sau repede, dar trebuie sa umplu cu ceva si postarea asta, astea sunt scuzele mele, altele n-am.

In mod normal, cursa asta nu trebuia sa existe. Initial, m-am tinut tare. Nu a contat ca m-au chemat prietenii. Nu a contat ca primeam un filtru de apa si o vesta misto in kit. Dar la sarmale am cedat, lacomia m-a invins inca o data.
Tariful nu prea ridicat pentru ce am primit in kit, cam ridicat pentru minimum posibil de categorii age group - e chiar ridicola imparteala asta. In rest, o organizare profi.
Vremea, superba pentru mijlocul lui decembrie, noroi aproape inexistent. Cam 5 grade la ora cursei. Am alergat in colanti si doar o bluza cu maneca alunga. De la MPC, sa se stie ca am fost si acolo. Asta ma duce la o nedumerire mai veche, si anume cum pot unii alerga asa de infofoliti? De ce? Numai pentru ca scrie decembrie in calendar si iarna trebuie sa ne imbracam gros? Personal, orice strat suplimentar m-ar fi incalzit complet nejustificat, si asa am fost la limita. Oi fi eu defect, desi asta cred ca am stabilit deja mai demult. Ramane totusi un mister, cred ca la urmatorul concurs o sa fac un sondaj. Asadar daca veti observa un dubios care va intreaba de ce v-ati  imbracat asa gros si cum va simtiti dupa cursa, probabil eu voi fi acela, fiti blanzi.
Sa nu incheiem fara sa amintim totusi de principalul motiv pentru care am ajuns sa scriu aceasta postare. Bune sarmalele, fara discutie. Dar portie micuta, de nunta. Sunt absolut sigur ca sunt pe podium, la categoria asta foarte cuprinzatoare de 35+, poate si la open. Cam 25-30 secunde, cu tot cu mamaliga. Apoi a  mai mers si o salata  si o bere fara alcool. Sper ca era fara alcool, nu am fost atent, am plecat cu masina. Hmm, pentru un concurent de podium beer mile ar fi trebuit sa imi dau seama.

Keine mauer in Berlin

Fiind in pana de idei, chiar am fost tentat sa incep cu cele sugerate de un prieten dar riscam ca acel paragraf sa fie cel mai amuzant din aceasta povestire. Asa ca am renuntat la idee si m-am caznit sa imi stabilesc mai intai niste subiecte principale, demne de a fi atinse intr-o postare umila ca asta. Si daca tot le-am scris, le si las, ca un preview. Sa nu mai pierdeti vremea daca vi se par neinteresante titlurile. Asadar voi scrie despre zece subiecte. Am ales zece, inspirat de George Carlin care sustinea, el chiar cu mult umor, ca cele zece porunci sunt zece si nu noua sau unsprezece, datorita, in esenta, a unei simple decizii de marketing. Zece este un numar care suna serios, suna oficial. Asadar avem:

1. Editia 42.
2. Camera de handicapati.
3. Securitate.
4. Organizarea nemteasca.
5. Importanta sectorului corect de start.
6. Supraaprecierea circuitului de maraton turistic.
7. Date plictisitoare dar tehnice.
8. Public de nota zece.
9. Romani in cursa.
10. Oras frumos.

Editia 42.

Ce ar putea fi mai frumos decat 42km alergati la editia 42 a maratonului de la Berlin? Probabil 42km alergati ceva mai repede. Si la 42 de ani. Ca Stelian adica. Eventual si cu un 2:42:42 la final. Oricum, mi-ar fi placut sa fi avut si treaba asta in tolba motivelor pentru banii dati pe cursa dar adevarul este ca am observat coincidenta de-abia la fata locului.

Camera de handicapati. 

E a doua oara cand calc in Berlin, de data asta ceva mai apasat. Si tot a doua oara cand stau intr-o camera pentru handicapati. Prima data, cu ocazia kick-offului 2015 al firmei unde lucrez, in primavara. Atunci aranjamentele s-au facut pentru un hotel dichisit de un designer celebru, homosexual. Toate camerele erau in general roz. Diverse nuante de mov in hol. Am fost cazati cate doi insi in camera, de acelasi sex. Intorcandu-ma noaptea tarziu de la baut, mi-am gasit colegul dormind si paturile departate atat cat permitea camera de mult. Si acum ma mai intreb cateodata, oare ce impresie i-am facut? Revenind la camerele pentru handicapati, va rog sa nu  ma intelegeti gresit, sunt excelente, mai spatioase, baie babana, wc-ul mai sus, foarte confortabil.

Vreti si camera de la kick off? Poftim.

Securitate.

Primul maraton la care chiar a fost ceva securitate. Pornind de la bratara primita la ridicarea kiturilor, bratara pe care trebuia sa o porti tot weekendul, pana la modul de acces in zona de start. Aici nu intrai necontrolat nici in ziua din ajunul evenimentului. Kitul il luai de la Sport expo care are loc intr-un fost aeroport, in hangare, gen salonul auto de la noi.

Organizarea nemteasca.
 
La 40000 de inscrisi trebuie sa te astepti la aglomeratie. Organizarea, optimizata probabil an de an, a compensat-o, doar pe drumul spre sectoarele de start am executat mersul pinguinului vreo zece minute. Mereu cand vad o organizare de genul asta, ma gandesc la modul hilar in care se lasau bagajele la Istanbul. Clasamentul si acoperirea media au fost foarte prompte. Live tracking disponibil. Mi se intampla destul de rar, dar chiar nu stiu ce as putea reprosa acestei organizari. Ori a fost perfecta ori mi-am iesit din mana. Sa speram ca a fost perfecta.

Importanta sectorului corect de start.

As recomanda pentru Berlin sa va declarati timpul estimat pentru aceasta cursa si nu PB-ul asa cum se cere in formularul de inscriere. Declarand 3:52, am fost repartizat, in mod corect, in sectorul 3:50-4:15. Dar cum eu alergam la ritm de 3:40, am avut mari probleme in primii 10-15 km, si mai mici in rest, trebuind sa fac slalom si uneori sa o iau chiar pe trotuar. Am ramas insa cu satisfactia depasirilor efectuate pe aproape tot parcursul. In conditiile astea a fost mai greu sa pastrez trasa ideala, frumos marcata cu albastru, dar am remarcat ca pe kilometrii unde am reusit, nu am avut practic diferente intre distanta afisata pe ceas si cea reala. Niste statistici foarte interesante gasiti aici. Se pare ca am intrecut cca 5000, deci corespunde cu ce va spuneam mai sus.

Supraaprecierea circuitului de maraton turistic

O spun raspicat, notiunea de circuit turistic este un mare bullshit. In afara cazului in care alergi la un pace de relaxare sau daca ai patit ceva si trebuie sa mergi sau sa incetinesti, nu vezi decat soseaua, banda albastra si ceasul. Cel putin asa s-a intamplat la mine, putea sa fie traseul si in parcare la Cora. Doar in primii cativa km am reusit sa vizitez Berlinul, pana s-a ingrosat gluma. Practic, poti vizita doar daca ti-ai ratat cursa, hai sa zicem ca e si asta ceva. Si pentru ca trebuie sa spun si ceva despre zid, ei bine, orice ai face, la Berlin dai de patru ori de zid. De urma lui de fapt, marcata pe asfalt. Daca ai noroc sau stiinta, sau cate ceva din ambele, asta e singurul zid de care dai. Aici gasiti niste statistici interesante, inclusiv faptul ca cei mai multi dau de zid la Berlin dupa ce traverseaza fostul zid, la kilometrul 38.6.

 Date plictisitoare dar tehnice.

Maratonul este treaba serioasa. O cursa rapida (sub 3:30) necesita o pregatire de patru luni cu peste 1000 km alergati. Intervale, tempouri, alergari lungi, alergari de refacere. Cross training. O sa fie minunat cand voi putea face si eu toate aceste lucruri. Deocamdata, anul asta m-am multumit cu o pregatire principala de triatlon si cu o deplasare catre mai multa alergare in ultimele doua luni.
In rest ce sa va zic, v-am spus ca va fi plictisitor. Tinta a fost 3:37 pe ceas cu speranta unui 3:40 real (la un maraton strang cel putin 400m in plus pe ceas). Asadar am tinut constant acest pace (5:09) aproape toata cursa, cu primii 2-3 km o idee mai lenti si cu incercari de marit ritmul de la  km 30. Nu m-am simtit insa in regula si am revenit. Poate si din cauza asta am avut o scadere intre km 37-42,  portiune pe care am pierdut un minut fata de ce planificasem. De unde si diferenta finala fata de plan. Injuratura a venit la 150m de final cand a bipait 3:40.
Geluri, in total cinci, micute. Trei Aptonia si doua energy shot Isostar, luate cam la 8 km. Hidratarea, un pahar in gura si unul in cap la fiecare 5 km.
Maieu Kalenji, vechi de trei ani. Short Karrimor vechi de doi ani. Pantofi Sacuony Guide 7, sase luni, 280 grame bucata.

 

Public de nota zece.

Nu ma steptam ca niste oameni a caror idee de poveste de adormit copii e reprezentata de o vrajitoare care voia sa manance doi copilasi, sfarsind prin a fi ucisa de acestia, sa se comporte asa cum s-au comportat in timpul cursei. Public mai calduros nu am vazut nicaieri. Nu imi amintesc portiuni in care sa nu fi fost spectatori. Frenetici in multe zone. Si foarte multa muzica, energizanta. Inclusiv Rammstein, asa cum asteptam si speram.

Romani in cursa.

Aproape 80 de romani au luat startul. Prietenii de suferinta, in ordine alfabetica, sa nu se supere nimeni, Narcis, Stelian si Serban, au scos niste timpi fantastici, ca de obicei as spune. Insa in cursa am remarcat doar o pereche de romani, dupa grai. Dupa cursa am fost remarcat de unul, dupa numele de pe numar. Am identificat pe altul, dupa cum isi injura telefonul. Asa cum mi s-a destainuit ulterior, injurase degeaba, pentru ca activitatea apucase sa se salveze inainte sa ramana fara baterie. Apropo, mai pe seara dau sa ma uit in istoric la ceas. Alergarea de la maraton, ciuciu, nu exista! Uimire, panica, deprimare! Alergasem oare degeaba!? Trebuie sa mai dau un purcoi de bani si la anul?  Din fericire, Serban, era utilat cu tot ce trebuie. Conectam ceasul, se descarca o gramada, sii, la sfarsit, extaz, apare activitatea. Uff, cred ca atunci am atins pulsul maxim din weekend.

Oras frumos.

De data aceasta mi s-a parut mult mai interesant, arhitectura variata, multa verdeata. Poate aveam inca runners high, nu stiu, dar mi-a placut, merita vizitat.
Atentie insa la biclisti. Ma plimbam si eu linistit prin acest oras frumos, cand, deodata, vajjj, trece o naluca pe langa mine. Ma uit, era un nene, pe o bicicleta cu cosulet, mergea probabil spre servici. Dupa cateva minute, vruuum, iar o fantoma, in viteza ma depaseste. Ma uit, era o tanti imbracata de strada, pe o cursiera. Am impresia ca viteza minima de deplasare pe bicicleta in Berlin este de 30kmh.

Un Transfier de revenire

Oricat m-am straduit sa fiu haterul obisnuit si in aceasta descriere, nu am reusit. A fost cel mai frumos triatlon la care am participat. Doar in Grecia am inotat intr-o apa mai misto ca cea din Vidraru iar alternanta de urcari si coborari la bicicleta, pe un traseu umbrit, a fost minunata. Si nu am fost decat la proba olimpica; cand ma fac mare, neaparat trebuie participat cu baietii merituosi.

 

 

De ce doar proba olimpica? Pentru ca luasem o pauza de trei saptamani (recuperare dupa half-ul de la Oradea si concediu) in care nu mai facusem bicla deloc ci doar ceva alergare si inot. As fi facut eu mai mult inot, asa imi planificasem, dar nu luasem in calcul milioanele de meduze care isi pusesera in cap sa ma atace imediat cum ma indepartam de mal. Am aflat, in premiera, cum e sa fii piscat de ele - pe cam tot corpul - si cam cat tine usturimea: 0.5 zile. In concluzie, fiind si gand in gand cu Razvan despre terminarea in chinuri a unei curse, ceea ce nu da bine la un triatlonist adevarat, am renuntat la proba lunga. Organizatorii anuntasera un traseu “relativ plat”, deci era de mine. Nu cred ca a fost niciun metru de plat pe traseu, la bicla s-au strans vreo 400+ diferenta de nivel si la alergare cam 100+.

Organizare buna, apreciez performanta de a inchide Transfagarasanul, in plin sezon de manelisti cu suv-uri, nu-i lucru mic. Si chiar nu m-am intalnit cu nicio masina pe traseu, in afara de bmw-ul in care era Cristi, fotograful. Saracul, la cat e pe drum pentru toti ciudatii care se zbenguie, merita si el sa se plimbe cu masini straine. Decapotabile. Altfel, puncte de hidratare puse cum trebuie, tranzitie pazita, papica buna la final. Daca se organiza si un transport de la finish la tranzitie, pentru a recupera bicicletele, era perfect.

Pe langa o apa foarte curata, avantajul unui lac ca Vidraru este ca ai loc cat poftesti, asa ca am evitat aproape orice contact cu alti concurenti si am inotat in ritmul meu, poate un pic mai incet ca de obicei dupa ultima baliza, dar am vrut sa ies odihnit din apa. Dupa iesirea destul de dificila, dar ajutat de organizatori, si urcarea munticelului din tranzitie am reusit sa scap bicicleta pe jos in timp ce eram pozat de Catalin si apoi era sa ma urc pe ea chiar de la rastel. Multumesc tot lui Catalin pentru atentionare. Sper sa fi imortalizat acele clipe deosebite.

Ma repet, dar nu degeaba, proba de bicicleta a fost chiar foarte frumoasa, cu niste coborari destul de tehnice pentru mine, pe care puteai sa prinzi viteze bunicele. Am castigat vreo 7 pozitii la bicla, in special pe aceste coborari. Alergarea a mers binisor, cam in acelasi ritm ca la ultimele triatloane olimpice, cu un plus de dificultate din cauza pantelor. Scarile de final nu le-am resimtit in niciun fel, ba chiar au venit ca o odihna parca, desi am alergat pe ele. Si la fugareala am castigat cateva pozitii, le poti numara pe degetele unei maini hexadactile.

Traseul a fost umbrit in cea mai mare parte, ceea ce arunca si o umbra asupra efectului alergarilor mele la peste 35 de grade din ultima vreme. M-am simtit bine datorita lor sau datorita umbrei? Lasati-ma sa cred ca datorita lor, va rog. Starea mea de la final, o idee prea putin obosit pentru un concurs, m-a frustrat un pic, dar dupa ce am vazut ca Cristi, prietenul de suferinta de la Oradea, a ajuns inaintea mea la o diferenta de 3 minute, m-am mai calmat, erau greu de recuperat. Mai ales dupa o noapte cam nedormita, cu trezit la 4. Pentru proba lunga e foarte recomandat de venit in ziua precedenta.

Neavand cine sa imi manevreze masina si nevrand sa stau pana la 18 cand se anunta redeschiderea traficului am ales sa parchez la baraj. Asta mi-a permis sa ma laud acum cu inca doua drumuri de circa 9km cu bicicleta, facute intre final si tranzitie - la inceput si la sfarsit - si cam o treime de drum facuta pe jos pana am starnit mila cuiva si ne-a luat cu masina.

 

 

Timp: 02:49:14

Clasament: open 23/83, masculin 22/72, M40-49 8/28

Dupa inot loc 36, dupa bicla 29.

Half X-Man Oradea 2015

Nu prea mai am chef sa scriu relatari de la curse, devine rutina, am fost, am concurat, uite ce am facut. Daaar, pentru ca asta a fost evenimentul principal al anului imi permit sa va plictisesc inca o data.

De la triatloanele pregatitoare ar fi cateva chestii mai haioase, f putine.

De exemplu la Olimp, duatlon de fapt, ar fi ceea ce am mai zis de multe ori: ma enerveaza sa sprintez la cursele de cateva ore. Uite ce s-a intamplat acum. Alergam linistit catre finish, un pic accelerand, aparent nimeni in fata, nimeni in spate. Mai erau vreo 100m pana la ultima panta, inca vreo 200m si se termina distractia. Aud o cadenta ridicata in spate, ma uit, numar rosu. Ritm mult mai rapid, zic bine, na, asta e, se duce omul. Ajunge langa mine si ramane acolo, nu stiu de ce. Intru in vorba, ultima tura? Da, da si eu, mergem frumos discutand lejer unul langa altul. Ne imaginam probabil amandoi ca vom trece linia de sosire impreuna (desi fizic nu era posibil, era un culoar cu latimea de o persoana la finish). Pe panta incepem sa gafaim amandoi, el parca ceva mai tare. Si ma intalnesc cu Sorin, veche cunostinta de la diverse curse, constantean, la sustinere acum. Vorbim nitel de Oradea si la un  moment dat imi urla in ureche, hai Bogdan du-te! Si ma duc, n-am avut ce sa fac, am tradat conventia tacita cu domnul langa care alergasem si am bagat sprint, castigand cateva secunde si un loc la categorie. Imi pare rau, Sorin e de vina. Ah, da, in tot acest timp ne-a intrecut un copil. Era la tura scurta, dar copil.

La Mogosoaia n-ar fi nimic haios de relatat, poate doar algele deosebite, ca niste liane. Ah si sprintul extenuant de final pentru a intrece doi concurenti care mai aveau de fapt inca o tura de alergat. In rest, atmosfera foarte misto la Mogosoaia.

Revenind la cursa A, cum ii place unei cunostine sa spuna, iata ce avem la Half Ironul asta. De fapt X-Man. O amintire foarte puternica, dar atenuata insa din cauza amortelii/oboselii, a fost balta de sange stearsa cu mopul. Bine ca n a fost mai grav cu Andrei, totusi la viteze de peste 60 la ora o circulatie restrictionata nu e suficienta. Se spune ca concurentii sunt obligati sa respecte legile rutiere. Asta inseamna sa mergem cum maxim 50? Ah, sa nu credeti ca am mers cu peste 50 altundeva decat pe coborarile hotarate.

Inainte de cursa mi-a intrat in cap ideea asta stupida ca trebuie sa termin neaparat sub 6 ore. Nu stiu de ce, e un timp mediocru, te situeaza pe la mijlocul clasamentului (in Romania), dar mi se stantase treaba asta pe creier. Socoteala era simpla: 40-45  min inot, 3:15 bicla, si mai ramaneau 2 ore pentru alergare. Cu tranzitiile bagate pe acolo pe undeva.

O surpriza minunata am avut la inot, vreo 2100 m in loc de 1900.  Vreo 47 minute cu tot cu tranzitie. Cred ca as fi scos un timp mult mai bun daca as fi alergat pe fundul apei ca tot imi venea si pana la brau in anumite locuri. Are insa  si nerusinarea mea o limita. Dar tot m-am oprit o data sa imi trag sufletul. Asa. De-al naibii ca am inotat intr-o baltoaca. 

Toata treaba s-a compensat cumva cu doar 85 km de bicla. Multe dealuri (800m+). Am injurat des, am zis ca nu mai vreau. Dar m-am razgandit, ma bate gandul la Half Iron Budapesta, plat (oarecum). Una peste alta am inceput alergarea dupa 4:03 ore.  

Hmm, mai putin de doua ore la semi, dupa 4 ore de efort? Cam greu. Dar alergarea a inceput exact cum ma simteam la antrenamentele brick, odihnit la 5 min/km. Se vede insa treaba ca nu imi cunosc inca paceul constant la Half Iron, am continuat prea repede si era sa ma tai dupa 10-12 km. Ce m-a salvat? Cola, ca la Moeciu? Nu. Iso, ca niciodata? Nu. Muzica de la MPC? N-am avut muzica. Ei bine, buretele. Nu credeam sa aiba o asa mare influenta dar dupa cateva sponge bathuri, auto-administrate, mi-am revenit aproape complet. In continuare mi-am potrivit paceul doar ca sa scot sub acele enervante 6 ore, cu o mica marja. Mi-a iesit la vreo 2-3 minute mai bine. La bicicleta si alergare am recuperat 10, respectiv 12 pozitii. La inot sunt praf.

Partea cu adevarat frumoasa a inceput dupa cursa, cand, impreuna cu Cristian – colegul de suferinta de la acest triathlon, care a facut o cursa foarte buna, a luat un avans considerabil la inot si l-a cam pastrat pana la sfarsit -  ne-am luat, normal, niste beri si ne-am instalat pe o bancuta de unde am inceput sa incurajam si sa enervam concurentii. Ii enervam cu berile noastre, probabil din invidie ca ei fac full. Lasa ca mai vorbim la anul. Desi un full e cam tricky la Oradea, unde mort de oboseala, gestionezi mai greu carutele care ies din curti.

Fiind un circuit de  un km si ceva intalneai tot timpul cunoscuti. Cu Sorin am alergat un pic. Am vrut sa alerg si cu Dragos dar la prima tentativa m-a parasit pentru un wc pe deplin meritat. Am reusit insa sa le filmez finalul si sunt mandru ca l-am ajutat pe Dragos sa nu faca o tura in plus.

A fost frumos la Oradea, o cursa bine organizata si cu o atmosfera intima.

Programul facut la antrenamente a fost asta. programul e de 16 saptamani, eu am alocat 18, sapatamana 15 am repetat-o iar in ultima nu am prea facut nimic. Din inot am facut cam 75% iar din restul peste 90%.

Timpi:

Inot+T1: 0:47:06.9, Bicla +T2:3:15:58.3,  Alergare :1:54:38.9, Total:5:57:44.1

Clasament:

Open: 50/116, M: 46/102, M41-50: 12/22