Everybody Waltz

Acesta a fost mottoul oficial al editiei 2014 a maratonului de la Viena. Probabil ca se pricep austriecii la vals dar si la alergat se pricep sigur. Cu un timp ceva mai slab, la Istanbul am venit in prima treime, aici de-abia am trecut de jumatate la general.
Revenind la vals, am remarcat cateva momente artistice interesante in timpul cursei, unele dintre ele desfasurandu-se printre alergatori, pareau chiar ca se amuza cumva de ritmul nostru de melc profesionist. Ia sa-i fi vazut printre cei cu pace 4 daca mai aveau curaj sa danseze.

Lipsa antrenamentului adecvat din iarna - nicio alergare peste 24 km, porc, sarmale, gripa, lene, etc. - a dus la alegerea unui ritm ceva mai lejer (5:30/km) pe primii 35-37 km, urmand sa fortez pe final, cu un ritm spre 5:00/km, daca totul va fi fost in regula. Am reusit sa ma tin de plan nesperat de bine pentru cat m-am pregatit, insa nu suficient de bine pentru un nou PB, terminand cam la 90 sec in afara lui. Oricum, senzatia inedita pe care am incercat-o, de a depasi aproape incontinuu pe ultimii 5 km, a meritat din plin efortul, care mi-a adus si un negativ split (mic, de sub un minut, dar negativ), in premiera la maraton.

In mod surprinzator, necaractarestic mie, nu prea am ce critica la organizare, mi s-a parut aproape fara cusur, poate si sub influenta organizarii comice de la turci (despre ea, aici). Faptul ca nu am gasit repede camioanele-garderoba dupa cursa e integral vina mea. Ramanand cu prea putin sange in creier am facut greseala de a ma increde in indicatiile altor concurenti cu o irigare la fel de precara a materiei cenusii, asa ca am mai facut cam un km pana am recuperat sacul.
Un aspect organizatoric interesant: puteai sa depui bauturi proprii cu numarul tau si kilometrul unde vrei sa le ai, le gaseai imediat dupa masa elitelor.
O observatie am totusi, au lipsit filmarile oficiale de pe parcurs, au fost numai poze. Dar poate ca e mai bine asa, iar ma enervam daca ma vedeam alergand.

Pentru ca mi-a placut organizarea, iata mai multe detalii pentru cei maniaci. Ceilalti pot sa sara la paragraful cu nemtoaica si negresa, dar nu va faceti mari sperante nici acolo.

• Accesul in zona de start. Cu metroul U1, se puteau utiliza trei statii. Prima oara cand vad un metrou 99% cu alergatori, dragut.
• Camioanele-garderoba. In spatele sectoarelor de start, la maxim 5 minute de oricare dintre statiile de metrou.
• WC. Multe. Cozi de 3-5 minute. Pentru domni exista varianta pisoarelor deschise (amenajate, nu boscheti) unde treaba (mica) mergea mai repede. 
• Accesul in sectoarele de start. Foarte facil si pe incredere. Aceste sectoare erau dispuse in continuarea podului peste Dunare, spre nord, pe o artera de circulatie cu trei benzi pe sens, cu spatiu verde intre sensuri. Existau doar niste garduri din plasa, simbolice.

• Incalzirea. Se putea face pe traseu, noi am facut-o chiar pe podul de peste Dunare.
• Startul. Dupa startul elitelor s-a plecat in valuri. Eu am fost in valul 2, cam la 10 minute dupa primul start.
• Vremea. Minunata, innorat, 10-16 grade.
• Traseul. A fost unul foarte frumos, turistic, vreo 8-9 km se parcurgeau de doua ori, partial prin buricul targului. Daca voiai puteai sa te opresti la HM (au fost 14000 la HM!), cu acte in regula, medalie de HM si tot tacamul, dar era pacat, mai ales ca in a doua jumatate vremea a devenit si mai buna, a inceput sa ploua usurel.
• Profilul de altitudine. A fost general plat, cu portiuni de fals plat, diferentele de nivel  au fost foarte mici. Nu stiu de ce, mi s-a parut multa vreme ca mergeam, ma rog, alergam , numai la vale insa spre final am simtit urcarea, fie ea foarte usoara.
• Sosirea. Momentul dupa care tanjeste toata lumea fost in Heldenplatz. Imediat dupa linia de sosire intrai intr-un circuit nemtesc, pentru medalii, pelerine, bauturi, saci cu bunatati.

La feminin, castigatoarea, o nemtoiaca blonda, a depasit negresa keniana favorita cu 300 m inainte de final, spre marea bucuriei a arienilor din tribune si nu numai. Alergatorii mai lenti (ei bine, da, erau unii mai lenti ca mine) au putut prinde faza in direct - aproape ca i-am invidiat -, doamna negresa avea probleme si se deplasa cu un pace de amatori pe ultimii doi km.

Pentru acest maraton am planificat o sedere prelungita, o mica vacanta cu familia, astfel incat recuperarea a constat intr-o serie de plimbari turistice. Nu stiu daca asta a fost motivul dar niciodata nu m-am recuperat mai bine dupa un maraton.

O bila neagra pentru cei de la Hotel Mocca (da, stiu, avea un nume promitator). In dimineata zborului mi-au dat mail cum ca din cauza unor probleme cu sistemul (rezervasem de 3 luni), nu ne mai pot caza si ne ofera cazare la alt hotel. Vorbit la hotel, vorbit la booking.com, tuturor le parea foarte rau, dar nu mai puteau face nimic, si in general nu prea dadeau doi bani pe noi. Cazuse sistemul, si cu sistemul nu te pui. La un moment dat m-au intrebat chiar daca vreau sa anulez. Pana la urma noul hotel (Delta) a fost chiar mai ok - plasat chiar langa linia U1 - insa ne-au despartit, Narcis cu fetita ramanand la Mocca. Deci de evitat.


Zborul de intoarcere. Decolare. In avion liniste. Imediat dupa decolare face o curba destul de stransa la stanga, aparent mai brusca si mai joasa decat cea de la Otopeni. In avion liniste. Deodata, se aude Teodora, vizibil incantata: "Ne dam peste caaap, ne dam peste caaap !". In avion liniste, nimeni nu rade. Niste incuiati.


Timp net: 03:54:05
General: 3165/6541
Masculin: 2873/5178
M40: 604/985
General Romania: 13/40


Trackul:
http://connect.garmin.com/activity/479428846

Poze:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10203812692788227.1073741852.1546946455&type=1&l=6c84239718

Ce inseamna un test de efort

Multi dintre cei ce fac efort regulat probabil ca stiu ce inseamna. In acelsi timp, din diverse discutii pe net si  nu numai am constatat ca exista foarte multe persoane care nu sunt complet lamurite asupra tuturor detaliilor.

Iata o descriere a testului efectuat de mine:

1.Masurare tensiune in repauz (mare in cazul meu, mi se intampla mereu, doar in cabinetul medicului, probabil sunt prea fricos. In continuare a evoluat ok la efort)

2.Electrocardiograma in repauz.

3.Test de spirometrie in repauz. Adica sufli intr-un aparat cam ca in alcooltest. Se analizeaza diversi parametrii ai capacitatii pulmonare.

4.Testul propriuzis de efort, daca medicul considera ca punctele 1-3 permit efectuarea lui.
Am efectuat un test pe banda de alergare, monitorizat cardio (EKG) si pulmonar (masca pe figura - pentru a masura volumul si proportia gazelor expirate/inspirate).
Atentie, am inteles ca la INMS, o cunostinta a efectuat un test de efort in care in care activitatea cardio a fost monitorizata doar ca si puls (cu centura). Acesta nu este un test de efort ok, unul dintre rolurile lui - cel mai important as zice - este de a detecta anomalii cardiace in regim de efort, lucru care nu se obtine riguros doar  masurand pulsul.
Profilul de efort a presupus, dupa o scurta perioada de mers usor, o inclinare a benzii concomitent cu o crestere a vitezei, in trepte.
Timpul total a depins in cazul meu numai de mine, adica am alergat pana cand am facut semn de oprire. Testul se poate opri oricand de catre medic.

 5. Rezultatele testului sunt prezentate in maniera urmatoare:

Mai exista cateva foi cu activitatea cardiaca pe tot parcursul testului.

In rezultate se vorbeste de doua praguri, primul denumit anaerob sau de anaerobioza, al doilea de compensare metabolica. Am inteles ca primul se determina direct din masuratori, al doilea se estimeaza pe baza graficelor. Sunt utilizate mai multe denumiri pentru aceste praguri, sintetizate destul de bine in imaginile urmatoare:

Am efectuat testul la Inimed (inimed.ro)

Sper ca ati gasit utila aceasta descriere, spor la treaba.

Triathlon Winter Challenge, Izvorani 22.02.2014.

Lume multa, lume buna, eroi locali, profi si amatori, cu totii au fost prezenti sambata trecuta la o noua editie Winter Challenge.

Printre ei, echipa Triatletii incerca o clasare mai buna ca anul trecut. Fusesem pe un loc 7 din 30 cu 1:11:56, la 2 minute de locul 4, asa ca planul era clar, anul asta ne luptam la podiumul de dupa podiumul de profi. Ne antrenam un an sustinut si gata, e in buzunar.
Ne-am linistit un pic cand am vazut afluenta si componenta participarii de anul asta. Apoi faptul ca atuul echipei, Narcis, tocmai se refacea dupa o accidentare, ne-a linistit de tot. Bine, eu eram deja linistit deoarece progresul meu la inot a fost de maxim 10% intr-un an de zile.

Ce s-o mai lungesc am iesit pe 17/64. Spliturile le vom afla mai tarziu, dar se pare ca Narcis a terminat cu toata accidentarea, in primii 7 la stafeta, transa 1. Eu am inotat slabut, la aproape 50sec de PB dar sunt multumit ca nici cu PB nu mai castigam vreo pozitie. Ca si fapte marcante la proba mea tin minte doua: ca am recuperat un tur(100m) fata de o stafeta din fata de pe acelasi culoar si ca pe culoarul 8 inota o stafeta de doua ori mai repede ca mine.

Timp total: 1:07:19. Deocamdata organizatorii sustin ca timpul este de 1:07:53. Ni s-a comunicat ca exista o "intarziere de sincronizare" la toti concurentii. Trebuie sa fie ceva high tech pentru ca la niste organizatori deja cu vechi state e practic imposibil sa fie altceva. Acum sa nu fim rai mai mult decat trebuie, in afara de problemele cu sistemul de cronometrare - era chiar sa fie premiati unii care nu au facut toate turele -  restul a fost OK, organizare buna. Pastele, ceac- pac. Probabil pentru ca s-au dat si paste si magneti. Inainte de concurs am fost sondati: ce ati prefera paste sau fotografii magnetice? Eu le propusesem niste fotografii magnetice cu paste. Pana la urma au dat de toate. Ah da, si ar merge niste medalii mai ok, ca la case mari. Dar poftim, dovada ca vad partea buna a lucrurilor, m-am inscris si la Mamaia.

Mi-a placut mult si partea de socializare. Nu stiu de ce, dar mai toate elitele de la noi vorbesc cu tine de parca ar fi vechi prieteni. Asa a ajuns Boriceanu sa mi se planga de un tendon intins la piept, drept urmare i-am prezis un 7 minute la inot - ceea ce se pare ca s-a adeverit, asa mi-a povestit Balanescu cum a facut pana, ba chiar i-am imprumutat si samponul la dus (atentie, sampon nu sapun si cabine separate !). Probabil chestie de PR, deformatie profesionala, e de bine zic.

M-am intalnit cu un vehi  prieten, Bogdan Cioc. A participat cu succes in stafeta "Tandem" impreuna cu alti doi baieti. Pe unul dintre ei, Florin Georgescu, nevazator de la 14 ani am avut placerea sa il cunosc personal. Are niste performante remarcabile la activ, chiar si pentru persoane fara handicap, incluzand parcurgerea distantei Arad-Londra pe bicicleta (https://www.facebook.com/vezidincolodelimite).

Foarte multe pene au fost, chiar la inceputul probei. Sunt curios daca a fost monitorizare video in tranzitie.

Dupa ce se vor afisa rezultatele finale, cu timpii pe probe, probabil voi reveni, pana atunci spor la antrenamente. Sau la ce va place voua.




Update 26.02

S-au publicat clasemente pseudofinale. Vor fi alea finale dupa curatarea de trisori sau ametiti care nu au facut toate turele la inot sau bicla (ce ziceti de  4 minute la ceva tranzitie + inot !?).
Ar fi mers inca un punct de control la bicicleta, pentru contorizarea turelor, poate data viitoare.

Pana una alta facand o farmacie  pe care imi place sa o fac, avem:

Dupa alergare + T1: locul 11
Dupa Bicicleta + o parte din T2 : locul 18
Dupa inot + restul de T2: locul 16

Clasari separate pe probe:


Bicicleta: locul 29
Inot: locul 24

Se pare ca Petrica si cu mine functionam mai bine in calitate de adversari :)

Mic jurnal de vacanta, februarie 2014

Sambata, 1 februarie

Treaba parea simpla, sculat la 7, mers cu masina cca 12 ore pana la Budapesta. De data asta chiar asa si a fost, simplu, am plecat ceva mai tarziu (pe la 8) si dupa cca 11 ore (9:30 condus efectiv) am ajuns la Ibisul din apropierea aeroportului. Cca 70% din timp fetele (in special cea mica) au urlat, deci un condus obositor spre maxim. Cu toate astea drumul a parut mai scurt decat in alte dati, probabil din cauza centurilor pe langa Sibiu si Sebes.
La vama, pentru prima oara mi s-a solicitat deschiderea portbagajului.
Nota pentru mine: sa arunc sau sa schimb la banca forintii, nu mai voia nimeni sa ii ia.
Meteoalarm zice ca a fost azi cod rosu de zapada si gheata prin Ungaria. Nu am remarcat. Maine se anunta tot rosu si in Ungaria si in Austria, sper sa nu il remarc in continuare, desi acum ii cam da cu freezing rain.
Pretul la hotel era cand am venit  y4, dupa ce am luat camera a devenit y1, sper ca maine sa ramana macar pe doi digiti.
Alta nota pentru mine: nu am mai alergat de duminca, ce naiba fac?

Duminica, 2 februarie

Pretul a rams la nivelul y1.
In tara, toata lumea ingrijorata, imbulzeala pe telefoane, se pare ca in Serbia e cod rosu de ninsoare (noi nu trecem pe-acolo), se pare ca in Austria e zapada de un metru jumate, se pare ca in general e cod rosu peste tot si ca nu aveam ce sa cautam pe drum, locul nostru era in casa, cu provizii de hrana si apa pe o luna de zile.
Realitatea a fost: temperaturi in general pozitive pana la destinatie, in Ungaria a plouat ceva, in Austria mai mult uscat, la destinatie ninge lejer, suntem totusi la munte.
Mica chichita cu masina, Ticu imi spune ca din spate se vede ceva care atarna sub ea, e doar toba, uite ca acum mi se pare si mi e ca atarna, ia sa vedem asa e si la alte masini? Ei bine, nu am vazut nicio masina ca a mea in toata Ungaria si Austria, o fi de bine?
Aflam ca instalatiile nu au mers azi in partea superioara, e prea multa zapada. Deci pana la urma este zapada multa in Austria. Se anunta un pulver super.

Luni, 3 februarie.

Cu masina s-a rezolvat, desi cum spuneam, in mod bizar nu vazusem alta masina la fel prin Ungaria si Austria, ei bine, azi dimineata am constatat ca ieri seara parcasem chiar langa asa ceva. Toba atarna la fel, caz inchis.
La Solden, pe ghetari, se pare ca e foarte frumos. Eu nu pot sti asta pentru ca si azi erau inchise toate partiile de pe ghetar. De cateva zile. Pentru ce a ramas deschis, strict pentru schi, nu merita deranjul. Pulverul o sa mai astepte, aparent Tea s-a decis sa ii placa schiul.
E clar, limba oficiala in Solden si imprejurimi este romana. Ceea ce poate fi si bine si rau, greu de spus deocamdata.
Iata si niste poze.

Privelistea de la fereastra

In drum spre partii

2662 m

Marti, 4 februarie.

Nu prea mai am acces la laptop si asta poate ca e mai bine, asa scriu mai putine prostii.
Am ajuns pe ghetar pana la urma, desi a fost o vreme uratica. Nu se stie cand o mai fi deschis asa ca ne-am incumetat impreuna cu alti magari, prin ceata. Am bifat macar tunelul dintre cei doi ghetari cu nume complicate.
I-am luat si Teodorei schiuri, a zis ca i-a placut, n-am inteles atunci de ce a vrut sa alunece doar de vreo patru ori cu ele.
Mai putina vorbarie si mai multe poze:

Miercuri, 5 februarie

Recomand celalalta zona de schi din Solden (a doua dinspre vale). Mai libera, partii mai intretinute.
Ghetarul iar inchis, din ultimile 5 zile doar ieri a fost accesibil.
Dupa schi am reusit sa strecor o alergare, ocazie cu care mi-am busit ceva la tendonul popliteu stang, exact ce lipsea cu 2 luni inainte de Viena.
Am ajuns la prea mult laudatul Aqua Dome. Sigur e frumos sa inoti in aer liber iarna si sa te uiti la stele, dar nu stricau niste piscine mai maricele sau ceva mai putini indivizi in ele.

Joi, 6 februarie.

A fost o zi superba, niciun nor, fara vant, nu prea frig, o zi ideala pentru schi. Asa ca nu ne-am mai dus la schi, ne-am plimbat prin imprejurimi si inspre Innsbruck. Asta a avut si niste parti bune: am vazut niste privelisti foarte frumoase si mi-am luat, in sfarsit, clapari. Head Raptor.

Nu in ultimul rand: La multi ani Ticule !!!

Vineri, 7 februarie.

Punctul culminant l-a reprezentat prima partie neagra a Mariei si a lui Tudor. Felicitari si la mai multe!!!
Pana sa vina copii am schiat singur vreo doua ore, de la deschiderea partiilor. In sfarsit am reusit sa fiu singur pe anumite partii, care aratau cu totul altfel ca dupa ora 10. Pana la urma e ok si la Solden, ai de unde alege, ca mai peste tot in Austria.

Sambata, 8 februarie

Gata, ce atata vacanta, am plecat acasa.
Dupa o serie de blocaje pe autostrada, unele ocolite prin niste locuri foarte pitoresti, am asistat si luat parte la un fenomen nemainitalnit pana acum in Austria. Desi foarte aglomerat (o masina pe suta de metri cca) toata lumea mergea foarte repede, 90% peste 130.  S-a aplicat probabil principiul scaparii vacii in lucerna, lucerna fiind autostrada fara blocaje iar vacile, noi, boii.
Oprirea pe care am facut-o (iar) in Parndorf  s-a dovedit a fi foarte benefica, reusind sa imi achizitionez niste Asics DS Racer cu 28 eur! Si parca nu aveau doi de "i" in denumire.

Duminica, 9 februarie

Bine ca s-a terminat si jurnalul asta. Nu stiu de ce m-am apucat sa il scriu zilnic, nu prea mi-a placut treaba asta, si nici nu prea am avut acces la laptop din cauza lui Tom si Jerry & co.
Oricum, am ajuns cu bine, a fost misto.
Mai am 9 saptamani pana la Viena, nu sunt antrenat, mai astept 2-3 zile si incep sa ma panichez.

Pe ninsoare, frig si vant, un Semi Gerar e sfant (n-am gasit alta rima).

Nu stiu de ce m-am apucat sa scriu titlul in versuri, probabil ca inca nu mi s-a dezghetat complet creierul dupa cursa de duminica. Bine, se putea si mai rau, de exemplu sa fie sambata, caz in care probabil ca ati fi asteptat mult si bine o postare pe acest blog (nu ca ar astepta careva postarile mele in mod deosebit).
Totusi, sambata am facut o mica tura de probare a echipamentului. Concluziile trase ar fi doua, prima ca vremea de la concurs a fost parfum fata de cum era sambata si a doua ca echipamentul ales initial era mult prea gros, am ajuns acasa ud leoarca, cu tot gerul si viscolul de afara. Asadar mi-am pregatit mai multe variante, urmand sa aleg una la fata locului.

In mod ironic, imi place sa cred, varianta finala a inclus o foita de vant  imprumutata de la Narcis (multam fain) prezentandu-ma astfel intr-un echipament cu trei straturi, subtirel. Prin bufful primit in kit nu prea se respira bine asta ca am ales altul, din lana subtire, dar nefiind vant puternic nu prea a avut rost nici el.

Conditiile meteo au fost relativ ok la start, -6 °C, vant moderat, ninsoare, inrautatindu-se treptat (in special ninsoarea).

Am alcatuit echipa "EPO free", impreuna cu Paul Paceoaga si Petrica Crismariu. Vizam 5:00-5:10/km in conditii de uscat. Vremea din ziua concursului si in special suprafata de alergare ne-au facut sa crestem ritmul tinta cam cu 30sec/km, deci undeva in jur de 2h se intrevedea, prin ninsoare, timpul final.

Cursa in echipa a fost o experienta interesanta, desi toti aveam timpi apropiati la semi, am vazut ca fiecare se descurca mai bine pe o anumita parte a traseului, mie de exemplu imi placea cel mai mult la deal. Asa ca am facut cu randul la conducere, in functie de pofte.
Turele au trecut destul de repede, ele s-au succedat cam in acelasi ritm. Personal am avut un moment mai prost pe la mijlocul cursei, insa l-am depasit cu bine si cu glucoza si am terminat destul de relaxat cele sase ture. Prea relaxat chiar pentru un final de cursa cu o taxa care a crescut la 566 (cinsute saizeci si sase) %  fata de prima editie din 2011. Tinand cont ca locurile s-au epuizat in cateva ore ar fi chiar de prost gust ca la anul taxa sa ramana neschimbata.

La sfarsitul buclei 3 am fost depasiti de invingatori, in total ne-au intrecut cu un tur 4 echipe.
Am iesit, in premiera, cele mai bune fete, dupa depasiri multiple cu prima echipa formata integral din doamne (nu voiau deloc sa se opreasca la hidratare). De doamnele si domnii micsti  nu ma leg, au fost destui mai buni ca noi.

Fiind un circuit scurt, are avantajul unei acoperiri media de exceptie. Pe langa multitudinea de fotografii existente semnalez un montaj video, foarte reusit realizat de Narcis Badea. Se poate vedea aici.

In rest ce sa va mai povestesc, cativa alergatori banditi, ca tot e acum la moda chestiunea si ceva echipe foarte distantate, probabil ca starea vremii a indus si o oarecare indulgenta a arbitrajului.

Daca imi mai aduc aminte de ceva va tin la curent, acum ma duc sa imi pregatesc echipamentul, se anunta alt val de ninsori. Echipamentul de schi, saptamana viitoare voi face cross training intensiv, pe partii.



Rezultate
2:00:21 (2:00:06 net)
30/105 general, 21/60 masculin

Trackul aici.
Poze aici.

BaeZid !

Ca să fiu clar de la început, să nu zică unii, ce zid mai e și ăsta când alergi cu pace de 6 și ceva: nu tată, am dat de zid, cinstit,  la km 35 și nu mi-am mai revenit complet. Dar până s-ajungem acolo să vedem ce ar mai fi de povestit. O să fie o postare mai lungă ca de obicei, dar a fost ultimul maraton pe anul ăsta asa că îmi permit.

Am ales pentru Istanbul, o variantă "profi", plecat sâmbătă, întors duminică, cu avionul, bagaj de cabină, fără alte activități turistice care m-ar putea distrage de la marea performantă. Deci împreună cu Narcis m-am îmbarcat în aeronava companiei care își permite reclame cu Messi si Kobe Bryant. Zborul a fost scurt cu o aterizare vântoasă și palpitantă. Am înțeles că a fost vânt și la maraton pe ultimii kilometri, eu nu îl țin minte, probabil eram prea amorțit, totuși filmul parcă nu mi s-a rupt, ciudat...

De la aeroport am mers direct să luăm kiturile. Deja aglomerația în metrou începuse, timid, să își facă simțită prezenta. Nimic însa nu anunța ce a urmat. După kit - expo era tot un fel de bazar în mare parte - am continuat drumul spre hotel cu metroul apoi cu un tramvai. Mai țineți mine marile aglomerații din mijloacele de transport în comun de pe vremea lui ceașcă? Cei mai multi din fericire nu, dar vă zic eu, a fost ceva deosebit, singura diferență este ca la turci nu se merge pe scară. Așadar am mers împachetați strâns, vreo 45 min pană în Sultanahmet, unde era și cartierul general al maratonului.

Hotelul OK, posibilitatea de a face a doua zi un late checkout KO. La 12 trebuia eliberată camera și nici măcar Narcis nu putea scoate un timp atât de bun. Am decis ca dimineața sa coborâm cu toate bagajele urmând ca recuperarea după cursa sa o facem prin parcuri și pe la terase.


După niște carboloading bunicel și niște rahat cam dulce și scârbos am vrut să mergem pană în Taksim, ocazie cu care ne-am lovit iar de aglomerația de la tramvai. De data aceasta era monstruoasă, nu mai veniseră tramvaie de ceva vreme și era pliiiin de lume. In cele din urmă am reușit să ne urcam dar am scurtat ulterior plimbarea. Apoi am tras pe dreapta și după un somn cam agitat iată-mă în zorii zilei ediției 35 a Maratonului de la Istanbul, singurul de pe doua continente.

Treaba asta cu doua continente ne-a creat oportunitatea unei a treia reprize de aglomerație, în autobuzele ce urmau să ne transporte în Asia, peste Bosfor. Printr-un noroc bizar niște uși s-au deschis chiar în fata noastră asa că am putut prinde loc și am fost ceva mai feriți. Autobuzele nu plecau până când nu se încărcau cu aproximativ de două ori capacitatea lor decentă de transport. Am călătorit asa înghesuiți vreo 20 de minute.

Ajunși cu bine la start, ar fi trebuit în mod normal sa fiu ocupat cu al patrulea rand de aglomerație, coada la wc. Cum însă erau doar 10-15 cabine și o mare de oameni ce fremăta pe lângă ele, m-am orientat spre natura din jur, care în curând a început și ea sa fremete.

 

Una peste alta, s-a rezolvat si am purces către următoarea aglomerație, lăsarea bagajelor in autobuzele care urmau sa le aducă la sosire (în poza wc ar fi în stânga, autobuzele în planul îndepărtat). Aceste autobuze erau parcate într-un mod bine gândit astfel încât accesul să fie foarte îngust si ca atare, inițial părea ca nu avem nicio șansă. Aici experienta vremurilor apuse și-a spus cuvântul, se pare totuși ca mușchii au memorie și dând din coate într-un mod foarte eficient mi-am croit drum spre punctul de drop-off. Am prins si sacul lui Narcis, după un zbor de 10m și iată-ne în regulă pentru start.  Din păcate pentru unii, cu o copilărie mai lipsita de griji și ca atare fără experienta animalică necesară unor astfel de situații, nu a fost posibilă depunerea bagajului în timp util asa că au fost cazuri în care au alergat cu el în spate !

După o scurtă încălzire și o întâlnire cu alți roman, ne-am îndreptat către zonele de start.
Nu existau zone de start asă ca ne-am croit drum cat mai în fata.
Nu existau paceri.

Startul a fost dat de primar, cu pistolul, după mai puțin de un minut am trecut și eu linia de start.
Planul era simplut, sa alerg prima jumătate mai repede ca la București, 5:15-5:20 pace urmând ca în funcție de cum mă simt sa iau o decizie. Obiectivul era ca de obicei PB, chiar un 3:45 dacă se putea.

Din profilul traseului, în mod evident insuficient studiat, reținusem că e ceva de urcat doar la început, apoi o coborâre mare și pe urma practic plat, ceea ce s-a dovedit a fi fals.

După o prima urcare apoi coborâre și iar urcare a venit coborârea cea lunga și abruptă, da lunga de tot, am avut cam 4:40 pace pe km respectiv. In continuare treburile au mers așezat, singurul lucru un pic neliniștitor era pulsul care se apropia amenințător de pragul lactic.

Primii zece kilometri au trecut chiar pe nesimțite as zice, încet încet însă simțeam ca sunt mai obosit decât ar fi fost normal, iar la kilometrul 18 a venit prima lovitură, un ditamai dealul, de care uitasem cu desăvârșire. Ok, a urmat și coborârea dar parca nu mai compensa cum ar fi trebuit.

Ajuns la jumătate eram în grafic, chiar sub el, 5:18 pace mediu, însă eram cam obosit, și de kilometri buni aveam pulsul peste pragul lactic. Din fericire nu mă durea nimic, contractura de acum trei zile era ok, tibia de acum o săptămână era ok. Decizia pe care urma să o iau era una importantă și avea să hotărască această cursa. Evident am ales prost, și anume sa continui în același ritm, ba chiar pe următorii 4 km l-am mărit un pic. Probabil o scădere a ritmului cu vreo 5-7 secunde pe km în acest moment ar fi fost cea mai buna decizie pentru un PB, asa am ajuns pe la km 25 să am pulsul spre 170 ca să pot menține ritmul. Chestiunea nu mi se părea foarte gravă, doar alergasem un semi în primăvara la București cu pulsul peste 170 aproape tot timpul, ma gândeam ca o să rezist și aici.

Am rezistat până la km 35. Deja de la 30 îmi era clar că nu o sa pot menține ritmul pană la sfârșit și m-am hotărât, de ce oare, să fac un fel de experiment, intitulat "cat o pot duce asa și cum ma voi descurca cu zidul". Inițial am zis că mă descurc ok, după ce a trebuit să merg un pic la km35 am constatat că pot să alerg ca mai înainte cu paceul propus de 5:20. Mă și gândeam, ce tare, am dat de zid, am trecut pe grăsimi, mi-am revenit, să vezi ce mă laud, etc. M-a ținut câteva sute de metri apoi nu am mai putut pană la sfârșit să țin un pace mai bun de 6. Ca idee, la km 30 aveam peste 3 minute mai bine ca PB, la km 37 se anulase avantajul iar în final am avut peste 3 minute întârziere.

Fară a căuta circumstanțe, la acest maraton am văzut foarte multi loviți în aripă, au fost peste 10% abandonuri. Un domn care alerga în fata mea, mai bine ca mine, pe la km39  a sărit liniștit gărdulețul din dreapta și s-a așezat pe o băncuță pe malul marii. Altul deși mergea șchiopătând era ambițios și nu vroia să cedeze. Un alt concurent s-a așezat pe o băncuță cu mai puțin de un km de final și a început să se maseze. Chiar i-am strigat ceva încurajator dar m-a ignorat complet. O fi fost turc, am observat că turcii ăștia te ignora foarte des când le zici ceva, chiar și la hotel, la restaurant. Ori nu înțeleg engleza, ori echivalează asta cu un răspuns negativ, nu mi-e clar.

Am  cam ajuns la ultimul kilometru. Ei bine ultimul kilometru era în pantă, nici asta nu mai țineam minte, ce să mai forțez pe final, chiar am vrut să merg dar m-a încurajat în engleză un concurent cu tricou cu Germania și am continuat cu el alergarea, apoi am ajuns în zona de final cu spectatori, dispuși foarte aglomerat desigur, și am alergat pană la final de rușine, dar foaaarte încet. Si se mai zice ca Boston are nu știu ce deal rupător, sa vină imperialiștii aici sa vadă cum sta treaba.

Cred ca a fost una din cele mai epuizante curse pentru mine, asta și pentru ca a fost pe final de sezon și pentru că am alergat la prea multe anul asta. Acum că mi-am făcut damblaua, voi schimba ceva la anul.

Imediat după final am primit o pungă cu bunătăți. Dar nu aveam medalia, medalia, unde e medalia? L-am întrebat pe un negru cu un sfârc insângerat, de unde are medalia care ii atârna la gat, mi-a răspuns politicos că e în punga. Apoi am discutat un pic de cursă, am făcut schimb de timpi, scosesem cam la fel, asta ne-a mulțumit intrucâtva. A urmat un moment lipsit, în mod neașteptat, de aglomerație: recuperarea sacului lăsat la început in autobuz.

M-am regăsit cu ceilalți romani, Narcis a fost primul roman, bravo! Ne-am printat niște diplome, am făcut niște poze, chestiile obișnuite.

 
La plecare, eram hotărați să nu mai reluam aglomerația asa ca am luat o naveta de la hotel. Turcaletii de la hotel, după niște reprize de ignorare, ne-au zis că durează 20min călătoria. 20 da, dar după ce a mai făcut alte 25 ca să colecteze și alți turiști. Deja făceam planuri pentru pierderea avionului, dar am avut un șofer meseriaș - turcii par șoferi meseriași mai ales la strecurat milimetric pe lângă diverse obstacole - si am ajuns cu bine la aeroport. Aici, slăvit fie Allah,  nicio aglomerație.

Primul control de securitate, geanta lui Narcis suspectă, trece la control manual, ii găsesc medalia, îl lasă sa treacă cu ea. Zic, am și eu una. Ignorare. Bai, oi fi luat medalia aia? Ajungem la un al doilea control de securitate, geanta lui Narcis și mai suspectă, găsit medalie, sporovăit ceva în turca intre ei lăsat sa plece cu ea. Il întreb pe domnul în uniforma, în ce mai curată engleză de care sunt în stare: ați văzut o medalie și la mine în bagaj? Ignorare totală. Panică! Am luat medalia aia sau nu? Desfac mai încolo tot bagajul, o găsesc. Dacă cineva are nevoie de un troller de cabină, stealth, am eu unul de închiriat.


Rezultate:
3:56:27
974/3130 (31%)  general
156/408 (38%)  M 40-44
 
Poze aici:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10202613835657548.1073741842.1546946455&type=1&l=2117cf3f71

Bucuresti, zero asfalt.

Nu vreau sa fac teoria alergarii pe alte suprafete decat asfalt sau beton. Se gasesc tone de materiale pe tema asta. Vreau doar sa prezint niste zone de acest tip din Bucuresti si din apropiere. Cui ii plac astfel de alergari s-ar putea sa ii foloseasca cele ce urmeaza.

Voi prezenta doar zone in care am alergat personal, chiar si pe cele arhicunoscute, continuind sa actualizez postarea pe masura ce imi maresc zestrea.

 

Padurea Baneasa si Padurea Tunari

 

Suprafata de alergare e buna, fara denivelari prea multe. Mai buna in Baneasa ca in Tunari.
Nu imi place sa alerg pe-aici vara, sunt prea multe panze de paianjen, tantari, viespi, (mai nou mistreti), vegetatie, in schimb e racoare. Chestie de gust. Un alt dezavantaj este semnalul gps mai slab sub copaci, imi indica regulat o viteza mai mica ca cea reala.

http://connect.garmin.com/activity/274219565

http://connect.garmin.com/activity/279631771

  

Baneasa - Aeroportul Otopeni (zona traseului Prima Evadare)

Ramificatia nordica, dincolo de centura, nu are o suprafata de alergare prea buna (denivelata). Semnal GPS evident bun in zonele fara copaci. Chiar la coltul nordic al padurii e o stana, atentie la caini, sunt destul de parsivi astia.

http://connect.garmin.com/activity/360139666

 

Padurea Cernica

Am nimerit-o plina de balti, noroi si tantari, nu prea placut. Pe latura din NE  a trebuit sa alerg mai tot timpul aplecat din cauza vegetatiei. Latura din SE are si piatra, cred ca rezista si la ploi mai zdravene. Se pot face niste ture frumoase si prin padurea asta.

http://connect.garmin.com/activity/189356895

 

Ciorogarla - Mihai Voda

Suprafata bunicica. Ceva caini in zona.

http://connect.garmin.com/activity/380695286

DN4-Comuna Berceni

 

Una dintre zonele mele preferate. Starea drumurilor pare variabila datorita activitatilor agricole. Eu le-am intalnit in stare foarte buna, in special ramificatia sudica a traseului era foarte neteda, cu un pic de imaginatie te poti crede in Kenya, la meseriasi. Am prins si ploaie, devine impracticabil pe noroi.

http://connect.garmin.com/activity/395959110

 

Stadionul Iolanda Balas

Are asfalt? Nu. Asa ca mentionez si stadioanele pe care am alergat.
Pana de curand credeam ca e deschis 24/24 insa la ultima iesire foarte matinala am alergat pe strazi pana pe la 6 cand s-a deschis.
In zilele cand e pe bani, e 8 lei. Abonamentul, 90 parca.
Un avantaj ar fi traficul redus, cel putin in zori rareori am vazut mai mult de 2-3 persoane.

 

Crematoriul Cenusa

Nu, n-am innebunit inca. Aici e un mic platouas pe care poti da ture de cca 300m pe niste carari foarte bune. Si aici GPS-ul arata o viteza mai mica decat cea reala.

http://connect.garmin.com/activity/381852178

Baltile Vacaresti

 

Un tur complet are cam 5km. De evitat partea nordica si vestica, poteca nu e grozava in nord iar in vest sunt haite de caini feroci. Sudul si estul sunt chiar OK. Chiar printre balti nu am avut curaj sa alerg, am fost o singura data sa fac poze, am iesit in regula.

http://connect.garmin.com/activity/191182818