La 1:27 de ... fericire e prea mult, de obiectiv e prea modest, sa zicem de 2h.

Pentru prima data am plecat cu masina plina la un concurs. Petrica si colegii din echipa de la Gerar (Mihai si Laurentiu) au fost nelipsiti. In alta masina a fost Narcis, cu alergatori rapizi, din clasa lui.

Am parcat  pe langa piata, sub geamurile unei tanti foarte amabile, datorita careia nu am uitat diverse  chestii pe masina. Spre deosebire de o alta tanti la 20 m mai sus care nu lasa pe nimeni sa parcheze sub geamurile ei. Singura nemultumire a "gazdei" noastre a fost ca la fiecare concurs i se indoia burlanul de la casa. Deci va rog, cei care mai veniti la acest concurs cu masina, aveti grija cum parcati, nu distrugeti proprietatile oamenilor. Si acum nu glumesc.

Ce imi pare rau este ca i-am ingrijorat pe doi dintre prieteni inainte de start. Pe Narcis mentionandu-i ca nu are pantofi de trail si pe Laurentiu ca e mult prea gros imbracat si ca are numarul prins pe geaca. Am incercat si cu Petrica ceva, legat de pulsul lui care urma sa fie foarte mare, dar a fost foarte bine dispus, se pare ca e intr-o faza buna, n-a avut niciun efect. La Narcis s-a dovedit adevarat cred, am inteles ca au fost ceva probleme pe zapada. Laurentiu spunea ca i-a fost chiar frig dar eu suspectez ca nu a vrut sa recunoasca tactica mea fina de subminare psihologica. Petrica, zambitor in toate pozele, a avut o cursa transcedentala. Mihai, ca si Narcis, a avut ceva de impartit cu gheata si zapada.

Ca si obiectiv eram foarte linistit, voiam doar un PB, deci sub 2:10 (din 2013).
Asta pana sa ma intalnesc cu Conu' Mila. Zice, vrei sub 2 ore, nu? Fusese o zi linistita pana atunci. Placuta, lipsita de stres. Un pic frigut, fulguia usor, dar frumos, era pace si liniste. Ei bine, gata, din momentul ala s-a terminat,  de-acum ma gandeam numai la astea doua ore nenorocite. Ninsoarea asta enervanta o sa ma faca sa ratez cele doua ore, cine stie ce alunecusul naibii e pe sus. Ma intalneam cu cunoscuti, Ce faci, ce faci? Bine, bine. Ce planuri ai la cursa? Se pare ca trebuie sa scot sub doua ore, la dracu. La limita, in conditii similare, parea realizabil, ma incurajam eu optimist.

 

Conditii similare, ciuciu. Banuiam ca e ceva zapada, dar nu chiar atat, Sau nu chiar atat ghetus. Nu inteleg cum de nu am cazut. Probabil talentul meu nativ si nedescoperit de schior si-a spus cuvantul. Si macar daca era ghetus neted, dar era presarat cu radacini si pietre, in fine, ca la munte. Una peste alta ceva timp s-a pierdut, dar nu prea mult, am fost macar amic daca nu prieten bun cu zapada, cursa asta.

Organizarea, buna din ce am putut constata, mai putin o sincopa grava - sa indici traseul gresit mi se pare destul de grav - de la km 3. Acolo, niste tinerei ii trimiteau spre aiurea pe toti cei de la cros. Am inteles ca au trebuit sa urce prin padure pentru ca sa revina la traseul corect, care se ramifica mai sus undeva. Si ar mai fi mers ceva bauturici calde, la final macar. Ah, da, mai e ceva. Marcarea kilometrilor. Scoateti fratilor placutele alea ca nu au nicio legatura cu realitatea. In total sunt sub 20 km, cu un pic de bunavointa se puteau strange 21.

In mod uimitor, pt un concurent de loc 150+ la acest concurs, am pregatit chiar o strategie. Pentru ca tot s-a cam stricat programul de triatlon de saptamana asta, m-am gandit sa folosesc competitia ca un antrenament de alergare tempo la deal. Apoi anticipasem eu ceva teren naspa la coborare, asa ca trasul tare urma sa fie doar la prima urcare, de cca 8.5 km. Treaba s-a potrivit de minune, am ajuns sus cu vreo 6 min mai bine ca in 2013 (cam in 52 min) iar zapada din prima parte a coborarii mi-a permis sa imi revin nitel cu pulsul.

Cam de pe la km 15 am inceput cu calculele. 2 ore erau la limita. Dupa lespezile de piatra, pe care era sa iau o tranta uriasa, era destul de clar ca nu o sa iasa. Cred ca undeva in zona scarilor s-au implinit. Asa ca am bagat unul dintre cele mai deprimante sprinturi de final. Alergam repede si ma intrebam de ce. Si nici macar nu am depasit pe nimeni cu ocazia asta. De fapt mint, a sprintat un tip care cara un trepied greu. Initial m-a depasit, dar l-am lasat, stiam ca o sa se taie. Ceea ce s-a si intamplat dupa vreo 400 m, dar s-a tinut binisor pana la sfarsit. Cred ca el a prins si cadrele in care apar pe filnuletul oficial, inspre final: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=OrjQmFS1aSg. Nu stiu exact unde, nu ma intereseaza sa ma laud, probabil la momentul 4:19 :). Oricum, bine ca era cola la sfarsit, chiar si la 2-3 grade, asa am mai plusat ceva la fericire, pe langa care trecusem, la un minut si ceva.

La um moment dat, ma intalnesc cu Conu' Mila care ma intreaba. Cum, nu ai scos sub doua ore? 

Timp net: 2:01:27

Open: 177/860, Masculin: 167/661, 40+: 41/159

Poze aici

(De unde atata) Winter Tri 2015

Am intrecut foarte multa lume azi. Pe majoritatea, pe DN1, in drum spre Izvorani. Cred ca nu am ratat nicio masina cu bicicleta pe acoperis. Treaba e psihologica, tot spilul e sa induci indoiala in concurenti. Sa ajunga sa-si spuna: "Bai da lent mai sunt azi!". Nu stiu daca a functionat sau nu, eu sper sa nu totusi, astfel ca locul mediocru ocupat sa fie pe merit curat.

Pentru necunoscatori, acest triatlon este unul cu probele inversate, se incepe cu alergarea si se continua cu bicicleta si inotul. Alergarea (5.5km) e mocirloasa, bicicleta (12km) e partial bombardata, inotul (500m) e in bazin olimpic (50m). Se castiga cu cateva minute sub ora. De obicei vremea e una de primavara, asa a fost si anul acesta.

La ultimele doua editii am facut inotul de la stafeta. Acum, antrenandu-ma pentru triatloane mai lungi, am prins fumuri si le-am dat cu flit. Nu mai am eu fata de stafeta, le-am zis. Petrica s-a incumetat si a venit si el la individual. Unde a executat un inot haios, as putea spune. Pentru detalii, il las pe el sa va povesteasca aici: http://petricacrismariu.blogspot.ro/2015/03/un-altfel-de-triatlon-wintertri-28.html

Startul s-a dat in serii. Nu stiu cum de am picat in seria 1, unde erau cei mai buni dintre cei buni. Poate o fi indus in eroare un loc 7, de la o stafeta. Oricum, era interesant sa fi fost in serie cu Dacii liberi, cu Dragos as fi trecut linia de sosire tinandu-ne de manuta, am ajuns in sub o secunda unul de altul. Cat de importante sunt niste sesiuni de alergare cu alcool, se creeaza, asa, niste empatii subtile.

La traseu, as insista doar pe alergarea foarte namoloasa, care a facilitat executia unor figuri de balet complicate dar interesante.

Cred ca in acest context, ma pot lauda suplimentar (doar de-aia scriu pe blog), cu estimarea reusita a timpului final. Estimam un 1:13-1:18, a iesit 1:16, singura hiba fiind la inot unde nu credeam ca o sa fiu CHIAR atat de lent.

 

La dus, ma intalnesc cu Alex Ciocan (in mod ciudat ma intalnesc la dus cu campionii la Winter Tri, nu stiu ce naiba inseamna asta, sper ca nimic). Trecand peste penibilul intrebarii mele daca deja a terminat (stiind ca a fost tot in seria 1), dar de, sangele nu mai era demult in creier, aflu ca este posibilul castigator - mai erau serii in curs. M-am bucurat pentru el, dar pe de alta parte e trista situatia. Si anume e trist ca se castiga de catre FOSTI sportivi de performanta, ca nu exista cineva in plina activitate care sa faca fata (cu 1-2 exceptii).

Seara, fiind ziua mea de culcat copilul mic, ii faceam o prezentare a pozelor mele, de la acest triatlon. Am constatat ca pozele cu mine de la competitii, au un efect soporific ok, deci profit. Zice Tea la un moment dat: "uite, te-a intrecut batranul asta". Si, da, avea dreptate, un batran - nu asa batran totusi - cu parul alb, tocmai ce ma intrecuse. Degeaba i-am explicat ca respectivul e abonat la podiumurile categoriei sale de varsta, impresia era facuta. Da domne', ma intrec batranii, care-i baiul? Si in curand si copii, deja am probleme cu Maria - fata cea mare - la inot.

 

Si faza importanta: de data asta m-a intrecut sefu' cu cateva secunde. Lucrurile au revenit in firea lor.

Timp: 1:16:19
Loc: 122/266 general, 31/66 M40-49
Poze: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10206302098461813.1073741877.1546946455&type=1&l=3e728d46b2

Ce n-am facut la Semimaraton Gerar 2015.

Pentru ca multi si-au dorit sa participe la Gerar si nu au reusit, ca sa nu se supere si mai tare, fiind si in criza de idei, m-am gandit sa povestesc ce nu am facut la Gerarul de anul acesta.
Dar inainte de toate, sa va spun repede o faza mai amuzanta, sa mi-o iau de pe cap. Alta nu e, asa ca puteti apoi sa inchideti pagina linistiti, nu veti pierde mai nimic.
Laurentiu, membru de baza a  echipei noastre, Worst pace scenario (softisti, ce sa-i faci), se pare ca este un fel de sosie nestiuta a vedetei(?) locale, Dani Otil.
Imediat dupa cursa, se apropie de noi un baiat, nu-i spun numele. Il interpeleaza pe Laurentiu:
- Dani Otil! Salut! Vrei sa facem o poza?
- Nu sunt mai, Dani Otil.
- Cum sa nu fii, hai sa facem o poza.
Uite otil, nu e Otil, pana la urma a trebuit sa faca omul poza, ca nu mai scapa de el. I s-a explicat ulterior mai pe larg,  dar nu cred ca a plecat convins. Si ar trebui inteles, iata de ce (apare si Toma Coconea, pentru certificarea autenticitatii pozei):
 

Spooky, nu?

Update 26.01.2015 18:42
Vi se pare amuzant? Ei bine nu este amuzant deloc, pentru ca nu este adevarat.
In urma sesizarilor primite (pe fb, fara gluma) am initiat o investigatie amanuntita cu privire la evenimentele petrecute imediat dupa finish:
 - A fost contactat Domnul cu confuzia
 - A fost contactata sosia lui Dani
 - S-a incercat contactarea, fara succes, a originalului Dani, pentru a risipi orice dubiu.
 - S-a incercat contactarea Mihaelei, pentru a confirma, in poza prezentata in aceasta postare, care este originalul Dani. Tot fara succes deocamdata.
In concluzie, desi nu avem toate marturiile, si implicit o confirmare 100%, la ora de fata, se pot spune urmatoarele (fara gluma):
1. Recunoasterea ca este vorba de o sosie s-a facut inaintea pozei si nu dupa.
2. Poza a fost facut la cererea sosiei si nu la cererea domnului.
Aceste descoperiri ciuntesc indubitabil singura intamplare relativ amuzanta din aceasta postare, adevarul insa trebuie sa prevaleze oricand.
Incercarile de contactare a lui Dani si a Mihaelei sunt in curs, va voi tine la curent cu noutatile ivite.

Va dati seama ca un credit dat de Mihaela, coechipierului nostru, ar arunca in aer datele problemei.
Sfarsit update 26.01.2015 18:42

In rest, iata ce nu s-a intamplat.

Nu a fost niciun Gerar azi. Au fost doar vreo doua Racorele (cam putin mediatizat celalalt), vremea fiind in nici un caz una geroasa ci una bunicica de alergat, 3 grade, innorat, vant slab spre deloc.

Nu a fost o cursa iesita din comun. A fost una normala, petrecuta conform planului, de aprox. 5:30/km. Desi am realizat un timp mai bun ca anul trecut  (1:56 vs 2:00), el a fost mai putin competitiv.  Pai anul trecut iesisem, cu greu ce-i drept, primele fete, anul asta am fost pe 2, la ani lumina de locul 1. In plus am fost intrecuti in tura 3 de primele echipe, e clar ca ritmul general a fost mult mai bun, e si normal, tinand cont de conditii. Si mai e o treaba. Cred ca multi au vrut sa demonstreze ca nu sunt buni numai la butonat inscrieri la secunda, sau descoperit iframe-uri in cod, ci mai stiu sa si alerge, repejor chiar.

Nu am vazut alergatori banditi. Am vazut unul insa intr-o poza de la Gerarul trecut, din revista Alerg, primita in kit. Mi-e greu sa inteleg de ce, probabil a fost considerat mult mai fotogenic decat bandit, desi... Il gasiti la pagina 29.

Nu am prea avut dueluri pe parcurs. Poate doar cu Dacii sprinteni (faine tricouri), in preajma carora am alergat destul. Cand ii mai intreceam, auzeam: "Uite, ne intrece tuicomila" desi ei aveau 2/3 tuicomilisti fata de 1/3 noi. Nu, nu, e prea periculos sa ma lipesc de aceasta imagine, asa ca decizia de a se mai lasa sa treaca ceva vreme pana la urmatoarea vinomila, vine la fix. La un momentat s-a putut observa un dac foarte sprinten, extrem de sprinten, ce sa mai, anormal de sprinten. Dacul sprinta, din pacate pentru ei, la un "pit stop". Si uite-asa am devenit noi mai sprinteni ca Dacii sprinteni, la pipilica.

Nu am facut un ultim kilometru lent, ca anul trecut. Ne-am mobilizat toti trei, astfel incat a fost cel mai rapid kilometru, cu pace spre 4min/km la final. Cred ca am intrecut vreo trei echipe datorita acestui ultim efort, pe care, singur, nu cred ca as fi fost dispus sa il fac.

Nu am ce critici sa aduc organizatorilor, desi nu imi sta in fire treaba asta. A fost OK, in nota obisnuita a lor, medalie faina, merita felicitari.

Si in sfarsit ceva ce am facut: o echipa misto, cu colegi de servici, compusa din Mihai, Laurentiu (aka Dani Otil) si cu mine. Schimbarea locului de munca, toamna trecuta, se pare ca a fost de bun augur, cel putin din punct de vedere sportiv. Nu imi inchipuiam ca voi gasi atatia alergatori (vreo 5 maratonisti, semimaratonisti, biciclisti, etc). Si ne-am mai invins si seful, care a concurat intr-o echipa mixta, ce-i drept. Sper sa fie ok treaba asta.

Echipa Worst pace scenario

Timp: 1:56:40
Clasament: 49/104 open, 35/59 masculin

Poze aici: https://plus.google.com/u/0/photos/113680997801902469607/albums/6111577468625838609

Tuicomila 1

Ce dracu', iar bautura cu alergare, iar podium? "Something is gone horribly wrong" cum spunea Charlie Sheen intr-unul dintre episoadele sale de referinta (https://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=PVkWONQeYcY#t=117).

Parca ma si vad:
- Buna, sunt Bogdan.
- Buna, Bogdaaan.
- Sunt alcoolalergator si nu mai am pus piciorul pe un pantof de alergare de 18 luni.
- Bravooo, Bogdan.
- Mai trebuie sa ma las de bautura si sunt vindecat...
- Yey...

Exagerez, ca de obicei, patru tuiculite nu inseamna mare lucru totusi. Mai ales combinate cu miscare si mancarica.

Bine, ceva, ceva tot s-a simtit. Seara, dupa eveniment faceam si eu o baie ca omul si ma uitam pe o revista cu fotografii. Era una foarte tare, de-a lui Moiceanu, o cornisa de pe la Aguille du Midi. Ei bine, am intins degetul sa dau like, si o fractiune de secunda m-am panicat, ca nu gaseam butonul. Prea multa tuica, prea mult facebook? Cred ca putin din amandoua.

Desi aparent sunt inrudite, tuicomila nu are mare legatura cu beermile. Aici e mai mult de alergat, partea cu bautul dureaza doar cateva secunde si doar pe final ai ceva simptome bizare. Totusi pe tura patru m-a durut cam rau in zona ficatului. Cred ca de-aia nu l-am ajuns pe Florin Simion, haha. Oricum, am venit doar la 44 secunde in urma lui.

Neasteptat de beti totusi, multi dintre concurenti la final. De fapt e de inteles, e pana la urma o competitie pentru oameni trecuti prin viata. Adica nu te-apuci tu, la un doazecisiceva trezeci de ani, dupa catva sezoane de alergat sa vrei sa faci tuicomila de performanta. Nu tata, mai trebuie citit, exersat, cantonamente prelungite la tara, etc..

Ca si organizare remarc kitul de concurs, de o calitate deosebita. Din pacate nu pot lauda si ideea de a avea doua serii. Nici nu a fost la fel de competitiv si nici cronometrarea nu a fost atat de riguroasa cum ne asteptam. Recunosc, destul de riguroasa totusi, tinand cont ca la seria a doua fost facuta de cei ce terminasera deja prima serie si cele patru tuici aferente. Minim.

Acum, locul doi sau trei, ce mai conteaza, important e ca:
1. A fost gratis.
2. Kit de concurs nemaipomenit.
3. Diplome color.
4. Fotorgaf profesionist la eveniment.
 http://www.fotonebunia.com/category/tuicomila.html
 https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1566672710215263.1073741850.1554254528123748&type=3)
5. Cenzurat (prietenii stiu de ce).

Ne vedem la Gerar (or avea astia vreun vin fiert in kit?).

Timp: 7:58 (sau 8:00?)
Loc: 2 (sau 3?)/12
Track: http://connect.garmin.com/modern/activity/665373505

PS. Textul l-am scris imediat dupa tuicomila, va rog, fiti indulgenti.

To beer or not too beer (mile).

De obicei nu beau ca un porc. N-am baut niciodata. Nici macar in armata cand ascundeam sticlele de coniac ieftin in manecile de la manta. Ba chiar mi se face rau dupa 4-6 beri. Baute intr-o seara. Ei bine a trebuit sa beau 4 in 10 minute, si cica sa mai si alerg. Repejor.

De ce? Buna intrebare. De fapt cam idioata. Ce-i asta, ce toata lumea intreaba de ce? De ce alergi? De ce faci maraton? De ce mergi la triatlon? De ce te chinui pe munti? De ce beer mile? Dar ce, eu te intreb pe tine, de ce esti asa gras, de ce ai stat azi toata ziua pe canapea, de ce mergi asa cracanat, de ce te-ai tuns asa, de ce nu poti face doua tractiuni? De ce mananci doar graunte? Asa sunt eu, asta imi place sa fac, nu ma simt dator sa dau detalii la toate aceste "de ce". Punand punct acestei crize de nebunie temporara sa ne intoarcem la bere si alergare si la o mica dilema, vag resimtita.
Sa ma bucur sau sa nu ma bucur pentru primul meu podium? Pro: e podium, implica alergare. Contra: putin concurenti, implica bautura. Cred ca o sa ma bucur o tara.

Pentru novici: Beermile in varianta noastra = (1 bere 330ml, 5% + 400m alergare) x 4

Pentru cei dornici de mai multe detalii, info aici si aici. Campionat mondial aici.

Acest tip de competitie nu are nicio legatura cu cat tii la bautura. Poate post competitie sa aiba, in cateva minute nu apuca alcoolul sa te rapuna. Mai degraba are legatura cu cata bautura acidulata poti ingera cu viteza si cum poti alerga cu ea in burta. Se naste de aici o intreaga paleta de tactici.

Constanta zic ca-i buna si in cazul asta. Eu am reusit sa beau prima bere in cca 15 secunde si pe urmatoarele in jur de 30 de secunde fiecare. Campionul mondial en titre a baut ultima bere in 7-8 secunde. Adica unde e talent apar si rezultate, internationale.

Prea multe nu ai ce sa mai zici despre o gasca de depravati care se strang sa bea bere si sa alerge incercand fiecare sa ragaie cat poate de tare si de des, totul desfasurandu-se pe o pista de atletism, folosita in acelsi timp de oameni normali, pentru antrenamente decente.

Municipalele au trecut, ne vedem la Nationale!

Loc: 2/6
Timp: 08:59

P.S. M-am inscris si la Gerar .. hic.. va ofticati .. hic?

M?P(3)C 2014.

Zeci de postari pe bloguri zilele astea. Unele pline de laude, altele de critici, pentru aceleasi concursuri. Pe cine sa mai crezi? Nehotararea pluteste in aer si uite cum imi influenteaza postarea asta despre MPC 2014.

Cam asa ar putea incepe o cronica roz tipator:

Sute de oameni fericiti s-au prezentat sambata dimineata la startul celei de-a 9-a editii a Maratonului Piatra Craiului, un adevarat maraton de urcari si coborari pe unul dintre cei mai grei si mai frumosi munti din tara. Totul pare de vis pana acum, kitul impecabil, vremea foarte buna. Se trece la o verificare riguroasa a echipamentului, cei cu echipament incomplet sunt intorsi din drum.
Dupa ce se incinge o frumoasa hora a elitei se da startul.
Atmosfera e minunata, simt ca zbor si primii kilometri trec pe nesimtite. Incepe apoi o urcare mai abrupta, dar asa e la munte! Dupa 2 ore 45 ore ajung in varf. Marea de nori de pe versantul vestic e superba, face toti banii. Imediat dupa varf urmeaza ce mai dificla si frumoasa parte a traseului. Se sta la coada, dar nu-i nimic, avem prilejul sa ne tragem sufletul un pic si sa admiram peisajul. Oricum cei pentru care conteaza podiumul nu au fost blocati aici, deci totul e in regula.


Si cam asa una la polul opus:

Problemele au inceput de vineri seara cand din kituri lipseau tricourile. Nu am mai intalnit situatia asta la niciun concurs pana acum. Nu se stia cand urmau sa se dea, circulau doar zvonuri. La naiba, eu practic pentru tricou vin la concursuri!
A doua zi, startul s-a dat cu o jumatate de ora intarziere. Probabil au intarziat unii la hora dinainte de start si am stat toti in frig sa ii asteptam. Pana la start insa ma asteptam la un control mai riguros al echipamentului, daca mai ma prinde pe-aici vreo cursa, doar borseta cu bidon si un fas mai car la mine. In fine, incep cursa de 38km - atentie, deci nu maraton - intr-un ritm potolit, sunt atatea ore de tras in fata, n-are rost sa ma grabesc. Ma intrec foarte multi pe primii kilometri, oare mai recuperez eu vreodata pozitiile? Se ajunge la prima panta, desfac betele si da-i la deal. Ajuns in varf, sunt destul de obosit ca sa mai ma bucur cum ar trebui de peisaj. Iau o pauza mica si da-i la vale, urmeaza o parte abrupta care ar trebui sa imi ofere avantaj. De unde! Aproape jumatate de ora am stat la cozi, nemiscat (da, iata ca exista si curse la care se sta la coada). Am inteles motivele pentru care nu este permisa depasirea pe acest sector si sunt de acord cu ele. Nu sunt de acord cu proasta organizare in general, nu e admisibil sa existe astfel de gatuiri. Solutii exista, startul in valuri de exemplu (da, trebuie si chip, costa).

Dupa cum se poate observa varianta 2 e ceva mai mare, asta reflecta intrucatva inclinatia mea naturala spre critica.

Dar sa abandonam prostia asta si sa continuam intr-o nota subiectiv-(auto)critica asa cum fac de obicei.

Eram in creasta deci. Faptul e clar: marea de nori era superba. La fel si coada la care am stat. Aveam chiar si un paznic de nadejde in fata, il stiti probabil pe tipul cu o singura mana care vine la multe competitii. Respect pentru asta! Handicapul nu il impiedica deloc sa nu lase - la propiu - pe nimeni sa depaseasca. Conform regulamentului. Dupa ce panta s-a mai domolit si am auzit pentru a treia oara in 15 minute povestea competitorului serial (Ciucas x3, MPC, MIB), l-am depasit si mi-am vazut de treaba. Eu nu mergeam la niciun MIB si aveam de gand sa ma epuizez la cursa asta si numai la asta in acest weekend.
 

 

 

Ani de zile am mers in Piatra Craiului, un munte pe gustul meu. Obisnuiam sa stam cu cortul in Plaiul Foii si sa ne cataram pe diverse vai si valcele pe versantul vestic. Au trecut prea multi ani se pare, caci tineam minte altfel configuratia din Saua Funduri pana in Refugiul Spirlea. Sectiunea asta a fost punctul meu minim in cursa, mi-am cam atins obiectivul de epuizare pe ea. Pe platul pana la Plaiul Foii mi-a placut, e clar, inca sunt cu platul la alergare.

La Moieciu imi revenisem cu pepsi. Am vrut sa imi iau la mine un pic dar am zis ca-i imposibil sa  nu aiba in Plaiul Foii. Emotiile erau mari, au, n-au? Ei bine n-aveau. Am stat vreo 10 minute aici ca sa-mi revin din soc. Am incercat cu supica: nimic. Ceiut: hmm, parca s-a miscat ceva. Urma Diana si un singur as in maneca ramas: MP3 playerul.

Nu imi place sa alerg cu muzica, nu am alergat niciodata cu muzica pana la MPC. Consider ca muzica rapeste ceva din ceea ce ar trebui sa insemne alergarea. Mai ales cea montana. Citind insa cronica Conului Mila de anul trecut m-am decis si eu sa iau mp3 playerul ca ultima resursa de energizare. Eram pregatit deci sa primesc DOZA, sa imi revin miraculos pe urcarea spre Diana. Ei bine ce sa vezi, chiar a functionat. Spectaculos! Placebo sau nu, nu stiu, cert e ca am asteptat sa ajung la spre fundul sacului, am pus mp3-ul, i-am dat drumul la maxim si ... cred mi-am dublat viteza instant, am depasit nesperat pana in varf. Teoria mea despre mp3 - nimic nou sub soare - se strange intr-un singur cuvant: diversiunea. Deturneaza creierul din misiunea lui de a-ti comanda STOP, cand vede ca te apropii de fundul rezervorului, primind niste chestii placute cu care sa ramana ocupat in alte zone euforice. Riscul e, ca asa CHIAR poti sa dai de fundul sacului de unde nu mai te redreseaza nimeni. Deci a se folosi pe perioade scurte. Eu l-am folosit pe urcarea asta si un pic la sfarsit.

Spre deosebire de Ecomarathon m-am decis ca la MPC sa fiu nemilos, crud, si sa depasesc tot ce puteam depasi, fara nicun rost, pentru locul 300+. Inclusiv pe ultima suta de metri gasind ceva energie pentru un ultim sprint. M-am simtit mai bine? Da, pentru cateva minute.

Un sincer bravo pentru Silviu Balan, care a iesit pe bicicleta la incurajarea concurentiilor de 7ore+, pe ultimii kilometri, singurul din grupul fruntas pe care l-am vazut facand asa ceva. Probabil  au fost si altii, eu nu l-am remarcat decat pe el.

Pana la plecare am mai avut doua episoade emotionante. Primul la tricouri, iau tehnic sau nu? Am luat. Era cam mare l-ul. Se poate schimba? Ce gluma. Al doilea la medalii. Doamna nu voia si pace sa dea medaliile, numai si numai la premiere, care in general se termina pe la miezul noptii. Pana la urma ratiunea si doamna au cazut la pace si le-am primit. Treaba asta cu socializarea fortata nu o s-o inteleg niciodata. Ok, e minunat sa se stranga toata lumea, sa se cunoasca, sa dea noroc, sa se pupe, pe scena, etc. Dar OPTIONAL. Mai ales ca vorbim de o medalie de finisher al cursei, nu de finisher al premierii. Ar trebui gasite alte metode de stimulare pentru ramanere la premiere, constrangerile nu duc la nimic bun. Ei, daca erau niste tombole mai grase.... stiti ca castig la tombole. Dar dragoste cu sila... pentru  non sado-maso... mai greu.

Si daca nu va place incheierea, poftim una standard: sinteza mea este ca MPC e o cursa cu peisaje deosebite, cu mai multi participanti decat ar fi optim, nu foarte grea.

Rezultate:
Timp: 7:16
General: 365/629
Categorie M40-49: 74/106

Poze: Aici

Multumesc!

Am facut greseala sa ma uit de curand, in serie, la tot felul de decernari de premii. Oscar, Emmy, Grammy, mult prea multe. Si nu mai pot sa-mi scot din cap calupurile de multumiri.
Asa ca, terapeutic, voi face o postare numai de multumiri, sa mi le scot din sistem. Majoritatea vor fi chiar pe bune.
Voi acoperi cu ele senzationalul meu sezon de triatloane, compus din doua: Olimp sosea si Mamaia.

Olimp:
Multumesc lui Razvan Ilie ca mi-a dat ideea sa fac niste urcari si coborari de proba, pe panta finala de la bicicleta. Asa am putut sa imi las bicicleta in pinionul potrivit pentru urcarea initiala si am evitat sa vin in cap la finalul probei, pe coborare, cum a patit din pacate o elita.
Multumesc organizatorilor de la Olimp ca nu au anulat inotul, ci doar l-au scurtat un pic. A fost o experienta deosebita sa inot in valuri de cca 1m, dar m-am simtit bine.
Multumesc concurentului cu care m-am atins in permanenta (fara lovituri) la inot. Am stiut astfel mereu ca nu sunt singurul deviat de la traseu.

Mamaia:
Multumesc lui Andrei Rosu si lui Radu Cristi ca m-au ajutat  cu lasatul cheii de la masina in dimineata concursului.
Multumesc configuratiei deosebite a litoralului din Mamaia care a permis solutia de backup in lac pentru inot. Asta a condus la evitarea unui duatlon anost.
Multumesc organizatorilor ca nu au facut numaratoare inversa la inot. Asa am putut pleca dintr-o zona foarte aglomerata - antrenament foarte bun de "masina de spalat".
Multumesc celui care mi-a dat un picior in tampla. Am avut astfel ocazia sa ma odihnesc putin in timp ce stateam pe spate pentru a-mi aranja ochelarii.
Multumesc celui care mi-a dat un picior in ochi. Mi-a infipt ochelarii mult mai bine.
Multumesc organizatorilor pentru un inot de 1700m. Am avut astfel posibilitatea unui preview la aceasta proba pentru un eventual Half Iron.

Olimp:
Multumesc lui Boriceanu ca m-a atentionat sa nu mai circul pe mijlocul drumului desi partea dreapta era stricata si banda din stanga era complet libera. Am avut astfel ocazia de a cere scuze unei elite.
Multumesc concurentului care mi-a confirmat faptul ca nu e voie sa se mearga la plasa, chiar daca acest lucru a fost de fapt permis. Am putut astfel efectua un antrenament mai eficient.
Multumesc organizatorilor ca au avut punct de hidratare la bicicleta. Asta m-a facut sa arat mai "profi" datorita faptului ca nu utilizam acest punct.

Mamaia:
Multumesc tuturor biciclistilor care m-au intrecut. Asta m-a facut sa ma obisnuiesc cu ceea ce inseamna o alergare facuta in depresie.
Multumesc organizatorilor care au oprit sa traverseze, in ultima clipa, o masina care urma sa imi taie calea in cateva secunde.

Olimp:
Multumesc organizatorilor pentru ca nu m-au descalificat din cauza ca mi-am uitat numarul in T2.
Multumesc organizatorilor ca au lasat doar 9km la alergare. Nu stiu daca mai puteam inca unul.
Multumesc mie ca am neglijat sa ma inscriu la sectiunea "Primul triatlon olimpic". Am evitat astfel sa urc pe treapta a doua a podiumului unei categorii formata doar din trei participanti. Chiar daca asta a fost probabil unica sansa de a urca vreodata pe vreun podium. 
Multumesc familiei mele si familiei Ivan pentru sustinere. A fost mult mai placut asa.

Mamaia:
Multumesc lui Andrei Rosu ca a uitat sa faca o tura la alergare. Asta a dus la o postare cu o gramada de comentarii haioase pe fb.
Multumesc lui Andrei Gligor ca era in spatele meu la sfarsitul alergarii si se apropia amenintator. Asta m-a scos din starea de epuizare in care ma taram si m-a facut sa am cea mai mare viteza din toata alergarea, de frica sa nu ma ajunga pe final. Apoi am aflat ca mai avea doua ture de alergat, din pricina cipului uitat in tranzitie.
Multumesc organizatorilor ca au avut un sistem de cronometrare de backup. Am putut avea astfel macar un timp final, cele intermediare au fost iremediabil pierdute.
Multumesc organizatorilor pentru o medalie cu un design foarte frumos.
Multumesc organizatorilor pentru o acoperire foto de exceptie, cu albume actualizate in timpul cursei.

Mamaia si Olimp
Multumesc celor care au terminat dupa mine si mi-au dat posibilitata sa ma incadrez in macar umilul 68% la general la ambele triatloane.
Multumesc celor care au terminat inaintea mea. Asta mi-a confirmat faptul ca trebuie muncit mult mai mult ca sa ajungi in prima jumatate a clasamentului decat la alergarea pe sosea. M-a trezit la realitate dupa cei 6% de la crosul BIHM. Mi-a aratat ca la triatlon - cel putin la distante olimpice - cei care  vin sunt cam hotarati, stiu ce fac, debutanti foarte putini, umplutura mai deloc.

Nu pot incheia fara a multumi frumos tuturor celor care au avut rabdare sa citeasca pana la capat.
Sper ca ati fost multumiti.