Zeci de postari pe bloguri zilele astea. Unele pline de laude, altele de critici, pentru aceleasi concursuri. Pe cine sa mai crezi? Nehotararea pluteste in aer si uite cum imi influenteaza postarea asta despre MPC 2014.
Cam asa ar putea incepe o cronica roz tipator:
Sute de oameni fericiti s-au prezentat sambata dimineata la startul celei de-a 9-a editii a Maratonului Piatra Craiului, un adevarat maraton de urcari si coborari pe unul dintre cei mai grei si mai frumosi munti din tara. Totul pare de vis pana acum, kitul impecabil, vremea foarte buna. Se trece la o verificare riguroasa a echipamentului, cei cu echipament incomplet sunt intorsi din drum.
Dupa ce se incinge o frumoasa hora a elitei se da startul.
Atmosfera e minunata, simt ca zbor si primii kilometri trec pe nesimtite. Incepe apoi o urcare mai abrupta, dar asa e la munte! Dupa 2 ore 45 ore ajung in varf. Marea de nori de pe versantul vestic e superba, face toti banii. Imediat dupa varf urmeaza ce mai dificla si frumoasa parte a traseului. Se sta la coada, dar nu-i nimic, avem prilejul sa ne tragem sufletul un pic si sa admiram peisajul. Oricum cei pentru care conteaza podiumul nu au fost blocati aici, deci totul e in regula.
Si cam asa una la polul opus:
Problemele au inceput de vineri seara cand din kituri lipseau tricourile. Nu am mai intalnit situatia asta la niciun concurs pana acum. Nu se stia cand urmau sa se dea, circulau doar zvonuri. La naiba, eu practic pentru tricou vin la concursuri!
A doua zi, startul s-a dat cu o jumatate de ora intarziere. Probabil au intarziat unii la hora dinainte de start si am stat toti in frig sa ii asteptam. Pana la start insa ma asteptam la un control mai riguros al echipamentului, daca mai ma prinde pe-aici vreo cursa, doar borseta cu bidon si un fas mai car la mine. In fine, incep cursa de 38km - atentie, deci nu maraton - intr-un ritm potolit, sunt atatea ore de tras in fata, n-are rost sa ma grabesc. Ma intrec foarte multi pe primii kilometri, oare mai recuperez eu vreodata pozitiile? Se ajunge la prima panta, desfac betele si da-i la deal. Ajuns in varf, sunt destul de obosit ca sa mai ma bucur cum ar trebui de peisaj. Iau o pauza mica si da-i la vale, urmeaza o parte abrupta care ar trebui sa imi ofere avantaj. De unde! Aproape jumatate de ora am stat la cozi, nemiscat (da, iata ca exista si curse la care se sta la coada). Am inteles motivele pentru care nu este permisa depasirea pe acest sector si sunt de acord cu ele. Nu sunt de acord cu proasta organizare in general, nu e admisibil sa existe astfel de gatuiri. Solutii exista, startul in valuri de exemplu (da, trebuie si chip, costa).
Dupa cum se poate observa varianta 2 e ceva mai mare, asta reflecta intrucatva inclinatia mea naturala spre critica.
Dar sa abandonam prostia asta si sa continuam intr-o nota subiectiv-(auto)critica asa cum fac de obicei.
Eram in creasta deci. Faptul e clar: marea de nori era superba. La fel si coada la care am stat. Aveam chiar si un paznic de nadejde in fata, il stiti probabil pe tipul cu o singura mana care vine la multe competitii. Respect pentru asta! Handicapul nu il impiedica deloc sa nu lase - la propiu - pe nimeni sa depaseasca. Conform regulamentului. Dupa ce panta s-a mai domolit si am auzit pentru a treia oara in 15 minute povestea competitorului serial (Ciucas x3, MPC, MIB), l-am depasit si mi-am vazut de treaba. Eu nu mergeam la niciun MIB si aveam de gand sa ma epuizez la cursa asta si numai la asta in acest weekend.
Ani de zile am mers in Piatra Craiului, un munte pe gustul meu. Obisnuiam sa stam cu cortul in Plaiul Foii si sa ne cataram pe diverse vai si valcele pe versantul vestic. Au trecut prea multi ani se pare, caci tineam minte altfel configuratia din Saua Funduri pana in Refugiul Spirlea. Sectiunea asta a fost punctul meu minim in cursa, mi-am cam atins obiectivul de epuizare pe ea. Pe platul pana la Plaiul Foii mi-a placut, e clar, inca sunt cu platul la alergare.
La Moieciu imi revenisem cu pepsi. Am vrut sa imi iau la mine un pic dar am zis ca-i imposibil sa nu aiba in Plaiul Foii. Emotiile erau mari, au, n-au? Ei bine n-aveau. Am stat vreo 10 minute aici ca sa-mi revin din soc. Am incercat cu supica: nimic. Ceiut: hmm, parca s-a miscat ceva. Urma Diana si un singur as in maneca ramas: MP3 playerul.
Nu imi place sa alerg cu muzica, nu am alergat niciodata cu muzica pana la MPC. Consider ca muzica rapeste ceva din ceea ce ar trebui sa insemne alergarea. Mai ales cea montana. Citind insa cronica Conului Mila de anul trecut m-am decis si eu sa iau mp3 playerul ca ultima resursa de energizare. Eram pregatit deci sa primesc DOZA, sa imi revin miraculos pe urcarea spre Diana. Ei bine ce sa vezi, chiar a functionat. Spectaculos! Placebo sau nu, nu stiu, cert e ca am asteptat sa ajung la spre fundul sacului, am pus mp3-ul, i-am dat drumul la maxim si ... cred mi-am dublat viteza instant, am depasit nesperat pana in varf. Teoria mea despre mp3 - nimic nou sub soare - se strange intr-un singur cuvant: diversiunea. Deturneaza creierul din misiunea lui de a-ti comanda STOP, cand vede ca te apropii de fundul rezervorului, primind niste chestii placute cu care sa ramana ocupat in alte zone euforice. Riscul e, ca asa CHIAR poti sa dai de fundul sacului de unde nu mai te redreseaza nimeni. Deci a se folosi pe perioade scurte. Eu l-am folosit pe urcarea asta si un pic la sfarsit.
Spre deosebire de Ecomarathon m-am decis ca la MPC sa fiu nemilos, crud, si sa depasesc tot ce puteam depasi, fara nicun rost, pentru locul 300+. Inclusiv pe ultima suta de metri gasind ceva energie pentru un ultim sprint. M-am simtit mai bine? Da, pentru cateva minute.
Un sincer bravo pentru Silviu Balan, care a iesit pe bicicleta la incurajarea concurentiilor de 7ore+, pe ultimii kilometri, singurul din grupul fruntas pe care l-am vazut facand asa ceva. Probabil au fost si altii, eu nu l-am remarcat decat pe el.
Pana la plecare am mai avut doua episoade emotionante. Primul la tricouri, iau tehnic sau nu? Am luat. Era cam mare l-ul. Se poate schimba? Ce gluma. Al doilea la medalii. Doamna nu voia si pace sa dea medaliile, numai si numai la premiere, care in general se termina pe la miezul noptii. Pana la urma ratiunea si doamna au cazut la pace si le-am primit. Treaba asta cu socializarea fortata nu o s-o inteleg niciodata. Ok, e minunat sa se stranga toata lumea, sa se cunoasca, sa dea noroc, sa se pupe, pe scena, etc. Dar OPTIONAL. Mai ales ca vorbim de o medalie de finisher al cursei, nu de finisher al premierii. Ar trebui gasite alte metode de stimulare pentru ramanere la premiere, constrangerile nu duc la nimic bun. Ei, daca erau niste tombole mai grase.... stiti ca castig la tombole. Dar dragoste cu sila... pentru non sado-maso... mai greu.
Si daca nu va place incheierea, poftim una standard: sinteza mea este ca MPC e o cursa cu peisaje deosebite, cu mai multi participanti decat ar fi optim, nu foarte grea.
Rezultate:
Timp: 7:16
General: 365/629
Categorie M40-49: 74/106
Poze:
Aici
