Mic jurnal de vacanta, februarie 2014

Sambata, 1 februarie

Treaba parea simpla, sculat la 7, mers cu masina cca 12 ore pana la Budapesta. De data asta chiar asa si a fost, simplu, am plecat ceva mai tarziu (pe la 8) si dupa cca 11 ore (9:30 condus efectiv) am ajuns la Ibisul din apropierea aeroportului. Cca 70% din timp fetele (in special cea mica) au urlat, deci un condus obositor spre maxim. Cu toate astea drumul a parut mai scurt decat in alte dati, probabil din cauza centurilor pe langa Sibiu si Sebes.
La vama, pentru prima oara mi s-a solicitat deschiderea portbagajului.
Nota pentru mine: sa arunc sau sa schimb la banca forintii, nu mai voia nimeni sa ii ia.
Meteoalarm zice ca a fost azi cod rosu de zapada si gheata prin Ungaria. Nu am remarcat. Maine se anunta tot rosu si in Ungaria si in Austria, sper sa nu il remarc in continuare, desi acum ii cam da cu freezing rain.
Pretul la hotel era cand am venit  y4, dupa ce am luat camera a devenit y1, sper ca maine sa ramana macar pe doi digiti.
Alta nota pentru mine: nu am mai alergat de duminca, ce naiba fac?

Duminica, 2 februarie

Pretul a rams la nivelul y1.
In tara, toata lumea ingrijorata, imbulzeala pe telefoane, se pare ca in Serbia e cod rosu de ninsoare (noi nu trecem pe-acolo), se pare ca in Austria e zapada de un metru jumate, se pare ca in general e cod rosu peste tot si ca nu aveam ce sa cautam pe drum, locul nostru era in casa, cu provizii de hrana si apa pe o luna de zile.
Realitatea a fost: temperaturi in general pozitive pana la destinatie, in Ungaria a plouat ceva, in Austria mai mult uscat, la destinatie ninge lejer, suntem totusi la munte.
Mica chichita cu masina, Ticu imi spune ca din spate se vede ceva care atarna sub ea, e doar toba, uite ca acum mi se pare si mi e ca atarna, ia sa vedem asa e si la alte masini? Ei bine, nu am vazut nicio masina ca a mea in toata Ungaria si Austria, o fi de bine?
Aflam ca instalatiile nu au mers azi in partea superioara, e prea multa zapada. Deci pana la urma este zapada multa in Austria. Se anunta un pulver super.

Luni, 3 februarie.

Cu masina s-a rezolvat, desi cum spuneam, in mod bizar nu vazusem alta masina la fel prin Ungaria si Austria, ei bine, azi dimineata am constatat ca ieri seara parcasem chiar langa asa ceva. Toba atarna la fel, caz inchis.
La Solden, pe ghetari, se pare ca e foarte frumos. Eu nu pot sti asta pentru ca si azi erau inchise toate partiile de pe ghetar. De cateva zile. Pentru ce a ramas deschis, strict pentru schi, nu merita deranjul. Pulverul o sa mai astepte, aparent Tea s-a decis sa ii placa schiul.
E clar, limba oficiala in Solden si imprejurimi este romana. Ceea ce poate fi si bine si rau, greu de spus deocamdata.
Iata si niste poze.

Privelistea de la fereastra

In drum spre partii

2662 m

Marti, 4 februarie.

Nu prea mai am acces la laptop si asta poate ca e mai bine, asa scriu mai putine prostii.
Am ajuns pe ghetar pana la urma, desi a fost o vreme uratica. Nu se stie cand o mai fi deschis asa ca ne-am incumetat impreuna cu alti magari, prin ceata. Am bifat macar tunelul dintre cei doi ghetari cu nume complicate.
I-am luat si Teodorei schiuri, a zis ca i-a placut, n-am inteles atunci de ce a vrut sa alunece doar de vreo patru ori cu ele.
Mai putina vorbarie si mai multe poze:

Miercuri, 5 februarie

Recomand celalalta zona de schi din Solden (a doua dinspre vale). Mai libera, partii mai intretinute.
Ghetarul iar inchis, din ultimile 5 zile doar ieri a fost accesibil.
Dupa schi am reusit sa strecor o alergare, ocazie cu care mi-am busit ceva la tendonul popliteu stang, exact ce lipsea cu 2 luni inainte de Viena.
Am ajuns la prea mult laudatul Aqua Dome. Sigur e frumos sa inoti in aer liber iarna si sa te uiti la stele, dar nu stricau niste piscine mai maricele sau ceva mai putini indivizi in ele.

Joi, 6 februarie.

A fost o zi superba, niciun nor, fara vant, nu prea frig, o zi ideala pentru schi. Asa ca nu ne-am mai dus la schi, ne-am plimbat prin imprejurimi si inspre Innsbruck. Asta a avut si niste parti bune: am vazut niste privelisti foarte frumoase si mi-am luat, in sfarsit, clapari. Head Raptor.

Nu in ultimul rand: La multi ani Ticule !!!

Vineri, 7 februarie.

Punctul culminant l-a reprezentat prima partie neagra a Mariei si a lui Tudor. Felicitari si la mai multe!!!
Pana sa vina copii am schiat singur vreo doua ore, de la deschiderea partiilor. In sfarsit am reusit sa fiu singur pe anumite partii, care aratau cu totul altfel ca dupa ora 10. Pana la urma e ok si la Solden, ai de unde alege, ca mai peste tot in Austria.

Sambata, 8 februarie

Gata, ce atata vacanta, am plecat acasa.
Dupa o serie de blocaje pe autostrada, unele ocolite prin niste locuri foarte pitoresti, am asistat si luat parte la un fenomen nemainitalnit pana acum in Austria. Desi foarte aglomerat (o masina pe suta de metri cca) toata lumea mergea foarte repede, 90% peste 130.  S-a aplicat probabil principiul scaparii vacii in lucerna, lucerna fiind autostrada fara blocaje iar vacile, noi, boii.
Oprirea pe care am facut-o (iar) in Parndorf  s-a dovedit a fi foarte benefica, reusind sa imi achizitionez niste Asics DS Racer cu 28 eur! Si parca nu aveau doi de "i" in denumire.

Duminica, 9 februarie

Bine ca s-a terminat si jurnalul asta. Nu stiu de ce m-am apucat sa il scriu zilnic, nu prea mi-a placut treaba asta, si nici nu prea am avut acces la laptop din cauza lui Tom si Jerry & co.
Oricum, am ajuns cu bine, a fost misto.
Mai am 9 saptamani pana la Viena, nu sunt antrenat, mai astept 2-3 zile si incep sa ma panichez.

Pe ninsoare, frig si vant, un Semi Gerar e sfant (n-am gasit alta rima).

Nu stiu de ce m-am apucat sa scriu titlul in versuri, probabil ca inca nu mi s-a dezghetat complet creierul dupa cursa de duminica. Bine, se putea si mai rau, de exemplu sa fie sambata, caz in care probabil ca ati fi asteptat mult si bine o postare pe acest blog (nu ca ar astepta careva postarile mele in mod deosebit).
Totusi, sambata am facut o mica tura de probare a echipamentului. Concluziile trase ar fi doua, prima ca vremea de la concurs a fost parfum fata de cum era sambata si a doua ca echipamentul ales initial era mult prea gros, am ajuns acasa ud leoarca, cu tot gerul si viscolul de afara. Asadar mi-am pregatit mai multe variante, urmand sa aleg una la fata locului.

In mod ironic, imi place sa cred, varianta finala a inclus o foita de vant  imprumutata de la Narcis (multam fain) prezentandu-ma astfel intr-un echipament cu trei straturi, subtirel. Prin bufful primit in kit nu prea se respira bine asta ca am ales altul, din lana subtire, dar nefiind vant puternic nu prea a avut rost nici el.

Conditiile meteo au fost relativ ok la start, -6 °C, vant moderat, ninsoare, inrautatindu-se treptat (in special ninsoarea).

Am alcatuit echipa "EPO free", impreuna cu Paul Paceoaga si Petrica Crismariu. Vizam 5:00-5:10/km in conditii de uscat. Vremea din ziua concursului si in special suprafata de alergare ne-au facut sa crestem ritmul tinta cam cu 30sec/km, deci undeva in jur de 2h se intrevedea, prin ninsoare, timpul final.

Cursa in echipa a fost o experienta interesanta, desi toti aveam timpi apropiati la semi, am vazut ca fiecare se descurca mai bine pe o anumita parte a traseului, mie de exemplu imi placea cel mai mult la deal. Asa ca am facut cu randul la conducere, in functie de pofte.
Turele au trecut destul de repede, ele s-au succedat cam in acelasi ritm. Personal am avut un moment mai prost pe la mijlocul cursei, insa l-am depasit cu bine si cu glucoza si am terminat destul de relaxat cele sase ture. Prea relaxat chiar pentru un final de cursa cu o taxa care a crescut la 566 (cinsute saizeci si sase) %  fata de prima editie din 2011. Tinand cont ca locurile s-au epuizat in cateva ore ar fi chiar de prost gust ca la anul taxa sa ramana neschimbata.

La sfarsitul buclei 3 am fost depasiti de invingatori, in total ne-au intrecut cu un tur 4 echipe.
Am iesit, in premiera, cele mai bune fete, dupa depasiri multiple cu prima echipa formata integral din doamne (nu voiau deloc sa se opreasca la hidratare). De doamnele si domnii micsti  nu ma leg, au fost destui mai buni ca noi.

Fiind un circuit scurt, are avantajul unei acoperiri media de exceptie. Pe langa multitudinea de fotografii existente semnalez un montaj video, foarte reusit realizat de Narcis Badea. Se poate vedea aici.

In rest ce sa va mai povestesc, cativa alergatori banditi, ca tot e acum la moda chestiunea si ceva echipe foarte distantate, probabil ca starea vremii a indus si o oarecare indulgenta a arbitrajului.

Daca imi mai aduc aminte de ceva va tin la curent, acum ma duc sa imi pregatesc echipamentul, se anunta alt val de ninsori. Echipamentul de schi, saptamana viitoare voi face cross training intensiv, pe partii.



Rezultate
2:00:21 (2:00:06 net)
30/105 general, 21/60 masculin

Trackul aici.
Poze aici.

BaeZid !

Ca să fiu clar de la început, să nu zică unii, ce zid mai e și ăsta când alergi cu pace de 6 și ceva: nu tată, am dat de zid, cinstit,  la km 35 și nu mi-am mai revenit complet. Dar până s-ajungem acolo să vedem ce ar mai fi de povestit. O să fie o postare mai lungă ca de obicei, dar a fost ultimul maraton pe anul ăsta asa că îmi permit.

Am ales pentru Istanbul, o variantă "profi", plecat sâmbătă, întors duminică, cu avionul, bagaj de cabină, fără alte activități turistice care m-ar putea distrage de la marea performantă. Deci împreună cu Narcis m-am îmbarcat în aeronava companiei care își permite reclame cu Messi si Kobe Bryant. Zborul a fost scurt cu o aterizare vântoasă și palpitantă. Am înțeles că a fost vânt și la maraton pe ultimii kilometri, eu nu îl țin minte, probabil eram prea amorțit, totuși filmul parcă nu mi s-a rupt, ciudat...

De la aeroport am mers direct să luăm kiturile. Deja aglomerația în metrou începuse, timid, să își facă simțită prezenta. Nimic însa nu anunța ce a urmat. După kit - expo era tot un fel de bazar în mare parte - am continuat drumul spre hotel cu metroul apoi cu un tramvai. Mai țineți mine marile aglomerații din mijloacele de transport în comun de pe vremea lui ceașcă? Cei mai multi din fericire nu, dar vă zic eu, a fost ceva deosebit, singura diferență este ca la turci nu se merge pe scară. Așadar am mers împachetați strâns, vreo 45 min pană în Sultanahmet, unde era și cartierul general al maratonului.

Hotelul OK, posibilitatea de a face a doua zi un late checkout KO. La 12 trebuia eliberată camera și nici măcar Narcis nu putea scoate un timp atât de bun. Am decis ca dimineața sa coborâm cu toate bagajele urmând ca recuperarea după cursa sa o facem prin parcuri și pe la terase.


După niște carboloading bunicel și niște rahat cam dulce și scârbos am vrut să mergem pană în Taksim, ocazie cu care ne-am lovit iar de aglomerația de la tramvai. De data aceasta era monstruoasă, nu mai veniseră tramvaie de ceva vreme și era pliiiin de lume. In cele din urmă am reușit să ne urcam dar am scurtat ulterior plimbarea. Apoi am tras pe dreapta și după un somn cam agitat iată-mă în zorii zilei ediției 35 a Maratonului de la Istanbul, singurul de pe doua continente.

Treaba asta cu doua continente ne-a creat oportunitatea unei a treia reprize de aglomerație, în autobuzele ce urmau să ne transporte în Asia, peste Bosfor. Printr-un noroc bizar niște uși s-au deschis chiar în fata noastră asa că am putut prinde loc și am fost ceva mai feriți. Autobuzele nu plecau până când nu se încărcau cu aproximativ de două ori capacitatea lor decentă de transport. Am călătorit asa înghesuiți vreo 20 de minute.

Ajunși cu bine la start, ar fi trebuit în mod normal sa fiu ocupat cu al patrulea rand de aglomerație, coada la wc. Cum însă erau doar 10-15 cabine și o mare de oameni ce fremăta pe lângă ele, m-am orientat spre natura din jur, care în curând a început și ea sa fremete.

 

Una peste alta, s-a rezolvat si am purces către următoarea aglomerație, lăsarea bagajelor in autobuzele care urmau sa le aducă la sosire (în poza wc ar fi în stânga, autobuzele în planul îndepărtat). Aceste autobuze erau parcate într-un mod bine gândit astfel încât accesul să fie foarte îngust si ca atare, inițial părea ca nu avem nicio șansă. Aici experienta vremurilor apuse și-a spus cuvântul, se pare totuși ca mușchii au memorie și dând din coate într-un mod foarte eficient mi-am croit drum spre punctul de drop-off. Am prins si sacul lui Narcis, după un zbor de 10m și iată-ne în regulă pentru start.  Din păcate pentru unii, cu o copilărie mai lipsita de griji și ca atare fără experienta animalică necesară unor astfel de situații, nu a fost posibilă depunerea bagajului în timp util asa că au fost cazuri în care au alergat cu el în spate !

După o scurtă încălzire și o întâlnire cu alți roman, ne-am îndreptat către zonele de start.
Nu existau zone de start asă ca ne-am croit drum cat mai în fata.
Nu existau paceri.

Startul a fost dat de primar, cu pistolul, după mai puțin de un minut am trecut și eu linia de start.
Planul era simplut, sa alerg prima jumătate mai repede ca la București, 5:15-5:20 pace urmând ca în funcție de cum mă simt sa iau o decizie. Obiectivul era ca de obicei PB, chiar un 3:45 dacă se putea.

Din profilul traseului, în mod evident insuficient studiat, reținusem că e ceva de urcat doar la început, apoi o coborâre mare și pe urma practic plat, ceea ce s-a dovedit a fi fals.

După o prima urcare apoi coborâre și iar urcare a venit coborârea cea lunga și abruptă, da lunga de tot, am avut cam 4:40 pace pe km respectiv. In continuare treburile au mers așezat, singurul lucru un pic neliniștitor era pulsul care se apropia amenințător de pragul lactic.

Primii zece kilometri au trecut chiar pe nesimțite as zice, încet încet însă simțeam ca sunt mai obosit decât ar fi fost normal, iar la kilometrul 18 a venit prima lovitură, un ditamai dealul, de care uitasem cu desăvârșire. Ok, a urmat și coborârea dar parca nu mai compensa cum ar fi trebuit.

Ajuns la jumătate eram în grafic, chiar sub el, 5:18 pace mediu, însă eram cam obosit, și de kilometri buni aveam pulsul peste pragul lactic. Din fericire nu mă durea nimic, contractura de acum trei zile era ok, tibia de acum o săptămână era ok. Decizia pe care urma să o iau era una importantă și avea să hotărască această cursa. Evident am ales prost, și anume sa continui în același ritm, ba chiar pe următorii 4 km l-am mărit un pic. Probabil o scădere a ritmului cu vreo 5-7 secunde pe km în acest moment ar fi fost cea mai buna decizie pentru un PB, asa am ajuns pe la km 25 să am pulsul spre 170 ca să pot menține ritmul. Chestiunea nu mi se părea foarte gravă, doar alergasem un semi în primăvara la București cu pulsul peste 170 aproape tot timpul, ma gândeam ca o să rezist și aici.

Am rezistat până la km 35. Deja de la 30 îmi era clar că nu o sa pot menține ritmul pană la sfârșit și m-am hotărât, de ce oare, să fac un fel de experiment, intitulat "cat o pot duce asa și cum ma voi descurca cu zidul". Inițial am zis că mă descurc ok, după ce a trebuit să merg un pic la km35 am constatat că pot să alerg ca mai înainte cu paceul propus de 5:20. Mă și gândeam, ce tare, am dat de zid, am trecut pe grăsimi, mi-am revenit, să vezi ce mă laud, etc. M-a ținut câteva sute de metri apoi nu am mai putut pană la sfârșit să țin un pace mai bun de 6. Ca idee, la km 30 aveam peste 3 minute mai bine ca PB, la km 37 se anulase avantajul iar în final am avut peste 3 minute întârziere.

Fară a căuta circumstanțe, la acest maraton am văzut foarte multi loviți în aripă, au fost peste 10% abandonuri. Un domn care alerga în fata mea, mai bine ca mine, pe la km39  a sărit liniștit gărdulețul din dreapta și s-a așezat pe o băncuță pe malul marii. Altul deși mergea șchiopătând era ambițios și nu vroia să cedeze. Un alt concurent s-a așezat pe o băncuță cu mai puțin de un km de final și a început să se maseze. Chiar i-am strigat ceva încurajator dar m-a ignorat complet. O fi fost turc, am observat că turcii ăștia te ignora foarte des când le zici ceva, chiar și la hotel, la restaurant. Ori nu înțeleg engleza, ori echivalează asta cu un răspuns negativ, nu mi-e clar.

Am  cam ajuns la ultimul kilometru. Ei bine ultimul kilometru era în pantă, nici asta nu mai țineam minte, ce să mai forțez pe final, chiar am vrut să merg dar m-a încurajat în engleză un concurent cu tricou cu Germania și am continuat cu el alergarea, apoi am ajuns în zona de final cu spectatori, dispuși foarte aglomerat desigur, și am alergat pană la final de rușine, dar foaaarte încet. Si se mai zice ca Boston are nu știu ce deal rupător, sa vină imperialiștii aici sa vadă cum sta treaba.

Cred ca a fost una din cele mai epuizante curse pentru mine, asta și pentru ca a fost pe final de sezon și pentru că am alergat la prea multe anul asta. Acum că mi-am făcut damblaua, voi schimba ceva la anul.

Imediat după final am primit o pungă cu bunătăți. Dar nu aveam medalia, medalia, unde e medalia? L-am întrebat pe un negru cu un sfârc insângerat, de unde are medalia care ii atârna la gat, mi-a răspuns politicos că e în punga. Apoi am discutat un pic de cursă, am făcut schimb de timpi, scosesem cam la fel, asta ne-a mulțumit intrucâtva. A urmat un moment lipsit, în mod neașteptat, de aglomerație: recuperarea sacului lăsat la început in autobuz.

M-am regăsit cu ceilalți romani, Narcis a fost primul roman, bravo! Ne-am printat niște diplome, am făcut niște poze, chestiile obișnuite.

 
La plecare, eram hotărați să nu mai reluam aglomerația asa ca am luat o naveta de la hotel. Turcaletii de la hotel, după niște reprize de ignorare, ne-au zis că durează 20min călătoria. 20 da, dar după ce a mai făcut alte 25 ca să colecteze și alți turiști. Deja făceam planuri pentru pierderea avionului, dar am avut un șofer meseriaș - turcii par șoferi meseriași mai ales la strecurat milimetric pe lângă diverse obstacole - si am ajuns cu bine la aeroport. Aici, slăvit fie Allah,  nicio aglomerație.

Primul control de securitate, geanta lui Narcis suspectă, trece la control manual, ii găsesc medalia, îl lasă sa treacă cu ea. Zic, am și eu una. Ignorare. Bai, oi fi luat medalia aia? Ajungem la un al doilea control de securitate, geanta lui Narcis și mai suspectă, găsit medalie, sporovăit ceva în turca intre ei lăsat sa plece cu ea. Il întreb pe domnul în uniforma, în ce mai curată engleză de care sunt în stare: ați văzut o medalie și la mine în bagaj? Ignorare totală. Panică! Am luat medalia aia sau nu? Desfac mai încolo tot bagajul, o găsesc. Dacă cineva are nevoie de un troller de cabină, stealth, am eu unul de închiriat.


Rezultate:
3:56:27
974/3130 (31%)  general
156/408 (38%)  M 40-44
 
Poze aici:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10202613835657548.1073741842.1546946455&type=1&l=2117cf3f71

Bucuresti, zero asfalt.

Nu vreau sa fac teoria alergarii pe alte suprafete decat asfalt sau beton. Se gasesc tone de materiale pe tema asta. Vreau doar sa prezint niste zone de acest tip din Bucuresti si din apropiere. Cui ii plac astfel de alergari s-ar putea sa ii foloseasca cele ce urmeaza.

Voi prezenta doar zone in care am alergat personal, chiar si pe cele arhicunoscute, continuind sa actualizez postarea pe masura ce imi maresc zestrea.

 

Padurea Baneasa si Padurea Tunari

 

Suprafata de alergare e buna, fara denivelari prea multe. Mai buna in Baneasa ca in Tunari.
Nu imi place sa alerg pe-aici vara, sunt prea multe panze de paianjen, tantari, viespi, (mai nou mistreti), vegetatie, in schimb e racoare. Chestie de gust. Un alt dezavantaj este semnalul gps mai slab sub copaci, imi indica regulat o viteza mai mica ca cea reala.

http://connect.garmin.com/activity/274219565

http://connect.garmin.com/activity/279631771

  

Baneasa - Aeroportul Otopeni (zona traseului Prima Evadare)

Ramificatia nordica, dincolo de centura, nu are o suprafata de alergare prea buna (denivelata). Semnal GPS evident bun in zonele fara copaci. Chiar la coltul nordic al padurii e o stana, atentie la caini, sunt destul de parsivi astia.

http://connect.garmin.com/activity/360139666

 

Padurea Cernica

Am nimerit-o plina de balti, noroi si tantari, nu prea placut. Pe latura din NE  a trebuit sa alerg mai tot timpul aplecat din cauza vegetatiei. Latura din SE are si piatra, cred ca rezista si la ploi mai zdravene. Se pot face niste ture frumoase si prin padurea asta.

http://connect.garmin.com/activity/189356895

 

Ciorogarla - Mihai Voda

Suprafata bunicica. Ceva caini in zona.

http://connect.garmin.com/activity/380695286

DN4-Comuna Berceni

 

Una dintre zonele mele preferate. Starea drumurilor pare variabila datorita activitatilor agricole. Eu le-am intalnit in stare foarte buna, in special ramificatia sudica a traseului era foarte neteda, cu un pic de imaginatie te poti crede in Kenya, la meseriasi. Am prins si ploaie, devine impracticabil pe noroi.

http://connect.garmin.com/activity/395959110

 

Stadionul Iolanda Balas

Are asfalt? Nu. Asa ca mentionez si stadioanele pe care am alergat.
Pana de curand credeam ca e deschis 24/24 insa la ultima iesire foarte matinala am alergat pe strazi pana pe la 6 cand s-a deschis.
In zilele cand e pe bani, e 8 lei. Abonamentul, 90 parca.
Un avantaj ar fi traficul redus, cel putin in zori rareori am vazut mai mult de 2-3 persoane.

 

Crematoriul Cenusa

Nu, n-am innebunit inca. Aici e un mic platouas pe care poti da ture de cca 300m pe niste carari foarte bune. Si aici GPS-ul arata o viteza mai mica decat cea reala.

http://connect.garmin.com/activity/381852178

Baltile Vacaresti

 

Un tur complet are cam 5km. De evitat partea nordica si vestica, poteca nu e grozava in nord iar in vest sunt haite de caini feroci. Sudul si estul sunt chiar OK. Chiar printre balti nu am avut curaj sa alerg, am fost o singura data sa fac poze, am iesit in regula.

http://connect.garmin.com/activity/191182818

Azuga Trail Race 2013

 Sa mai merg si la Azuga?  N-am fost la destule curse anul asta? Da, nu. Cursa era plasata intre doua maratoane de sosea, spatiate la 6 saptamani. M-am hotarat intr-un timp util pentru a plati ceea mai scumpa taxa posibila. Traseul parea alergabil mai putin urcarile abrupte si pentru mine, mai putin si coborarile abrupte. Mai era de luat in calcul de data asta si vremea.

Rece, da rece de tot se anunta, asa ca am luat colantii, in premiera la un concurs. In mod ciudat mi-am uitat foita de ploaie acasa asa ca m-am bazat doar pe putinele procente (10) anuntate in favoarea ploii. N-a plouat dar a fost un vant chiar chinutor la un moment dat,  probabil ca a prins vantul asta din spate castigatorul cand a coborat cu 3:30/km. Pentru prima oara mi-a parut chiar bine ca am luat o anumita piesa de echipament, bandana in cazul asta.

Alte decizii ce pareau importante: luarea betelor doar la urcarea pe Sorica si fara apa la mine. De bete l-am convins si pe Adrian Mila, mai aveam un pic si il convingeam si cu apa. Aici a fost o mica sincopa de organizare, cam singura zic eu, la km 5 nu prea era apa (sau acces la ea) asa cum se anunta, am apucat doar un fund de sticla de 0.5.

Inca de pe prima urcare m-am intalnit cu foarte multi cunoscuti. Adrian si Bogdan Cruceru ma tooot ajungeau pe coborari si apoi dadeau bice. Pe prima urcare am schimbat cateva vorbe si cu Andrei Gligor care m-a depasit dar apoi distanta a ramas constanta intre noi ceea ce m-a facut sa ajung cu o oarecare mandrie la km 5.

Aici, asa cum am spus nu prea era apa, era insa Lutic, voluntar de data asta si inghetat bocna. Parca ii sedea mai bine pe podiumul de premiere. Pe Cezar Ionut Chitu l-am intalnit tot la aceasta borna. Timpul lui final: 3:59:59, superb pentru moral. Tot aici l-am ajuns din urma pe Narcis si am pierdut ceva minute bune facand poze. Apoi Narcis s-a hotarat brusc sa o ia la picior si dus a fost prin noroaie.

Distractiva mi s-a parut propria abordare a noroiului. Daca la inceput eram prudent, incercand sa-l evit pe cat posibil, am ajuns pana la final sa imi bag picioarele in el de noroi in toate modurile figurate sau nu, mai ales pe coborari.

Deci nu alerg repede pe coborari abrupte, da? Nu pot, nu vreau, imi protejez spatele, probabil cate ceva din fiecare. Sau poate am alergat suficient pe munti in tinerete si mi s-a luat, dar nu cred. Oricum, astea sunt scuzele iar rezultatul este ca ma limitez la o viteza moderata ceea ce permite hoardelor de coboratori rapizi sa ma intreaca. Azuga nu a facut exceptie. La deal se mai schimba treaba, imi place sa cred ca am intrecut mai multi la deal decat m-au intrecut la coborare, inclusiv pe Sorica.

De cate ori am schiat pe aceasta Sorica, gandeam invariabil in gondola: ce bine ca s-au inventat chestiile astea, saracii parintii nostri, urcau pe jos sau nu schiau. Trebuie sa fi tampit acum sa mai urci pe jos asa ceva. Ignorand cu incapatanare acest gand, cumva tampit tot am fost ca mi-am luat betele pe urcare, m-au cam scos din ritm, ma obisnuisem fara. Chiar si asa am intrecut cativa la deal. M-a si intrecut o tanti de la Sponser, pe care am folosit-o cu succes ca pacemaker o bucata de drum, ii multumesc pentru asta. Una peste ala se pare ca stau mai bine in clasamentul "King of Sorica" decat in cel general.

Imediat dupa urcare a fost o perioada amuzanta. Acolo era cel mai bun teren de alergat din tot traseul, drum de pamant, lat, in coborare usoara, toate conditiile pentru o alegrare rapida. Ei bine, nu mai puteam alerga. Cred ca la editia viitoare o sa incerc un activator spre sfarsitul urcarii, trebuie profitat cumva de drumul ala.

La coborare, m-au ajuns doua grupuri vesele dar am si intrecut vreo doua-trei bucati lovite in aripa. O bucata si-a revenit miraculos la final si m-a provocat la sprint, dar despre asta mai tarziu.

Dintre toti coboratorii vijeliosi am remarcat un domn de la 50+. Avea o tehnica remarcabila cu pasi mici si foarte desi, iata un exemplu de urmat, cine stie cand.

E stabilit, am o problema noua, problema middlepackerilor sprinteri. Eu nu ii inteleg pe oamenii astia: dupa ce  ai alergat patru ore prin noroaie, ti-ai dat duhul pe urcari, ti-ai rupt spatele pe coborari, iata ca ai ajuns la final relativ intreg. Te vei clasa pe locul o suta si ceva. De ce nu il lasi si pe omul ala aflat la cateva zeci de metri in fata ta sa se bucure, ca si tine, de o zi frumoasa, de ce vrei ma, sa ii strici ziua si bagi sprint sa il intreci pe ultimii metri, pe linia de sosire daca se poate?
Stiu ca par sa subminez ideea de competitie. Apropo, mai tineti mine caricatura a lui Mihai Stanescu in care doi batranei pe o banca comentau la trecerea unul alegator: "Eu nu ii inteleg pe astia, cred ca nu sunt sanatosi"? Treaba asta cu sprintul mi s-a intamplat, fara exceptie, in toate cursele lungi din anul asta. La RTR asa cum am povestit deja, l-am lasat pe om sa se duca, ne strica poza de final. La Bucuresti am sprintat cot la cot terminand in acelsi timp (la net l-am luat ha ha). Aici la Azuga, daca era pe vreo coborare nasoala nu ziceam nimic, asta e, nu alerg repede pe coborari abrupte, va amintiti?  Dar chiar asa, pe asfalt, pe plat, inainte de finish? Pan-aici. Am sprintat si eu  si de data asta omu' nu mai m-a ajuns, ba chiar era sa il ajung pe cel din fata mea care vazand cum venim a sprintat si el saracul si acum probabil se plange si el pe vreun blog de nebunii care voiau sa il intreaca la final.

Pe aceasta ultima portiune de plat vreo doi din vitezomanii coboratori se oprisera, aveau crampe pe semne. Unuia i-am strigat, "Hai ma ca mai e un pic" si a avut efect, a tulit-o si dus a fost, celalalt fiind concurentul amintit mai devreme, pe care l-am fortat sa sprinteze.

Una peste alta cu 300m inainte de final eram relativ ok, odihnit chiar, asa cum consider eu ca ii sade bine unui middlepacker, ei bine am terminat cursa varza, a trebuit sa ma asez imediat.

Iata si o poza in care se vede mai bine spatierea de 2 secunde la care am ajuns, io trec linia.

Alte poze gasiti aici

Rezultate: 4:03:52, 107/272 open,  32/87 categ.35-50

 

Alergare minut cu minut (sau mai bine km cu km)

Reporter special: Eu

Buna dimineata stimati obsedati de alergare si nu numai. Ne aflam in Piata Constitutiei unde este o vreme ideala pentru alergat.

Ne despart doar 3 minute de startul celei de-a sasea editii a Maratonului International Bucuresti.

Nume grele sa afla printre noi, sa-i amintim doar pe Narcis cu un PB de 3:08 care trage azi la un 3:05, Paul cu un PB de 4:12 care va scoate sigur sub 4 ore, Petrica, new entry, care va trage direct si spectaculos la un 3:45 in primul sau maraton. Da, iata apare si Ilie Rosu cu eternele lui steaguri. Andrei Rosu e prezent de asemenea, imi spune pe nume, e scris pe numar, nu conteaza, ii multumesc. Ne face si o poza.
Sa le uram tuturor succes, 3,2,1 start. Cursa a inceput, Narcis evident e in fata, nu se mai vede, Paul nicaieri, eu cu Petrica incepem alergarea, Petrica vrea sa faca pipi, dispare, apare in 2 minute iar langa mine, a hotarat, se va tine toata cursa. Incerc sa ma apropii de paceul propus pe prima parte, 5:30, e aglomeratie mare, ne oprim. Ceva e ciudat, da, da, coridoarele sunt mult mai inguste, cam jumatate fata de anul trecut. Nu-i nimic, incepem sa alergam.
Km 1, puls bun pace bun, Petrica incepe sa accelereze, se duce spre 5:15, eram sigur, du-te prietene, sper sa nu te culeg de pe drum mai incolo. Pacerii de 4:00 sunt mult in fata, nicio problema, ma lupt doar cu timpul meu net. Ne trebuie sub 4h, atat. Ma intersectez cu Paul, e deja la 500m in fata, cred ca a sarit gardul intr-un sector din fata la start.
Km 3, ajung pacerii de 4:00. Ma simt foarte bine, la un pace ceva mai rapid decat planificat, am 5:25-27 vreau sa o tin tot asa. Schimb doua vorbe cu Andrei apoi depasesc pacerii pastrand ritmul constant. Dupa 500m ma ajung iar din urma, hmm asta nu e ritm de 5:38, al lor. Ma forteaza sa cresc si eu ritmul, nu e bine. Ce sa fac? Ah, in sfarsit o lasa mai incet, la fel si eu. Vad multa lume infofolita, ce-o fi in capul lor?
Ma doare un pic genunchiul drept, zona it band, problema veche, masez putin piciorul din alergare, o sa treaca, trebuie sa treaca. Cu aductorul stang vad ca e bine, m-am speriat degeaba de accidentari, ca deobicei.
Km 5, Petrica e in fata, il vad cum se indeparteaza cu inconfundabilul lui stil kamikaze. Sper sa il tina. Sunt calm, ceasul imi arata un pace mediu de 5:27, puls in jur de 150, asta sa fie pana la km 32. Punct de hidratare, strig sticla, sticla, iau o sticla o beau jumate. Intram pe B-dul Basarabiei, ma ajunge Mos ??, il stiu, imi scapa numele, e la categoria 61-65, hmm nu aleagra cam repede?
Km 7, ma interesectez cu Paul apoi cu Petrica. Hai Petrica, il ajungi pe Paul, baga mare. Se intoarce la Diham. Stimati alergatori, veste buna, traseul si-a revenit si s-a repozitionat intoarcerea, deci nu vom avea ultra azi. Alerg in jurul stadionului, paceul creste pe ceas desi alerg la fel, sateliti prosti. Sau ceas prost.
Km 10, iau un gel, ajung la hidratare, strig sticla, sticla, iau o sticla o beau jumate. Aglomeratie mare pe traseu, stafeta, semi, toate lumea pare proaspata, bravo!
Km 14 stimati alergatori, ajung iar in zona de start, aici e cea mai mare concentratie de sustinatori, energia creste, viteza creste, nu, nu e bine sa ma ia valul, ma fortez sa alerg la acelasi pace, ramane 5:27 asadar.
Km 15, Petrica l-a ajuns pe Paul din urma si alearga impreuna in ritm de semi, iata ca se poate!
Km 16, ajung la deal, nu mi se pare nicun deal de data asta, trebuie ca e de bine. Se apropie intoarcerea, unde este intoarcerea, emotii mari, super, e repozitionata si ea asa cum trebuie, deci traseu standard azi.
Km 19, intorc la Eroilor, mergatorii de la semi tot mai multi, been here done that, ce chin a fost la semiul din mai 2012. Gel, sticla, sticla, luat sticla, baut jumatate.
Km 21, intram in piata Constitutiei stimati obsedati, multimea e in delir, e finalul de la semi, incurajari de peste tot, sunt directionat in dreapta, trec de marcajul de semi si... liniste ... spatiu ... strada libera. Nu mai e nimeni pe traseu, in jur e numai pace. A inceput alta cursa, cu noi "astia buni" cum eronat imi place sa cred.
Mic checkout la jumatatea traseului: pace mediu 5:27, puls 155, mai bine decat planificat. Nicio durere semnificativa. Doamne ajuta.
Ma intersectez cu Paul si Petrica, cronometrez pentru prima oara la cat sunt in urma, 5 minute, la revedere, nu-i mai ajung, voi tine de plan in continuare.
Km 25, iau 2 bucatele de glucoza
Km 26, 5:14 pace pe acest kilometru, n-are cum, gps idiot. Ma intersectez cu Narcis, pare putin obosit, ma intreaba daca sunt in grafic, sunt, chiar un pic mai bine. Nu-l mai intreb nimic, nu am timp, alearga prea repede.
Km 27, ma intersectez cu Claudiu Craciunica, pare obosit, spune ca nu e in grafic, e deprimat, imi pare rau. Ii arat si lui degetul (cel mare, la ce naiba va ganditi) si alerg mai departe. Iar ii vad pe Petrica si Paul, le strig ca mi s-a stricat ceasul, ca ei merg prea repede, ca n-o sa mai poata etc, rad de mine.
Km 28, cursa intra iar in jurul stadionului, Ilie Rosu cu steagurile lui e in fata apropape la un km, merge cam repede azi, le-o fi folosit ca panze sau cum?
Km 31, il ajung pe Ilie Rosu, il intreb daca merge treaba, merge spune, asa zic si eu, pare in regula omu'. Intru in Piata Muncii, il ajung din urma pe un baiat care ma intrecuse la sprint la Crosul Padurii si la RTR. Merge, ii zic hai ma, se apuca sa alerge iar, il las in alergare. Hidratare, sticla, sticla, iau o sticla beau jumate. Cu un gel inainte.
Km 32, incepe o noua cursa pentru mine, maresc ritmul, incerc sa ma mentin in jur de 5:20, pulsul sare de 160 dar ramane sub 165, sunt un pic peste lactate threshold, trebuie sa fie ok pt inca 10km. Il vad pe Lixandru Daniel, se costumeaza in cosar si o ia la picior.
Km 35, trei bucatele de glucoza. Cursa ajunge in Piata Constitutiei, incurajari de peste tot, il vad pe Adrian Mila, ma vede si el in ultimul moment si ridica tonul incurajarilor, cotesc dreapta in viteza, multa lume, atmosfera foarte frumoasa, imi place. Pe Splai, il vad pe Petrica ramas in urma lui Paul care alearga ca un nebun. A ramas Petrica fara benzina? Sa speram ca nu.
Km 36, intorc la Unirii si le vad pe fetele mele. Maria imi paseaza sticla cu apa si miere, Tea striga in continuu "hai tati", prind viteza, vine dealul, care deal, nu mai ma opresc la hidratare, am apa cu miere, ma intersectez cu Paul si Petrica, prind viteza. Incep sa intrec tot mai multi concurenti, taxa isi merita banii, ma simt bine,
Km 40, scad un pic ritmul spre 5:40, ce se intampla, nu mai pot oare? Fortez, ma mentin in zona 5:30, pulsul de apropie de 165, mai e un pic, nu conteaza. Incurajari frenetice la km 41, prind aripi chiar si fara Red bull, fortez pe final.
Km 42, alerg cu pace un pic sub 5, pulsul un pic peste 165, intru pe ultima linie dreapta, pe ceas maratonul s-a terminat, se vede linia de sosire, mentin ritmul, mai sunt 100m, un concurent trece de mine in sprint, sprintez si eu maxim, forteaza si el, iata finishul, terminam in acelasi timp. Foto finish? Ar fi culmea.

E gata, am terminat, puls maxim 172 din cauza sprintului, sunt ok, neacidentat, 3:52, PB. Imbunatatire de 27 minute.
Petrica e acolo, a terminat in 3:48, bravo!!! A rezistat pana in final, cine ar fi crezut?
Paul 3:47, foarte bun progres in ultimul an, felicitari.
Narcis 3:11 competitiv ca deobicei, in alta clasa, nicio surpriza, tine-o tot asa!
Ionut, cu care am alergat mult la RTR unde am terminat cu cateva minute inainte, a facut semi in 1:37 apoi a luat o pauza 15 minute si a continuat cu maraton in 3:50 cu tot cu pauza. Incredibil!
Apar tot mai multi cunoscuti, incep pozele de final in toate pozitiile.

Personajele principale

Stimati obsedati de alergare si nu numai, etapa s-a incheiat, va multumim pentru atentie, urmeaza Istanbul.
Petrica, ai legatura.




Poze:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10202258752940702.1073741838.1546946455&type=1&l=c2b3593707

Rezultate:
Timp:3:52:36
Loc: 239(231 net)/685 open, 26(25 net)/66 M41-45

Triatlon Brasov 2013

Fuse si se duse primul meu triatlon oficial, o experienta placuta pe care am de gand s-o repet.
Sunt multumit ca am reusit sa ma incadrez in timpul propus inainte de start (1h:45-1h:50 propus, 1h:48 realizat).
Ca material de concurs am avut o bicicleta MTB entry level,  bTwin Rockrider 5.2 de vreo 4 ani, cu slicuri,  si cea mai ieftina casca din Decathlon. Cea mai "profi" piesa din echipament a fost costumul, un Orca basic race suit care mi-a permis ca macar la tranzitii sa am timpi mai buni.

As fi vrut sa relatez si ceva momente amuzante ieftine ca la celalalte curse, dar nu prea am ce, a fost doar efort de la un capat la altul.
Efortul a inceput cu sculatul de dimineata la 4:30 si condusul pana la locul faptei.
Apa in Codlea 2 era chiar calduta (22-23 grade), orice neopren fiind inutil in opinia mea.
Inotul a fost oarecum diferit fata de cum ma asteptam, am ajuns rapid la senzatia de sufocare, nu imi dau seama inca de ce. L-am dus insa la capat cu o viteza aproape de maximul meu, pentru asta am respirat insa aproape tot timpul la doua brate fata de trei asa cum fac de obicei. Probabil emotiile si lipsa exercitiului de a inota printre mainile si picioarele altora, de a fi apucat regulat de glezne, si-au spus cuvantul. Acum, dupa razboi, pot spune ca a fost chiar interesant in "masina de spalat", de-abia o astept pe urmatoarea.

Bicicleta a mers ceva mai bine decat ma asteptam mai ales ca nu mai facusem 30km legati de vreo 20 de ani. Acum mi-e clar ca nu ai ce face cu un MTB, fie si cu slicuri, la astfel de evenimente. Totusi sunt un pic mandru sa constat ca m-au depasit doar cursiere (destule). Am remarcat un baietel (12-14 ani) pe care l-am intrecut pe undeva la mijlocul probei de bicicleta si care in final a ajuns doar la cateva minute dupa mine. Viitor campion, sau penibil eu?

Alergarea a fost usor sub asteptari ca si viteza medie, insa nu anticipasem corect dimensiunile pantei pe care debuta proba, primul km era in urcare continua. Dupa acest prim km m-am ales cu o durere de splina(cred) care m-a tinut pana la sfarsit. Chiar si asa la alergare am castigat 3 pozitii. La bicicleta + T2 am pierdut 16 pozitii, iar dupa inot + T1 eram pe 30. Ca si clasament separat pe probe cel mai bine stau la inot cel mai prost la bicla.

Hidratarea am facut-o cu apa amestecata cu geluri Aptonia (2 geluri la 500ml), am baut cam 600ml in timpul cursei. Am mancat si un baton energizant pe bicicleta. Cred ca fost suficient, desi par destul de obosit la final dar mai grav mi se parea sa fiu odihnit.

Distractia a venit, nesperat, dinspre organizare, din pacate doar prin lipsa ei de profesionalism.
E mai simplu sa va zic ce nu s-a schimbat fata de ce era anuntat oficial. Nu s-a schimbat traseul de bicicleta la proba lunga. In rest s-a schimbat tot, distante, tranzitii, lacul!
Nici proba numita sprint nici cea numita olimpica nu au avut nicio distanta standard.
Circulatie restrictionata? Banda unu rezervata? Ce glume. In afara unor portiuni inchise complet nici urma de circulatie restrictionata, vajaiau camioanele pe langa tine, veselie mare. Oricum, sa fimi cinstiti,  fata de ce se petrece in Bucuresti zi de zi, era parfum.
A fost destul de complicat dar pana la urma ne-am descurcat si noi si organizatorii, care au avut noroc ca nu s-a intamplat niciun accident.  Apreciez totusi ca la fiecare trecere de pietoni sau intersectie erau organizatori, in multe cazuri si politisti.
In T2 insa era brambureala, oricine putea sa intre linistit in zonele de depozitare a lucrurilor personale si sa ia ce vrea de acolo.

Dupa cursa, am facut o plimbarica de grup prin Brasov, oras care mi-a placut intodeauna. Popasul de papica facut la o terasa a fost ceva deosebit. Am pierdut acolo mai mult timp decat mi-a luat sa termin triatlonul. Si nu am avut cine stie ce timp. Cred ca domnisoara chelnerita s-a situat lejer in top 3 chelneri lenti - all time.
Nu in ultimul rand as dori sa remarc vointa Ginei care s-a trezit cu noaptea in cap ca sa mearga cu mine sa ma dau pe coclauri.

Clasament:
43/81 la general, 10/19 la 40+.

Poze:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10201725111319995.1073741835.1546946455&type=1&l=cbf8f40df1