Unsane Trail du Mont Blanc

Tour du Mont Blanc (TMB) reprezinta o excursie frumoasa, in jurul Mont Blancului, de circa 10 zile, pe distanta de 170 km cu 10000m diferenta de nivel pozitiva, cu dormit la cabane sau refugii ce ar primii stele fara numar la noi. Totul facut intr-un ritm relaxat, admirand peisajul si bucurandu-te de viata in general.
O data pe an insa, se intampla ceva extrem de ciudat de un timp incoace.  Cateva mii de dubiosi se chinuie sa faca acelasi lucru intr-o zi-doua, daca se poate fara sa doarma si in alergare. Pentru asta sunt nevoiti sa faca niste chestii similare timp de doi ani inainte, pentru a se califica la o la o tragere la sorti cu 3-4 pe un loc. Sa cheltuiasca o mica avere pe transport, cazare si mancare (opt euro o bere la halba? Ca va pas, non?). O chestie pe care nu o s-o inteleg niciodata. Motiv pentru care probabil nu inteleg pe deplin nici de ce fac si eu la fel. Banuiesc pentru ca nu imi place deloc sa alerg. Si pentru ca de cand m-am apucat de alergat imi doresc mereu doar sa merg. Ca atare caut curse din ce in ce mai lungi, din ce in ce mai grele, cu diferente de nivel din ce in ce mai mari in speranta ca se alearga din ce in ce mai putin. Si se mananca din ce in ce mai mult. Practic, ma indrept tangential spre activitatea care imi place cel mai mult, mersul la munte, adica spre o excursie ca cea descrisa la inceput, inchizand un cerc dement, printr-un demers fara nici un sens. Unsane. De fapt de aici cred ca si vine U-ul din UTMB, nu de la ultra cum le place tuturor sa creada ci ce la unsane. "Unsane Trail du Mont Blanc".

Distanta de 100 km parea in teorie candidata ideala pentru acest plan si chiar s-a potrivit pana acum, in Romania. Aici parca nu a mai fost la fel. Am mancat prea putin si am alergat prea mult, ma vad nevoit sa ma inscriu la 170 km. Cu speranta sa nu fiu tras la sorti, ceea ce imi va oferi mai multe sanse in 2021 cand as vrea, de fapt, sa merg. Exact, sa merg.  Pentru ca la anul vreau - ati ghicit - sa merg, prin munti mult mai inalti, cam de unde se termina Alpii in sus.

In afara de cursa propriu-zisa, a fost un concediu corect. Mereu am avut dilema asta, a concediului anexat cursei. Sa il fac inainte sau sa il fac dupa. Daca il fac inainte stau mereu cu emotia cursei, nu prea ma bucur de el. Daca il fac dupa, iar risc sa nu ma bucur de el, cine stie in ce stare ajung.
Am ales sa il facem inainte. Cu un pic de Elvetie ca preludiu.

Elvetia. Precizie si rigoare elvetiana.

Prima dovada: Hotel in Geneva
-Bonjurica
-Bonjurica
-Avem rezervare
-Da, aveti... dar sunteti 4.
-Da, platim in plus daca e nevoie
-Stiti, in Elvetia nu se accepta decat maximum 3 in camera. Ratiuni de securitate.
-Aaa...
-Trebuie sa ma duc sa vorbesc cu managerul meu
Revine in 3 minte.
-E in regula, sunteti 3, noi stim ca sunteti doar 3.

A doua dovada: Rata din Geneva la Chamonix. Autocar ferchezuit, pleaca ceas.
Mai sunt 10 km pana la Chamonix. Soferul incepe sa mestece inutil schimbatorul, autocarul elvetian incetineste si se opreste, in panta, pe un viaduct.
-Ce are nene?
-Nu mai intra in viteza.
In compensatie a urmat o succesiune eleganta:
In 5 minute au venit cei de la drumuri.
In 10 minute au venit jandarmii.
In 30 minute a venit alt autocar si hai sa transbordam bagajele.
- Hopa, zic, nu gasesc un bagaj!
- Nu a mai ramas nici un bagaj in autocarul stricat deci se afla in autocarul cel nou, raspunde autoritar si logic un jandarm. Si imi da un ordin direct:
- Urcati in masina.
- Stati asa, zic, si plonjez in burta autocarului elvetian. Dupa un timp care mi s-a parut rezonabil gasesc bagajul si ies fericit. Jandarmul, mult mai sever, dar si usor ironic:
- Sunteti linistit? Putem pleca cu totii acum?
- Da zic zambind, merci beaucoup!

Ar cam trebui sa scriu cate ceva si despre cursa, d'accord? Nu chiar. Totul a devenit mult prea solicitant. Poze inainte de cursa, poze din timpul cursei, pozele organizatorilor, filmari, filmarile organizatorilor, Facebook, Strava, like, kudos, felicitari, purtat tricou UTMB la alergare, purtat transpirat vesta finisher peste tot, blog. Gata, aceste proceduri de lauda au devenit super obositoare, mai obositoare ca si cursa insasi. Asa ca, daca nu va deranjeaza, o sa ma laud doar cu cate ceva in cele ce urmeaza. Minimul necesar. Apoi o sa iau o pauza de la tot.
In plus, lipsa de inspiratie de dupa un ultra pare sa devina o regula. Asa am patit si dupa Ciucas, cand, dupa multe chinuri am scris niste postari atat de pline de laude incat mi s-a facut o greata de mi-a luat aproape un an ca sa le public.
Ma rog, pentru cei ingrijorati: am terminat cu bine, fara probleme serioase si cam in timpul propus (24h si un peu).

Toate cursele din ansamblul UTMB sunt:

• PTL (Petite Trotte à Léon) : 300 km, + 25000 m. O cursa aparte, de hiking in echipa, in conditii foarte dificile (Via ferrata, traversat ghetari, pasaje de catarare usoara,altitudini de peste 3000 m) pe parcursul a mai multor zile. 
• UTMB (Ultra trail du Mont Blanc): 171 km, + 10000 m 
• TDS  (Sur les Traces des Ducs de Savoie): 145 km, + 9100 m
• CCC (Courmayeur, Champex, Chamonix): 100 km, + 6100 m 
• OCC (Orsieres, Champex, Chamonix): 56 km, + 3500 m 
• MCC (De Martigny-Combea a Chamonix): 40 km, + 2300 m
• YCC (Youth Chamonix Courmayeur): Mai multe curse pentru copii in Chamonix si OKCourmayeur, intre 1.4km si 15km.

CCC-ul credeam ca reprezinta fix ultima suta de km din cursa de 171. Nu este chiar asa, prima urcare (si cea mai mare) nu se face si la cursa mare, in care se ajunge Bertone pe o varianta mai scurta. De acolo, totul pare sa fie la fel.

Pe site se gasesc toate informatiile, numai sa le cauti. Ee am scapat ceva ce putea fi important: calculator de timpi intermediari in functie de timpul final ales. Cu o propunere intitala in functie de coeficientul ITRA.
Ce nu apare nicaieri mentionat este imensa aglomeratie dinaintea primei urcari, unde se termina forestierul si incepe poteca. Desi a fost un start in valuri, (am pornit in ultimul val, printre ultimele doua-trei sute de conurenti din cei peste 2100), la inceperea potecii  era o mare de oameni. Initial am crezut ca s-a intamplat ceva,  s-a anulat cursa. Vise. Am stat nemiscati cel putin 10 minute. Apoi am parcurs, in sir indian, cu un ritm de melc, cu opriri nenumarate, urmatoarele 2.5 ore si 1200 m D+.

Ma bucur ca n-am postat chestia asta mai devreme. Daca as fi facut asa as fi gresit paragraful asta in care voiam sa spun ca cel mai mult se aseamana Fagarasul cu aceasta cursa. Din fericire am fost intre timp in Iezer-Papusa, pe traseul de semi. Asemanarea este izbitoare, cel putin prima urcare, ca inclinatie si durata este foarte aproape de urcarile de la CCC.

Ca veni vorba despre urcari, cate ceva despre ele.
Asta imi aduce aminte de o chestie fara nici o legatura cu muntele sau alergarea. Entuziasmat de multitudinea de elicoptere care treceau pe deaspra capetelor noastre ii spun mezinei:
- Uite Tea ce de elicoptereeee!!
- Da, sase.
Sase sunt si urcarile importante de la CCC
Cea mai lunga este prima. Seamana la inceput cu prima urcare de la Moieciu si in a doua parte cu urcarea finala de pe Valea Cerbului.
Lunga este si a doua, spre granita cu Elvetia. Daca este senin aici prinzi caldura cea mai mare, n-ai nici un pic de umbra.
Nici urcarea dinainte de Champex nu e de neglijat, pe harta nu pare cine stie ce, dar in realitate a durat o vesnicie.
Toti fostii participanti cu care am vorbit erau convinsi ca ultimele trei urcari sunt cheia cursei. Primele doua dintre acestea sunt cele mai asemanatoare cu ce gasesti in Iezer-Papusa, sectiuni lungi in line dreapta si foarte inclinate.
Ultima urcare o retinusem ca fiind foarte abrupta, dar scurta. Asa ca, dupa ce am urcat sustinut toata partea de abrupt ma asteptam sa incep coborarea. Ciuciu. A urmat o succesiune interminabila de varfuri false. Eram langa un francez si cu ocazia fiecarui nou varf reperat in zare declaram: "In pizda masii de urcare!" iar francezul: "Ah, putain!". Dupa mai multe astfel de iteratii terminarea crestei a coincis cu cel mai slab punct al meu din cursa.

Cate ceva despre coborari.
Toate coborarile sunt alergabile.
Hmm, coborari alergabile, cata infumurare. Pana de curand nici nu stiam ca exista expresia asta si acum ma dau mare cu coborarile alergabile de la CCC.
Cea mai tehnica portiune (scurta) e pe coborarea care urmeaza dupa ultima urcare, spre La Flegere. Seamana cu partea cea mai tehnica de pe Valea Cerbului.
Ca si la Moieciu am utilizat muzica pe ultima coborare, nu stiu exact de ce,  pentru ca asa cum am mai declarat si cu alte ocazii, sunt total impotriva depasirilor pe finalul curselor lungi. Dar a fost bineeee.

Cate ceva despre (fals) plat.
Exista o zona destul de intinsa, aproape de mijlocul cursei de fals plat (usoara coborare). Pe profilul cursei apare ca si coborare destul de serioasa, dar in realitate nu e deloc asa. Ma bazam pe ea si speram sa o pot alerga. Cum insa ma luase genunchiul de pe la km 32, aveam mari emotii. Din fericire terenul a fost de asa natura incat am putut alerga fara dureri pe toata portiunea (2 km inainte de La Fouly si vreo 10 dupa). Mai sunt vreo 2-3 km si dupa Champex. Majoritatea mergea pe aceste portiuni, asadar o alergare pe aici te salta mult in clasament - cel putin daca pleci din valul 3.

Cate ceva despre checkpointuri.
La ce gramada de bani am cheltuit, am fost disperat sa beneficiez de toate facilitatile cursei. Asa am ajuns sa stau peste 2 ore cumulat in checkpointuri, sa ma pun chiar si in pat la Champex - fara sa dorm. N-am stat prea mult, deranjat fiind si de un concurent care vomita periodic, intr-un colt, langa prietena lui. Asta am facut si eu ceva mai incolo, spre Valorcine, in preajma unor voluntari. Cred ca au avut parte de niste secvente destul de interesante vazind un concurent cum vine in fuga, se opreste brusc, isi baga degetele in gat si dupa ce termina o ia la fuga din nou. Problema s-a dovedit a fi de fapt lipsa continutului din stomac, dupa ce am mancat a fost totul iarasi bine. Se pare ca imi prieste alergarea cu stomacul plin. Sa va mai prind ca radeti de alergarile noastre tematice, cu mici si profiteroale.
Bien sur ca la UTMB s-a ajuns la o eficienta maxima sub toate aspectele organizatorice. Asta include si punctele de realimentare. Asa ca, dupa ani de optimizare, s-a obtinut chintesenta alimentatiei intr-o cursa de trail. Aceasta este: cascaval si salam. Ce slaninuta? Ce castraveciori? Ce masline? Ce telemea? Ce cartofiori? Ce pizza? Chiar daca initial simteam dorul festinului de la Ciucas, pana la urma s-a dovedit a fi suficient. Aveau, totusi, Cola si supa in toate punctele, Dupa cateva iteratii mi-am optimizat si eu alimentatia: paine, cascaval, biscuiti tuc, supa, cola si apa. Dulce imi luam doar din gelurile si batoanele mele.

Cate ceva despre calcule.
Tota cursa am facut calcule cu privire la cut off time,  mi-am dublat  numarul de neuroni cu aceasta ocazie. Si pentru ca devenisem foarte inteligent mi-am jurat pe traseu ca nu o sa mai fac niciodata vreun ultra. Cu o auto-atentionare suplimentara cum ca sigur la un moment dat nu voi mai gandi asa, va incepe sa imi placa iar daca termin cursa, voi pica iar in capcana ultraurilor. Ai grija, e nasol, fii atent, sa nu te mai prind ca faci de astea, nu fii idiot!!! Dar uite ca deja nu mai stiu unde imi spuneam asta... Bon, voiam deci sa fiu tot timpul intr-o zona de confort de minum 2 ore fata de cut-off. Toate bune pana la vreo 2 km de Trient cand, brusc, in mintea mea, cut-off time a devenit ora 9:30 in loc de ora 12. Cu aceat nou timp-limita in cap, reieseau doar vreo 5:30 ore pentru ultimele doua urcari si coborari. Panica maxima! Am inceput sa alerg desi coborarea era destul de abrupta si ma deranja genunchiul. Eram disperat, alergam si depaseam, alergam si faceam calcule. Din fericire, la fel de brusc, dupa vreun kilometru, sinapsele s-au realiniat in pozitia corecta si dandu-mi seama de greseala facuta m-am relaxat si m-am oprit total din alergare pana la checkpoint.

Cate ceva despre atmosfera.
Cand era ora de plmbareala prin Chamonix era si atmosfera la final, cand nu, mai putin. De aceea cursele UTMB sunt cam potrivite sa ajunga fruntasii la o ora cu audienta. Cand am ajuns, pe la 9:45 dimineata, atmosfera a fost facuta in principal de familie. Filmat, trecut linia de sosire de mana cu copii. Cum spuneam, spectatori cam putini in perioada aia. Eu voiam super public, cum vazusem pe youtube ca intampina pe castigatori. Ma si vedeam batand palma cu toti si apoi raspunzand cu olalalalalala orice m-ar fi intrebat la microfon dupa trecerea liniei de sosire. Din totdeauna mi-am dorit sa spun olalalalala in public. Poate alta data...

Cate ceva despre dureri.
Toata lumea spune ca nu exista ultra fara dureri. De acord. Ce m-a deranjat insa a fost stresul avut toata cursa de a nu ma accidenta iar ca la Transilvania 100 si de a nu abandona. Asa ca atunci cand a inceput sa ma intepe genunchiul pe la km 32... Din fericire urmatorii 30-40 km durerea a ramas relativ stabila. Pe ultimii 30 s-a intensificat nitel, dar una peste alta a fost cel mai putin dureros ultra lung de pana acum. Mi-a trecut in trei zile dupa cursa deci nu e nimic serios, c'est bon.

Cate ceva despre peisaje.
Vezi Mont Blancul ala de iti iese pe nas. Dar frumos. Vremea a ajutat, a meritat un pic de caldura, dar senin. PB clar la numar de poze in cursa.

In final as remarca si lipsa totala a ursilor. Este foarte placut sa alergi pe munte fara frica de a fi mancat.

Poze aici si aici
Filmulete aici si aici.

Ultra Ciucas X3 psihanalizat.

Incepusem prin a descrie in detaliu, cum m-am antrenat, ce strategie de cursa am avut, ce nutritie, ce plan de timpi intemediari, cat de tare am fost eu in general. Era o lauda continua, pana si mie mi s-a facut jena, n-am putut sa includ asa ceva in aceasta postare. O gasiti aici.

Pentru cei ce se tot mira de un ultra: Trebuie doar sa vrei, sa iti placa sa incerci asa ceva, de putut se poate clar.
Umbla vorba ca trebuie sa ai un psihic, sa zicem special, pentru a face asa ceva. Din punctul asta de vedere poate ca e mai bine ca numarul de amatori pentru ultrauri este totusi redus si ca marea majoritatea e mai ok (in aparenta), fara nevoi speciale.

Asadar, pentru ca am stabilit ca un ultra are mai mult legatura cu psihicul, ma puteam astepta la orice.

In continuare, poate ca ar fi nimerit sa ma intind comod pe canapea si sa va spun cum m-am simtit in diverse perioade.

Emotionat.
Ultima zi si uktima noapte, inainte de start. Un pic si la linia de sosire, ma asteptam la ceva mai mult.

Nervos.
In special utimii 15 km inainte de Maneciu, pe urcusurile si coborasuril interminabile din padure si cand ma chinuiau cel mai mult talpile. Totul concretizat cu multe injuraturi. Dupa Transilvania 50 povesteam ca la un ultra se spune ca vorbesti cu Dumnezeu. Conversatiile mele fara un partener vizibil au fost in principal aceste injuraturi, asta e tot ce pot adauga pe acest subiect. Penru ca am lamurit si cu divinitatea, pot trece la pamanteanul Petrica. Nici acum nu inteleg cum a putut face cursa asta, la o saptamana dupa ce a facut CCC. Pentru mine  a fost coechipierul ideal, a stat in ritmul meu si mi-a suportat toate crizele. Multam inca o data!

Petrica

Aceasta sectiune inainte de baraj cred ca e sectiunea unde iau decizia de a abandona mai toti cei care se opresc la km 63. Va dor genunchii si nu mai puteti cobora deloc? Va dor talpile si nu mai puteti pasii? Vreti sa abandonati? Mare greseala. Din fericire, aceasta cursa are dupa punctul principal de revitalizare o perioada lunga, foarte permisiva cu accidentatii. Practic pana la sfarsit nu mai exista decat foarte putine coborari abrupte si urmatorii 24 de km ii petreci pe un drum forestier, cu mult pamant, preponderent in usoara urcare. M-am intalit inainte de faimoasa urcare de la km 90 cu un concurent care isi predase numarul la Maneciu si voia sa abandoneze, dar a fost sfatuit sa continue cu argumentele prezentate mai sus. Si a terminat cursa! Daca mergi 99% din timp dupa baraj si stai bine pe urcarea cea grea, faci perioada ramasa in 10 ore, fara prea mari probleme.

Si pentru ca tot am pomenti de injuraturi, am ceva de declarat.
Nu stiu cat de mult se alearga intr-un ultra. Stiu insa ce sa le raspund celor care considera - cum am auzit discutii si adoua zi, dupa cursa - ca la un ultra daca nu alergi macar 70%, mai bine nu te prezinti, mai bine faci drumtie. Raspunsul meu este: FUCK YOU!

Invingator.
Invingator in cursa mea cu punctul cheie al traseului care a fost pentru mine primul cut-off, de 8 ore, la km 43, pe Vf. Grohotis. Initial era 7 ore, ceea ce m-a panicat total.
Invingator - imi place sa cred - in a influenta, macar putin,  organizatorii ca sa il schimbe. Am vorbit cu ei incercand sa explic neconcordanta cu ceilalti timpi. Au avut si ei argumentel lor si chiar daca nu am fost de acord cu ele, ne-am despartit prieteni. Peste cateva zile am avut surpriza sa il vad modificat la 8 ore. Daca ramanea la 7 eram mancat, trebuia sa fac primii 43km aproape de ritmul meu de maraton, ceea ce mi se parea foarte grav. Desi, daca stau sa ma gandesc la cat am mers dupa baraj...

Panicat.
Imediat dupa ce am plecat din Vf lui Crai, cand m-au luat un tremutrat total neasteptat si a trebuit sa alerg, repet, sa alerg, pana m-am incalzit la loc.
Pe la km 44 cand mi-am dat seama ca incep sa ma doara talpile si ca o sa mai am multe ore de chin.
Tema principala a cursei a fost pentru mine durerea de talpi. Pe de o parte am fost idiot si n-am fost in stare sa ma prezint la start cu niste incaltari potrivite. Pe de alta parte a fost bine pentru ca am vazut ca pot rezista destul timp cu o durere vie. 14 ore in aest caz.
Povesteam dupa Transilvania 50, cum nu ma asteptam sa ma ia durerea chiar din curtea castelului, la start. E bine am reusit sa ma surprind si acum batandu-mi orice record si accidentindu-ma la sedinta tehnica, in seara din ajun. O contractura musculara langa tibie, aparuta din senin, care m-a chinuit si panicat pana a doua zi, la start si cu care am parcurs cateva ore bune din traseu.

Energic.
Prin canion unde mi-am dat seama ca am mai multa energie decat la antrenamentul din aceeasi zona si unde am putut accelera ca sa ma incadrez in timpii planificati.
Pe urcarea de la final,  pe unde am ajuns din urma cam 10 concurenti.
Pe vreme rea, pe ceata si vant peste 60kmh pe creasta. In 5 minute se putea trece de la sort si tricoul la echipament complet, asadar nu este o gluma asta cu echipamentul obligatoriu.
La sfarsit, cand am realizat ca pot indura mai mult decat credeam.

Penibil.
Pe orice coborare abrupta. Partea buna e ca am loc de progresat foarte mult aici.

Trist.
Pentru ca un concurent cu care vorbisem sa ni se alature, a ramas prea mult in urma si a ratat primul cut-off. Si pentru ca n-am fost in stare sa il ajut cu nimic.

Relaxat.
La Barajul Maneciu une am stat vreo 35 de minute la iarba verde.
Noaptea. Pentru mine, noaptea la cursa reprezinta o mare umbra, e roacoare si minunat. Cu o frontala decenta n-ai nicio problema. Or exista oare curse numai de noapte?

Multumit.
De organizre, aproape perfecta, inca nu am gasit nimic serios de criticat. Doar trackerele vor trebui imbunatatite, multe au fost defecte si schimbate pe parcurs (ca si al meu). Punctele de revitalizare foarte bine aprovizionate, voluntarii foarte amabili, incredibil, bravo!
Ca am apreciat bine timpul final (22-22:30 panificat, 22:21 realizat)
Ca am gasit cola aproape in toate punctele.

Nemultunit
De mine, pentru ca nu mi-am gasit in timp util cea mai importanta piesa de echipament - incalatarile.

Amuzat.
De concurentul din cortul dinainte de coborare  finala, care cerea disperat niste pantaloni pentru a putea continua. Stiu ca nu e frumos, dar tot mi se pare amuzant. Pana la urma i-au facut vant organizatorii si a ajuns intreg la final.
De un alt concurent - foarte de treaba de altfel - cu care am tot stat de vorba pe parcursul traseului si care cu cativa km inainte de final tot intercala un fel de alergare. il intreb: ce tot faci aici, de ce mai alergi? Sa scot un timp mai bun! (aveam deja aproape 22 de ore).

Impresionat.
Mai tineti minte de concurentul de la Transilvania 50k, care imi daduse niste sfaturi in timpul cursei si care alerga pentru timpul limita? Aici a mers foarte bine, la un moment dat mi-a spus niste timpi intermediari pentru a ajunge ok la CP7, timpi extrem de exacti - apropae la minut. Desi pana la baraj am mers cat de cat apropiati, pe urma s-a distantat si a scos un timp mai bun cu aproape o ora, bravo! Poate va intrebati de ce nu am fost impresionat de castigator sau de cei din top. Poate pentru ca creierul meu nu concepe terminarea unei asfel de curse sub 15 ore si considera ascest tip de performanta in afara realitatii, ceva intangibil, care nu ma influenteaza sau impresioneaza, habar n-am, cert este ca ma impresioneaza mai mult o prestatie buna a unui amator, muritor de rand, ca mine.

Ingrijorat.
Ca nu am facut poze intre km 44 si 100. Ceva a fost in neregula, eu sa nu fac poze? In timpul cursei? Poate va trebui investigat intr-o viitoare sedinta de psihanaliza. Sau poate ca pur si simplu nu am chef de fotografiat cand ma doare ceva. Sau poate...

La final, ceva care neaparat trebuie psihanalizat: m-am inscris la Transilvania 100k.

Ultra Ciucas X3 for dummies

Eu nu am vrut sa fac niciun ultra. Macar nu anul asta, pe care il incepusem tot cu ntrenamente de trioatlon, pentru un 70.3, #3. Cum insa nu am mai putut ajunge la Kotor, am cotit-o brusc, incercand sa recuperez trauma neparticiparii cu ceva curse la munte. Mai lungi daca se poate.

Asadar sunt cat se poate de dummy in ale ultraului.

Pe langa lauda respingatoare ce rezulta din acest articol, in mod surprinzator el poate fi util pentru terminarea primului Ultra Ciucas X3, pentru cei care au principalul obiectiv de a se incadra in timpul limita.
UPDATE!!!. Pentru editia 2019 s-au mai adaugat niste km, asadar ceea ce tocmai am spus nnu mai este valabil.
O sa prezint cum am pregatit eu cursa asta, inainte si in timpul ei, de la ce nivel am inceput si cum m-am tinut de plan.

Traseul are o lungime de 105km si o diferenta de nivel de cca 5000m. Timp limita: 24h.

Sectiuni

1. De la start pana pana pe Vf Grohotis - cca 43km. Cut off 8 ore.

Vreo 28 de km sunt comuni cu traseul de maraton. Esential aici este sa te incadrezi in timpul limita. Vezi mai jos timpii intermediari.
Daca nu alergi deloc, nu te incadrezi, ar trebui sa poti alerga macar pe toate portiunile de forestier care nu sunt la deal si pe potecile in coborare usoara.

2. De pe Vf Grohotis pana la Barajul Maneciu - cca 20km. Cut off 13 ore la Maneciu.

Traseul este mult mai putin alergabil pe aceasta portiune. Multe zone pe smocuri de iarba, multe urcari si coborari abrupte prin padure. Daca treci de primul cut-off, cele 5 ore ramase ar trebui sa fie suficiente fara sa alergi cine stie ce.

3.De la Baraj la Valea Stanii  - cca  26 km Cut off 20 ore.

Cel mai relaxat cut-off de pana acum. Am plecat dupa 12h10 de la Baraj si am ajuns in 17h35 fara a alerga aproape deloc. Daca nu aveti avarii se poate alerga foarte mult pe aceasta portiune.

4.De la Valea Stanii in creasta - cca 6km u 800D+

O urcare din care 3km sunt brutali. Nu am intalnit nicaieri o urcare marcata turistic mai abrupta ca asta. 30min/km pe abruptenie  nu e rusinos.

5.Din creasta la ultimul punct de revtalizare. 6 km.

Se mai urca un pic pe creasta (100m D+ in total) apoi se coboara, la inceput mai domol printr-o zona in care te poti pierde pe ceata si daca nu esti atent la marcaje. Aici am intalnit un vant foarte puternic si ceata. Urmeaza o coborare ceva mai abrupta pana in sosea.

6.Ultimii 4 km.

Alergabili integral pentru cine mai poate.

Nivelul de pregatire de la care am plecat.

Facusem cam 90% dintr-un program de tratlon half iron si probabil puteam parcurge un traseu gen Oradea cam in 6 ore si ceva. Deci detsul de slabut.

Antrenamentele specifice

10 long run la munte in 16 saptamaini. In special Bucegi. Transilvania 50k isi DHL maraton incluse.

km	elev
31,3	2012
50,5	3275
42,3	2150
19,9	856
19,8	1713
30	2038
36,4	2175
24,2	2092
38,1	1526
52,6	2524
345,1	20361

Intre ele, ceva sesiuni de dealuri prin Parcul Tineretului si alte alergari din care nici una nu a depasit 14km. Cross training pe bicicleta, inot si sala, destul de light.

Ultimele 2 long run(38km si 52km) le-am facut pe traseul de maraton Ciucas x3 si pe portiuni ale trseului de Ultra, din care am acoperit cam 73km. asta mi-a permis sa eveluez destul de exact timpul tinta.


Strategia de cursa

Singura mea sansa sa termin primul meu ultra de 100 in 22-22:30 si destul de la limita la primul cut off, era sa merg numai si numai in ritmul meu de la care sa nu ma abat pentru nimeni.

Pentru 7 ore pregatisem urmatorii timpi intermediari (ceva mai repede pana in Bratocea ca la antrenament, cam la del dupa Bratocea)

P1	Culmea Buzăianu	30min
P2	Valea Stânii	1h
P3	Curmatura Văii Stânii	2h45
P4	Cabana Ciucaș	3h30
P5	Vârful Ciucaș	4h15
P6	Pas Bratocea	5h
P7	Vf. Grohotiș	6h45

Dupa modificarea la 8 ore am relaxat si eu timpii astfel incat sa jungem in 7:20-7:30. Am ajuns in 7:29 :) cu urmatorii timpi intemediari

P1	Culmea Buzăianu	35min
P2	Valea Stânii	1h10
P3	Curmatura Văii Stânii	3h10
P4	Cabana Ciucaș	3h52
P5	Vârful Ciucaș	4h37
P6	Pas Bratocea	5h37
P7	Vf. Grohotiș	7h29

Cu pauze doar de cateva minute (sub 10) in P2,4,6

La Maneciu pauza de 30-40 min si a doua parte cam in 10 ore.

Petrica a fost foarte amabil sa stea cu mine, in ritmul meu (el mai facuse CCC cu o saptamana inainte). Am convenit sa o iau inaite din checkpointuri daca sunt gata mai devreme, urmand sa ma ajunga pe parcurs. Asta a functionat bine si am castigat ceva timp asa, dupa Psi P?

Nutritia

Cam jumatate am planificat sa imi iau din ce car plus cola. Restul imi place sa cred ca am completat cu ce am mancat in puncte (cascaval, masline, castraveciori, sticsuri, biscuiti, supa, paine, slanina, salam).

primii 63 km
	g	kcal	cantit
Bare cereale	21	82	4	328
Piure fructe	90	95	3	285
gel	32	88	2	176
cola	200	84	4	336
				Total	Ore	Pe ora
				1125	11.6	97
ultimii 42 km
	g	kcal	cantit
Bare cereale	21	82	3	328
Piure fructe	90	95	2	285
gel	32	88	2	176
cola	200	84	4	336
				Total	Ore	Pe ora
				1125	10.2	110

https://www.strava.com/activities/1832150213

Transilvania 100k sau un abandon reusit.

Spun reusit, pentru ca am stat in ultimul checkpoint vreo trei ore cu baietii, foc de tabara si "all you can eat". Am intins la maximum una dintre placerile pentru care vin la ultrauri .

Altfel, am fost un prost.

Asa cum la Ciucas am fost prost ca nu m-am incaltat cu ce trebuie si am mers 14 ore cu dureri de talpi, asa aici am fost prost ca nu m-am oprit la Bolboci. Cand era clar ca durerea nu va disparea si vor fi daune. Am mers cca 11 ore cu durere de Vastus Medialis, pana nu am mai putut pasi deloc, oprindu-ma dupa 67km si 17 ore. Distanta parcursa mi-ar fi permis sa termin cursa de 80k, in varianta ei scurtata, daca faceam schimbarea de traseu in Bengaleasa. Orgoliul e insa mare si se plateste. Dar macar mi-am confirmat ca am o toleranta destul de buna la durere. Cred ca acum sunt antrenat sa imi schimb sexul si sa nasc fara probleme de cateva ori. Cu avantajul imediat de a mai prinde cate un podium, la categorie. Sau nu. Mai degraba nu.

Pentru ca nu eram foarte pregatit pentru aceasta cursa – sa nu mai aud de ultrauri primavara - am fost mai intai in extaz cand organizatorii au scurtat traseul din cauza zapezii. Apoi in agonie cand l-au lungit, pentru ca, tot din cauza vremii, au mutat mai jos ultimul checkpoint. Ceea ce a adaugat vreo 300mD+ si 4 km. Acum imi dau seama ca daca nu era ultima modificare probabil as fi continuat pana la sfarsit (nu mai exista vreun checkpoint de unde puteam sa ma retrag motorizat, dupa Moieciu) si acum eram intr-o camera de spital.

Vremea se anunta furtunoasa aproape toata cursa. In realitate a fost vremea ideala, innorat 80%, a plouat doar doua ore, cu grindina ce-i drept. Noaptea a fost senin. Zapada nu era mai deloc.

Partea proasta este evident accidentarea (se pare ca e vorba de o leziune musculara - trece). Partea buna este ca, datorita ritmului redus dupa buba, in rest nu am avut nimic, nici macar febra musculara.

O alta parte buna este cam am avut astfel mult timp de fotografiat. Aici am facut PB, peste 50 de poze in plina cursa, cum ii place unui prieten sa constate. Le puteti vedea aici.

Inca o parte buna este ca m-am hotarat: nu mai continui nici un ultra atata timp cu durere. Daca se mai intampla, ma retrag din timp. Prima ocazie, la CCC. Am auzit ca acolo ai multe locuri bune de abandon.

Au fost cateva momente amuzante, recunosc.

Primul ar fi vineri dimineata, cand verficand cazarea unde urma sa ajung am constatat ca fusese anulata pentru probleme cu cardul. Rezervare facuta cu cateva luni inainte. Noroc cu Marius care m-a gazduit si datorita caruia nu am dormit in masina.

Altul, la sfarsitul urcarii din Pestera, pe portiunea pe care m-am accidentat. Cand m-am oprit un pic in varf, ca sa evaluez mai bine situatia, POC, s-a rupt un bat. Diamond Z-pole caca maca din aluminiu. Evenimentul m-a cam debusolat si voiam sa le arunc, conturand deja o scuza foarte buna pentru renuntare, dar o concurenta mai lucida mi-a sugerat sa il repar. Ceea ce am si facut folosind scotchul pe care il caram pentru astfel de situatii.

Un alt moment interesant s-a petrecut pe ultima urcare (pentru mine), noaptea, in varf la Gutanu. Mi s-a parut ceva miscare pe varf si strig:

- Huuu!

Unde esti? De ce nu esti aici? ma intreaba o voce autoritara.

Raman o clipa blocat. Ma gandesc apoi ca o fi un fel de incurajare, sa ajung mai repede in varf. Imi place sa cred ca in situatii delicate nu imi pierd cumpatul si am replica potrivita, asa ca spun:

- Huuu!

- De ce nu esti aici? mi se repeta pe un ton deja evident nervos. 

In ultimul moment mi se cupleaza corect cativa neuroni si imi dau seama:

- Nu sunt voluntar, sunt concurent!

- Aaaa, ma scuzati. Unde o fi baiatul de aici?

Nu era niciun baiat de la organzare acolo. Nici nu era nevoie; marcajele erau foarte clare. Facem jonctinuea cu domnul cel dezorientat si cu greu il convingem de traseul corect pe bucla adaugata in ultima clipa.

Multumesc domnului din ultimul check point, nu era din organizare, asigura suportul altor concurenti.  M-a doftoricit nitel si m-a lasat sa stau in masina, la caldura, cand pofteam asta. Apropo de doftoricit, nu am gasit nici un fel de suport de la organizatori in acest sens, dupa Bolboci, cand ma interesa subiectul. First aid check point de pe harta nu exista, cei de acolo mi-au spus ca la urmatorul punct gasesc sigur. Nu a existat nimic pana in punctul unde m-am retras. Acolo am vazut ca s-a intervenit asupra altor doi concurenti care pareau intr-o situatie disperata. Nu ca ar fi schimbat ceva pentru mine, dar pentru altii poate.

Nu in ultimul rand, ba chiar cu asta trebuia sa incep, felicitari lui Marius, cu care am parcurs tot traseul si care a terminat cu bine intreaga distanta la prima lui cursa montana majora.